Dan Căpățână: ”Să fie un liant între echipă și primărie”

În viața de zi cu zi un apreciat medic cu specialitatea recuperare medicală în cadrul unei clinici de fizioterapie din Câmpina, Dan Căpățână îmbină această profesie cu cea de președinte al clubului de fotbal A.F.C. Băneșți - Urleta. Prins cu multe probleme, acesta a acceptat totuși cu multă plăcere un scurt dialog, bineînțeles, tema principală fiind fotbalul.

-Cum ați ajuns în funcția de președinte la A.F.C. Băneșți Urleta?

-Adevărul este că eu sunt lângă această echipă de mult timp ajutând de foarte multe ori la recuperarea jucătorilor atunci când se impunea acest lucru. Deci, pot spune că m-am apropiat sufletește de această grupare pe care o conduc din anul 2019. Atunci, după ce fostul președinte Aurel Covrig a renunțat, am fost solicitat și am acceptat cu mare plăcere această funcție.

-Ce calități trebuie să aibă un astfel de președinte la nivel de fotbal amator? Ce intenționați să aduceți în plus față de mandatele conducătorilor precedenți?

-În primul rând să-i placă fotbalul, să fie serios, să aibă timp să se implice într-o astfel de activitate. La început mi-am propus să mențin acel lot de jucători și bineînțeles să aduc și câțiva jucători valoroși cum ar fi: Merluță, Puchea, Nae și Ilioiu. În continuare mă preocupă întinerirea lotului. Nu neglijez nici echipa de juniori care în mare trebuie refăcută. Tineretul reprezintă viitorul. 

-Cum se împacă profesia pe care o aveți cu cea de conducător?

-Nu sunt probleme. În primul rând, datorită faptului că sunt medic reușesc să asigur și asistență medicală, să rezolv și problemele de sănătate ale jucătorilor. Se completează prin faptul că timpul meu liber îl petrec într-un mod plăcut.

-Cum ar arata fișa postului?

-Din punctul meu de vedere președintele trebuie să asigure condițiile pentru ca antrenorii și jucătorii să-și facă treaba cât mai bine. Legat de antrenor, sunt de părere că acesta trebuie să aibă un control asupra jucătorilor, adică să fie ascultat și respectat fără ca eu să fie nevoie să intervin în diverse situații. Tot președintele trebuie să mențină legătura cu toți factorii de conducere din cadrul A.J.F. – ului. Deasemenea trebuie să fie un liant între echipă și primărie și pot spune că de fiecare dată până acum am găsit înțelegere în ceea ce privește susținere financiară.


”S-a renunțat la salarii, la pregătire, numai pentru a ne păstra blazonul”

-Dacă ar fi să faceți un scurt bilanț la perioada de când activați la A.F.C. Băneșți, cum l-ați cataloga? Cum explicați rezultatele negative obținute în acest sezon?

-Până la întreruperea campionatul trecut din cauza pandemiei apreciez că totul a funcționat normal, fiind în grafic, echipa aflându-se în primele patru. A urmat acest mini campionat făcut oarecum pe genunchi. Să vină un regulament care să-ți spună că ai două zile să te hotărăști dacă te aliniezi la start înseamnă să iei o decizie alături de jucători numai în dorința de a juca din plăcere. S-a renunțat la salarii, la pregătire, numai pentru a ne păstra blazonul. În plus, din ce am văzut eu, Petrolul `95 Ploiești și Petrolul Băicoi au adus foarte mulți jucători pe ultima sută de metri ori eu nu am fost de acord să fac un asemenea lucru. Adică să fac un împrumut de jucători numai pentru această competiție după care să-i dau înapoi nu mi s-a părut deloc benefic. Cam asta a fost istoria acestui ultim, așa-zis mini-sezon.

-A.F.C. - ul are și o echipă de juniori? Ce ne puteți spune legat de aceasta?

-Da. Despre echipa de juniori este greu de spus multe lucruri în acest moment. De pregătirea ei se ocupă antrenorul Alin Dinu. Împreună ne vom ocupa de reconstruirea acesteia. Ne vom ocupa de selecție, de condiții optime de pregătire. Nu va fi deloc ușor deoarece baza de selecție pe plan local este destul de redusă dar vom încerca să completăm lotul cu tineri din localitățile limitrofe.

-Ce strategie vă propuneți în continuare? Intenționați schimbări la nivel de lot?

-În primul rând nu am nici un motiv să fac schimbări pe banca tehnică. Avem un antrenor foarte bun, un om serios și muncitor, care se implică foarte mult. În privința lotului, apreciez că mai avem nevoie de câțiva jucători tineri. Sper într-o evoluție ascendentă care să ne mențină în top.

-Urmează un nou sezon. Ce se anunță la capitolul veniri? Dar la cel al plecărilor?

-Este prematur să dau nume de jucători. Deocamdată nu și-a manifestat nimeni dorința de a pleca. Așa cum am mai spus, vom pune accent pe întinerirea lotului. Sigur, am în vedere doi tineri jucători pe care i-am urmărit dar în mod sigur vor mai fi și alții după ce mă voi consulta cu Claudiu Dumitrescu.

-Sunteți câmpinean cu acte în regulă. Cum s-ar putea redresa fotbalul câmpinean care a ajuns în cădere liberă?

-Se poate redresa prin implicarea oamenilor serioși în fotbal. Există clubul sportiv patronat de primărie dar din păcate încă sunt probleme. Până nu se ajunge la un numitor comun, până nu se elimină toate disensiunile existente nu se poate realiza un proiect sănătos care să conducă spre performanță.

-Un mesaj pentru iubitorii de fotbal din Bănești?

-Pe toți suporterii noștri îi asigur că la A.F.C. Bănești sunt oameni serioși, care vor să facă treabă. Aceștia vor face tot ce le stă în putință ca echipa să se mențină acolo unde i-a obișnuit, adică pe primele poziții în clasament. Sper din tot sufletul ca această pandemie să ia sfârșit și toți cei care ne simpatizează să revină cât mai curând în tribună la meciurile noastre.

Read More

O nouă înfrângere!

Petrolul Băicoi - A.F.C. Bănești 1-0 (0-0)


Ultima rundă a campionatului Liga A Prahova a adus fotbaliștilor din Bănești o nouă înfrângere. În fața unei formații care pentru a se califică în finală avea o singură varianta, aceea a victoriei, elevii antrenorului Claudiu Dumitrescu au avut o prestație peste așteptări. Totuși, o singură neatenție a fost suficientă și în minutul 66 defensiva oaspeților a cedat. A fost momentul în care, în urma unei lovituri libere, Alin Negreanu s-a văzut în situația de a scoate mingea din poartă spre bucuria generală a gazdelor. De fapt a fost golul care a deschis drumul spre finala acestei competiții unei formații căreia la începutul sezonului nu i se acordau prea multe șanse. Chiar dacă băneștenii acuzau din plin acea lipsă de pregătire, vizibilă și în meciurile precedente, de această dată evoluția lor pe tot parcursul meciului a fost una notabilă. Aceștia au controlat cu autoritate ostilitățile dar au irosit cu mare ușurință câteva uriașe ocazii de a marca. La acest capitol printre remarcați s-au aflat Adrian Vintilă, de două ori singur cu portarul, la care putem adaugă și bara lui Alex Puchea. Primul ”11” al A.F.C. - ului a avut următoarea distribuție: A. Negreanu – Banu, Merluță, Gânju (cpt), Albină, Puchea, Dumitrescu, Ilioiu, Roșu, Vintilă, Nae.  Au mai evoluat: A. Gheorghe, Copilu și Chirilă. Împăcat cu gândul că acest sezon nu a fost pe măsură așteptărilor, la finele partidei ”secundul” Ciprian Copilu a declarat: ”Părerea mea este că nu trebuie să fim supărați dacă privim aceste rezultate. La noi a fost doar dorința de a juca fotbal fără a avea o pregătire normală, așa cum presupunea startul într-un sezon normal. S-a jucat din trei în trei zile în condițiile în care fiecare are și un serviciu la care trebuie să fie prezent. Deci am jucat de plăcere, fără nici o miză. Sper ca în următorul campionat lucrurile să se prezinte cu totul altfel.”

Punct și de la capăt! >> Gânduri pentru noul sezon.

Trăgând linie, pentru Bogdan Ilioiu (foto) și colegii lui acest sezon trebuie trecut cât mai repede la capitolul amintiri neplăcute, iar din toamnă, când lucrurile poate vor intra pe un făgaș normal, A.F.C. Bănești să aibă o evoluție remarcabilă așa cum și-a obișnuit proprii suporteri. Urmează o pauză competițională destul de lungă în care factorii de conducere din cadrul clubului au timp să creioneze o nouă strategie pentru sezonul viitor care va începe în perioada 01-15 august 2021. Rămâne de văzut în ce măsură se va trece la întinerirea lotului, unde foarte mulți jucători au depășit vârsta de 30 de ani.

Urmează finala! >> Petrolul `95 Ploiești - Petrolul Băicoi.

Practic, cu cele trei puncte trecute în cont, petroliștii din Băicoi și-au asigurat poziția a doua în clasament care îi va propulsa în finala acestui campionat. Surprinzător sau nu, în cealaltă partidă, fotbaliștii din Breaza au obținut punctaj maxim pe terenul celor de la Petrolul `95, câștigând cu scorul 3-2. Așadar, pentru un loc sub soare, care va însemna calificarea pentru barajul de promovare în Liga 3, se vor afla față în față, Petrolul `95 Ploiești și Petrolul Băicoi.

CLASAMENT LIGA A PRAHOVA

1. Petrolul `95           6 4 1 1 13-5  13

2. Petrolul Băicoi      6 2 2 2 10-9   8

3. Tricolorul              6 2 2 2 10-12 8

4. A.F.C. Bănești      6 0 3 3  8 -15 3

Read More

A.F.C. Bănești Urleta >> Paște Fericit ...!

 



Read More

În cădere liberă!

A.F.C. Bănești Urleta - Petrolul `95 Ploiești 0-5 (0-3)


În ciuda optimismului arătat de antrenorul Claudiu Dumitrescu înaintea jocului, elevii acestuia au avut din nou o prestație sub așteptări. Ultima reprezentație pe teren propriu a însemnat pentru jucătorii din Bănești un duș rece, greu de digerat de către fanii acestei grupări. Ca și în disputele precedente, gazdele au plătit tribut lipsei de pregătire care a generat greşeli ale defensivei și un joc fără orizont în celelalte compartimente. Sigur, la acest scor alte comentarii sunt de prisos dar rămâne ca trupa lui Daniel Chiriță, care și-a consolidat poziția de lider, să confirme în partidele de baraj. Primul ”11” al A.F.C. - ului a avut următoarea distribuție: A. Negreanu – Banu, Merluță, Gânju (cpt), Albină, Copilu, Dumitrescu, Ilioiu, A. Gheorghe, Vintilă, Nae.  Au mai evoluat: Spurcaciu, R. Catană și Diaconu. Cu numai trei puncte în clasament, Gânju și colegii lui dețin la această oră ”lanterna roșie”, situație total surprinzătoare la începutul acestui mini sezon. Tot în această etapă, pe teren propriu, Tricolorul Breaza a obținut o victorie prețioasă, scor 2-1, în fața formației Petrolul Băicoi.

Declarații după meci:


Claudiu Dumitrescu (antrenor A.F.C. Bănești):

”Ce pot să spun? Am fost dominați de la cap la coadă. Am făcut un meci slab din toate punctele de vedere. Nu am atacat poarta adversă, nu am avut faze notabile. Este drept, am avut și câțiva titulari lipsă dar nu caut scuze. Este cel mai slab joc de când sunt eu la această echipă. Mai avem un meci după care tragem linie. Eu cel puțin, și ca antrenor, dar și ca jucător, am multe de învățat din acest campionat. Pot să spun suporterilor noștri că ne pare rău că am dezamăgit, ne cerem scuze și pe această cale le urez un Paște fericit și tot ce își doresc”.

Lupta rămâne deschisă pentru locul 2

CLASAMENT LIGA A PRAHOVA

1. Petrolul `95           5 4 1 0 11-2 13

2. Petrolul Băicoi      5 1 2 2  9 -9  5

3. Tricolorul               5 1 2 2  7-10 5

4. A.F.C. Bănești       5 0 3 2  8-14 3

Dacă Petrolul `95 Ploiești și-a consolidat poziția de lider, finalul acestei etape nu a avut darul să clarifice și ocupanta poziției secunde în clasament. Pentru desemnarea echipei care va avea dreptul să se califice în faza următoare, aceea a barajului pentru promovare, regulamentul prevede disputarea unei partide între ocupantele primelor două locuri. Pentru această poziție lupta rămâne în continuare deschisă, ultima etapă programând următoarele jocuri:

Etapa 6 (miercuri, 5 mai, ora 18.00)

● Petrolul Băicoi - A.F.C. Bănești

● Petrolul `95 Ploiești - Tricolorul Breaza

Variantele pentru ocuparea poziției secunde sunt următoarele:

- Petrolul Băicoi poate prinde locul doi numai în varianta unei victorii sau în cazul unui meci egal cu A.F.C. Bănești, cu condiția ca Tricolorul Breaza să nu câștige la Petrolul `95 Ploiești.

- Tricolorul Breaza, poate merge mai departe în cazul unei victorii în fața liderului coroborată cu o înfrângere a gazdelor sau un rezultat de egalitate în partida Petrolul Băicoi - A.F.C. Bănești.

- A.F.C. Bănești poate obține biletele pentru baraj numai dacă câștigă pe terenul Petrolului Baicoi cu condiția ca Tricolorul Breaza să nu câștige la Petrolul `95 Ploiești.

Read More

Un meci de totul sau nimic!

A.F.C. Bănești Urleta - Petrolul `95 Ploiești
















Ieșiți din nou puțin șifonați din duelul cu jucătorii din Breaza, elevii lui Claudiu Dumitrescu au fost ajutați într-un fel de rezultatul din cealaltă partidă, unde Petrolul Băicoi a pierdut fără drept de apel. În aceste condiții, lupta pentru ocuparea poziției a doua din clasament rămâne în continuare deschisă.

CLASAMENT LIGA A PRAHOVA

1. Petrolul `95           4 3 1 0 6-2 10

2. Petrolul Băicoi      4 1 2 1 8-7 5

3. A.F.C. Bănești      4 0 3 1 8-9 3

4. Tricolorul               4 0 2 2 5-9 2

Etapa 5 (sâmbătă, 1 mai, ora 11.00)

●A.F.C. Bănești - Petrolul `95 Ploiești

●Tricolorul Breaza - Petrolul Băicoi

Etapa 6 (marți, 4 mai, ora 17.00)

●Petrolul Băicoi - A.F.C. Bănești

●Petrolul `95 Ploiești - Tricolorul Breaza

Au mai rămas de disputat două etape în care, atât Petrolul Băicoi, cât și A.F.C. Bănești - Urleta pot obține biletele pentru baraj. Fotbaliștii din Băicoi se vor deplasa mai întâi la Breaza după care vor întâlni pe teren propriu echipa din Bănești, în schimb, băneștenii vor primi vizita liderului acestui mini campionat urmând apoi jocul de la Băicoi. Pentru Gânju & Co. rămâne de văzut dacă pot remonta ecartul de două puncte existent la ora actuală. Chiar dacă evoluția din ultimele două meciuri nu a fost pe măsura așteptărilor, fotbaliștii din Bănești sunt încă optimiști cu privire la șansele pentru accedere la baraj. Tânărul tehnician al A.F.C. – ului, Claudiu Dumitrescu, se declara încrezător, apreciind că ”nimic nu este pierdut. Matematic mai avem șanse. Ne așteaptă două finale și cred eu că prin experiență și valoarea noastră putem să ne realizăm obiectivul propus. Depinde doar de noi să obținem un punctaj maxim din partidele care vor urma”. 

Tot cu privire la cele două jocuri care au mai rămas de disputat, ”il capitano”, Octavian Gânju (foto) a ținut să precizeze: ”Urmează două partide la fel de dificile ca și cele de până acum. Sigur, cu toții ne dorim să câștigăm dar rămâne să și demonstrăm pe teren că merităm. Cert este că actuala ediție de campionat este una atipică, făcută pe repede - înainte. Fără pregătire, fără antrenamente, este foarte greu să evoluezi la valoare maximă, într-un fotbal care să nu uităm că are statutul de amator. Totuși ne bucurăm că am revenit în iarbă, chiar dacă condițiile sunt cele care le cunoaștem cu toții”.

Așadar, pentru pupilii președintelui Dan Căpățână, o primă finală se va juca sâmbătă dimineață, ora 11.00, la Bănești, într-o partidă de totul sau nimic, contra trupei lui Daniel Chiriță, aflată în acest moment în fotoliu de lider.  

Read More

O remiză care nu ajută pe nimeni!

A.F.C. Bănești Urleta - Tricolorul Breaza 2-2 (1-1)


Ca și în confruntarea precedentă dintre cele două grupări, a fost un joc mai mult de uzură, specific oarecum acestei perioade de pandemie, în care lipsa de pregătire își face simțită prezența. Trecând peste acest inconvenient, pe fondul unui joc echilibrat, fără antrenorul-jucător Claudiu Dumitrescu pe gazon, gazdele au fost primele care au lovit prin Merluță (`19) în urma unui corner executat de Roșu. Bucuria a fost de scurtă durată pentru că două minute mai târziu, Istrate, cu un șut puternic de la 16 metri nu i-a lăsat nici o speranță lui Negreanu. Actul secund s-a menținut pe aceleași coordonate, însă tabela nu a mai suferit modificări chiar dacă Nae (`81) și-a trecut în cont o bară. De menționat și două eliminări de ambele părți, Chirilă (`78) și Toader (`85). Finalul a fost unul nerecomandat cardiacilor, mai ales la cei din rândul suporterilor echipei gazdă, care la numai trei zile au suportat un nou moment de-a dreptul incendiar. În primul minut de prelungire, Nae a scuturat plasa porții adverse cu un șut pe jos din interiorul careului mare însă avantajul băneștenilor s-a năruit în ultimele secvențe ale partidei, Istrate fiind acela care a adus egalarea în urma unei acțiuni individuale. Trăgând linie, acest rezultat face ca visul celor două formații de a ajunge la baraj să devină tot mai greu de realizat. În cealaltă partidă disputată la Ploiești, Petrolul `95 s-a impus în fața grupării Petrolul Băicoi cu scorul de 3-1. Sâmbătă dimineață, începând cu ora 11.00, se va desfășura etapa cu numărul 5 care are următoarea configurație:

● A.F.C. Bănești – Petrolul `95 Ploiești

● Tricolorul Breaza – Petrolul Băicoi

A.F.C. Bănești: Negreanu - Merluță, Gânju, Nichifor, Chirilă, Puchea, Ilioiu, S. Diaconu, Roșu, Vintilă, Nae.

Au mai jucat: Albină, Copilu, A. Gheorghe

Antrenor: Ciprian Copilu

Tricolorul: Neacșu - Draghiceanu, O. Gheorghe, V. Burlacu, S. Burlacu, Toader, Tone, Istrate, Popa, Stefănoiu, Vișan.

Au mai evoluat: Catană, Chivu, Ariciu

Antrenor: Laurențiu Urdea

Declarații după meci:


Claudiu Dumitrescu (antrenor A.F.C. Bănești):

”Eu nu mă declar mulțumit de cum a decurs acest meci. A fost mai mult un joc de uzură. Față de meciul trecut, atunci când am avut o primă repriză foarte bună, de această dată nu am văzut nimic plăcut ochiului, că să folosesc acest termen. În opinia mea a fost un derbi al suferinței.”


Laurențiu Urdea (antrenor Tricolorul):

”A fost un joc viu disputat, și după numărul de ocazii pe care le-am avut puteam câștiga. În final a ieșit un rezultat de egalitate de care profită fotbaliștii de la Petrolul `95 Ploiești. Per ansamblu, dacă mă refer la toate meciurile pe care le-am susținut până acum, cred că suntem singura echipă din acest campionat care a avut cele mai multe ocazii dar din păcate fotbalul se joacă pe goluri.”

Read More

Derbiul suferinței!

A.F.C. Bănești Urleta - Tricolorul Breaza

Trăgând linie la jumătatea acestui mini-campionat, contrar calculelor hartiei, atât A.F.C. Bănești, cât și Tricolorul au decepționat, rezultatele nefiind cele scontate. În aceste condiții, în loc de un meci care să reprezinte capul de afiș al etapei cu numărul 4, toate privirile se vor îndrepta spre partida dintre Petrolul `95 Ploiești și Petrolul Băicoi. Revenind la meciul de la Bănești, acesta poate fi considerat pe drept cuvânt un derbi al suferinței, între două grupări care încă nu-și găsesc cadența. În tabăra băneșteană, cu siguranță încă predomină tristețea semi-eșecului dureros din etapa trecută, după ce jucătorii gazdă au avut un avantaj de trei goluri pe tabela de marcaj. Conștient de dificultatea confruntării cu formația brezeană, antrenorul Claudiu Dumitrescu declara că “ne așteaptă un meci dificil în condițiile în care avem mai mulți jucători absenți. Atât eu, cât și Puchea vom sta pe margine pe motiv de cartonașe. Mai mult, infirmeria noastră cuprinde numele lui Nae, Copilu și Ilioiu, și ei incerți datorită unor accidentări. Chiar și așa, aștept o motivare în plus din partea elevilor mei și sper într-o evoluție bună care să se concretizeze cu o victorie”. De partea cealaltă, nu poate fi ignorată tristețea rezultată în urma unui bilanț negativ, adică două înfrângeri și un rezultat de egalitate. Legat de ultimele evoluții nesatisfăcătoare ale echipei sale, Marius Vișan, directorul clubului din Breaza a precizat că “vreau să transmit jucătorilor cât și lui Laurențiu Urdea că au susținerea mea totală. Din păcate planurile noastre au fost date peste cap din cauza pandemiei din 2020 și trebuie să avem răbdare. Avem nevoie de timp. Avem o echipă tânără și astăzi ne-a demonstrat că trebuie să avem răbdare. Sper ca  jucătorii să înțeleagă că Breaza încă respiră fotbal, dar și aspiră la fotbalul profesionist“. Pentru fanii celor două grupări rămâne speranța că în meciurile care au mai rămas de disputat din acest sezon, favoriții lor să lupte până la capăt iar rezultatele să fie unele conform așteptărilor. Așadar, miercuri după amiază, ora 17.00, pe stadionul din  Bănești, formația locală va încrucișa armele cu echipa Tricolorul Breaza.

CLASAMENT LIGA A PRAHOVA

1. Petrolul `95           3 2 1 0 3-1 7

2. Petrolul Băicoi      3 1 2 0 7-4 5

3. A.F.C. Bănești      3 0 2 1 6-7 2

4. Tricolorul               3 0 1 2 3-7 1 

Read More

Partidă de coșmar!

A.F.C. Bănești Urleta - Petrolul Băicoi 3-3 (2-0)


Nici acum ”căpitanul” Gânju și colegii lui nu au reușit să guste din cupa victoriei. A fost un joc nerecomandat cardiacilor mai ales după modificările dese pe care le-a suportat tabela de marcaj. După un 3-0, un avantaj care părea suficient pentru asigurarea unui succes mult așteptat, fotbaliștii din Bănești nu au putut să gestioneze până la final un meci pe care l-au avut în mână. Inexplicabil, fotbaliştii gazdă au plătit tribut lipsei de pregătire, factorul fizic spunându-și din plin cuvântul. 

Prima repriză a fost una perfectă pentru amfitrioni care au reușit să pentreze poarta adversă prin Roșu (`15) (foto) și Nae (`30). În schimb, chiar dacă au început la fel de bine, penalti transformat de Nae (`50), mitanul secund a fost unul de coșmar pentru elevii antrenorului Claudiu Dumitrescu. Practic aceștia au picat complet iar replica oaspeților nu s-a lăsat mult așteptată, golurile curgând la foc automat în poarta lui Alin Negreanu. Spre final, pe lângă golurile încasate, băneștenii au evoluat în ”10”, Claudiu Dumitrescu fiind trimis la cabine pentru două galbene. În linii mari cam aceasta a fost istoria unui  meci pe care iubitorii fotbalului din Bănești (chiar dacă nu au fost prezenți în tribune) nu-l vor uita prea curând. Primul ”11” al A.F.C. - ului a avut următoarea distribuție: A. Negreanu – Nichifor, Merluță, Gânju (cpt), Roșu, Dumitrescu, Chirilă, Ilioiu, Vintilă, Puchea, Nae. Au mai evoluat: Albină, Copilu și A. Gheorghe.

După acest nou semi eșec, fotbaliștii din Bănești practic nu mai sunt în graficul pe care și l-au propus la debutul sezonului. Cum și Tricolorul Breaza a pierdut surprinzător pe teren propriu în fața Petrolului `95 Ploiești, scor 0-1, următorul meci care se va disputa miercuri, ora 17.00, devine unul de totul sau nimic, Așadar, A.F.C. Bănești - Tricolorul Breaza, considerat acum un derbi al suferinței este unul capital pentru cele două competitoare în tentativa de a mai prinde un bilet pentru baraj.  

Declarații după meci:

Claudiu Dumitrescu (antrenor A.F.C. Bănești): 
”Greu de comentat acest joc. Nu pot să cred că s-a terminat în acest fel. La 3-0 s-a rupt filmul și nu am mai fost în stare să facem față unui adversar care nu mișcase în front până la acest scor. Urmează jocul cu Breaza, o formație care la început se anunța una dintre favorite, contrazisă ca și noi de altfel, de rezultatele negative obținute. În condițiile actuale aștept o motivare în plus din partea jucătorilor mei și sper ca ei să treacă cât mai repede peste aceste eșecuri neașteptate”.
Gabriel Nae (jucător A.F.C. Bănești):
 
”Din păcate am picat fizic și acest lucru a avut influențe nefaste asupra rezultatului final. Serviciul și lipsa de antrenamente și-au spus cuvântul. Adversarii au avut o bancă mai bună și s-a văzut aportul celor introduși pe gazon. Sper să facem un joc bun cu Tricolorul în ciuda faptului că ne confruntăm cu câteva absențe. Puchea și Dumitrescu vor privi jocul de pe margine datorită cartonașelor iar eu, Copilu și Ilioiu vom fi incerți din cauza unor accidentări ”. 

Read More

Fără pași greșiți!

A.F.C. Bănești Urleta - Petrolul Băicoi


Privind în ansamblu evoluția campionatului trecut se poate spune că rezultatele obținute în cele două etape disputate până acum de către A.F.C. Bănești sunt sub așteptările suporterilor acestei grupări. Același lucru este valabil și în cazul formației Tricolorul Breaza, una dintre favoritele acestui debut de sezon. O explicație vine din partea “principalului“ Claudiu Dumitrescu, care spunea că “din păcate noi nu am avut timp și posibilități să facem cât de cât o pregătire comună ca celelalte competitoare. Deci fără antrenamente și amicale a trebuit să pornim la drum în acest mini sezon. Mai mult, față de campionatele trecute, remarc că cele două formații petroliste au înregimentat pe ultima sută de metri câteva nume importante din fotbalul prahovean, jucători cu mare experiență“. Legat de meciul de duminică, contra echipei din Băicoi, tânărul tehnician al echipei gazdă a declarat: “Ne așteaptă un meci greu în compania unei formații care s-a întărit cu mulți jucători care au activat la un nivel superior. Avem în continuare probleme la capitolul accidentări, Marian Nichifor și Bogdan Ilioiu fiind încă incerți în schimb contez pe revenirea lui Adrian Vintilă. Sunt optimist și mergem la victorie“. Legat de meciul de duminică, Ciprian Copilu (foto) a ținut să precizeze: “Din câte am auzit, adversarii noștri vin cu gândul la victorie în condițiile în care la ora actuală au în lot mai multe noutăți. Sper că la ora jocului să nu mai avem accidentați. Evident, cu toții ne dorim victoria. Din punctul meu de vedere, dacă vom obține toate cele trei puncte, acestea ar merita să-i fie dedicate președintelui nostru, Dan Căpățână, drept mulțumire pentru eforturile pe care le face“

În ultima ediție de campionat cele două formații s-au întâlnit o singură dată pe stadionul din Bănești, pe 19 octombrie 2019, victoria revenind gazdelor, scor 6-2. Așadar, duminică dimineață, ora 11.00, fotbaliștii băneșteni vor primi vizita celor din Băicoi pentru un joc care se anunță a fi foarte interesant și care poate avea implicații majore în configurația clasamentului. Tot în această etapă, de la aceași oră se mai dispută partida dintre Tricolorul Breaza și Petrolul `95 Ploiești.


Read More

Înfrângere neașteptată!

Petrolul `95 Ploiești - A.F.C. Bănești Urleta 2-1 (2-0)


Chiar dacă calculele hârtiei îi indicau drept favoriți, fotbaliștii din Bănești s-au văzut nevoiți la final să părăsească gazonul cu capetele plecate. Ca și în precedentul meci, elevii antrenorului Claudiu Dumitrescu au fost deficitari la capitolul pregătire dar în economia jocului a contat destul de mult și absența a trei piese ”grele”, Nichifor, Ilioiu și Vintilă. Pe fondul unui joc echilibrat, gazdele și-au creat două faze bine lucrate, care au condus la desprinderea pe tabela de marcaj. Debutul actului secund a aparţinut oaspeţilor, care au controlat în mare parte ostilitățile și Roșu (`65) a redus din diferență cu un șut plasat la colțul lung, după o cursă pe flancul stâng. Același Roșu, (`75) putea restabili egalitatea direct din corner dar obiectul muncii a fost deviat în bară de portarul advers. Poate a fost momentul psihologic al partidei care ar fi putut schimba istoria acestui joc dar spre final petrolistii au trecut pe lângă majorarea avantajului. De menționat că trupa lui Daniel Chiriță s-a prezentat față de ediția trecută de campionat cu un lot mult schimbat, având în componență o serie de jucători cu o mare experiență competițională.

A.F.C. – ul a început cu: A. Negreanu – Banu, Merluță, Gânju (cpt), Albină, Copilu, Dumitrescu, Chirilă, A. Gheorghe, Puchea, Nae. Au mai evoluat: Roșu, Spurcaciu și Diaconu.

Cu numai un punct în clasament, Gânju și colegii lui trebuie să strângă rândurile și să demonstreze că totul a fost numai un simplu accident. Următorul meci se va disputa duminică dimineață, începând cu ora 11.00, în compania formației Petrolul Băicoi.

Tot în această etapă, în propriul ei fief Petrolul Băicoi a obținut o victorie categorică, scor 4-1, în fața formației Tricolorul Breaza.

Declarații după meci:

Claudiu Dumitrescu (antrenor A.F.C. Bănești): ”După aspectul jocului a fost o întâlnire între două echipe bune la capătul căruia, cu puțină șansă puteam câștiga un punct. Este drept, am avut și trei absențe notabile dar și dezavantajul că suntem în urmă cu pregătirea. Sunt sigur că suntem echipa cea mai bună și în jocurile viitoare noi vom decide rezultatele”  

Favoritele nu conving

A.F.C. Bănești și Tricolorul Breaza au început cu stângul acest mini campionat, fiecare trecându-și în cont după primele două etape doar câte un punct în clasament. În schimb, celelalte două competitoare au reușit un start lansat, acumulând fiecare câte patru puncte. Oare ce surprize ne mai rezervă următoarele etape?

CLASAMENT LIGA A PRAHOVA

1. Petrolul Băicoi      2 1 1 0 4-1 4

2. Petrolul `95           2 1 1 0 2-1 4

3. A.F.C. Bănești      2 0 1 1 3-4 1

4. Tricolorul               2 0 1 1 3-6 1

Read More

O deplasare pentru ”adevăr”

Petrolul `95 Ploiești – A.F.C. Bănești Urleta


Următorul episod al formației băneștene se va “turna” la Ploiești. După semieșecul din etapa trecută, elevii antrenorului Claudiu Dumitrescu și-au propus să obțină toate cele trei puncte puse în joc. Despre această întâlnire, tânărul tehnician al echipei din Bănești a ținut să precizeze: “Este un meci deschis oricărui rezultat. Din câte am auzit, adversarii noștri nu au făcut un joc foarte bun la Băicoi, acesta terminându-se la egalitate, dar îi cunosc destul de bine, văzându-i în câteva amicale. Este o echipă care pasează bine, are posesie prelungită și este bine condusă în teren de experimentatul Daniel Chiriță. Rămâne de văzut dacă la ora meciului mă pot baza pe Nichifor și Ilioiu, aceștia acuzând niște accidentări după partida de la Breaza. Evident, cu toții vrem să ne demonstrăm valoarea și să obținem în final victoria“. 

Tot cu privire la meciul de mâine a vorbit și unul dintre absenții importanți ai băneștenilor, Adrian Vintilă, cel care va rata confruntarea ca urmare a eliminării din partida de la Breaza. “Sunt puțin dezamăgit că nu pot juca mai ales că ne confruntăm cu câteva accidentări. Totuși sper că ceilalți colegi ai mei se vor mobiliza și vor obține un rezultat pozitiv. Cu toții avem un moral foarte bun și ne bucurăm că putem juca din nou într-o competiție oficială“, a spus Adrian Vintilă (foto). De partea cealaltă, trupa lui Daniel Chiriță vine după un rezultat de egalitate în compania Petrolului din Băicoi și în mod sigur va cauta să-și vândă cât mai scump pielea. În ultima ediție de campionat cele două formații s-au întâlnit o singură dată pe stadionul din Bănești, pe 16 noiembrie 2019, victoria revenind gazdelor, scor 4-0. Așadar, pupilii președintelui Dan Căpățână vor “ateriza” pe stadionul din Ploiești unde miercuri după amiază, începând cu ora 17.00, vor încrucișa armele cu fotbaliștii echipei Petrolul `95. Tot în această etapă, de la aceași oră se mai joacă partida dintre Petrolul Băicoi și Tricolorul Breaza.

Read More

Vasile Iacob: ”îmi place la nebunie ceea ce fac”

Unul dintre cei mai vechi delegați la nivelul A.J.F.-ului prahovean este Vasile Iacob, actualmente înregimentat la A.F.C. Bănești Urleta. Practic poate fi considerat omul din umbră, acesta fiind o rotiță indispensabilă în angrenajul echipei situate la sud de Câmpina.

-De unde pasiunea pentru fotbal?

-De mic copil m-a atras fotbalul și mi-a aduc aminte că pe strada mea din Bănești am format o echipă de fotbal și organizam întâlniri. Era un fel de campionat între străzi. Mai târziu am început să practic fotbal într-un mod organizat la echipa din localitate până la vârsta de 26 de ani după care am făcut parte din conducerea acelei echipe. A urmat solicitarea domnului Virgil Guran căreia i-am dat curs, acesta patronând echipa Coruna Câmpina unde am activat timp de 21 de ani. A urmat C.S.M. Câmpina timp de trei ani și actualmente mă aflu la A.F.C. Băneșți.

-Ce înseamnă această activitate de administrator delegat într-un club de fotbal?

-În primul rând tot ce se referă la organizare administrativă cade în sarcina mea. Adică stadionul cu toate utilitățile lui trebuie să corespundă la standardele cerute de A.J.F. Prahova. Mai mult, la fiecare meci întocmesc raportul de joc și țin legătura cu factorii decizionali.

-Este greu? Ce sacrificii presupune un astfel de job?

-Pot spune că și acum, la vârsta pe care o am, îmi place la nebunie ceea ce fac. Sigur nu este deloc ușor și fără sprijinul familiei nu cred că aș fi reușit. Mult timp îl petrec la stadion ca să nu mai pun la socoteală fiecare sfârșit de săptămână când echipa are meci. 

-Sincer, care a fost cea mai mare satisfacție pe care ai trăit-o în fotbal? Dar regret?

-De departe, promovarea cu C.S.M. Câmpina în Liga a III - a. A fost o mare bucurie. La polul opus au fost mai multe decepții toate legate de desființarea echipelor câmpinene, F.C. Poiana, Unirea și C.S.M.

-De care conducător, cu care ai lucrat până acum, ți-a plăcut cel mai mult?

-Indiscutabil, el este Virgil Guran. Avea multe calități. Pe lângă un caracter ireproșabil era implicat în fenomen 100%.  Felul lui de a fi, a făcut să fie cunoscut și respectat de către toți cei cu care a lucrat.

-Aceași întrebare legată de capitolul antrenori?

-Aș nominaliza doi antrenori. Robert Opatchi și Robert Stoica, doi oameni deosebiți care și-au respectat cu adevărat meseria.  

-Ai cunoscut mulți fotbaliști? Există vreunul pe care l-ai simpatizat în mod deosebit?

-Da. Radu Burloiu. Pentru calitățile pe care le avea pot spune că l-am încurajat în permanență. Am fost ca părintele lui. Era un talentat mijlocaș de creație care putea să ajungă departe. Mi-a părut foarte rău că datorită unei accidentări a trebuit să pună ghetele în cui. 

-În Câmpina a existat și F.C. Poiana, o grupare care ani de zile a activat în divizia B. Nu ți-ai dorit să faci un pas mai sus?

-Este adevărat. Fiecare își dorește să fie cât mai sus. Am fost solicitat la un moment dat dar nu am putut da curs acelei oferte. Nu a fost să fie.

-De ce crezi că fotbalul câmpinean a ajuns în cădere liberă? Cum s-ar putea redresa?

-În primul rând din punct de vedere financiar nu a existat continuitate iar factorul politic și-a pus din plin amprenta. Acum, după alegeri, cu o altă conducere locală lucrurile s-ar putea schimba. Avem un primar nou, un om care iubește și a fost implicat în sport. Rămâne de văzut dacă se vrea redresarea fotbalului câmpinean cu adevărat. Avem baze sportive, avem oameni cu experiență dar este nevoie de un impuls politic. Avem exemplele localităților limitrofe care stau mult mai bine la acest capitol.


Read More

Remiză cu multe goluri!

Tricolorul Breaza – A.F.C. Bănești - Urleta 2-2 (1-1)

Pe un timp friguros însoțit de o ploaie sâcâitoare dar cu bucuria revenirii în iarbă, jucătorii celor două formații au încercat să reintre în atmosfera meciurilor oficiale, după o pauză forțată datorată pandemiei care își face în continuare de cap. Din păcate, lipsa spectatorilor din tribune a umbrit tabloul cochetei arene din Breaza, care în condiții normale, la un asemenea derbi, ar fi avut o rețetă de public ridicată.


Oaspeții au lovit primii

Începutul a fost perfect pentru fotbaliștii din Bănești care au punctat pentru prima oară în minutul șase prin Ciprian Copilu. În urma unui corner executat de Puchea de pe stânga, mijlocașul lui Claudiu Dumitrescu l-a învins pe Iscru cu o lovitură de cap din 2 metri. Chiar dacă au rămas în zece, Ovidiu Gheorghe (`11),  văzând roșu în fața ochilor, gazdele au avut puterea să revină prin Răzvan Catană, acesta egalând din penalti (`32). Nouă minute mai târziu la o fază care l-a avut în prim plan pe Ciprian Copilu, bara s-a dovedit a fi un adevărat înger păzitor pentru Iscru.

Încă două goluri și un final în forță pentru gazde

Oaspeții au început mai bine partea secundă și s-au desprins pe tabelă (`52), atunci când Puchea a fructificat o centrare a lui Nae (foto) de pe banda stângă.


Fără să cedeze lupta, pe fondul unei căderi fizice din partea adversarilor, fotbaliștii brezeni au marcat prin Răzvan Catană (`72), șutul acestuia de la 20 de metri nelasându-i nici o speranță lui Alin Negreanu. Mai mult, cu puțină șansă gazdele puteau înclina balanța în favoarea lor, irosind câteva bune oportunități de a marca prin Vișan, Catană și Ariciu. De consemnat și faptul că centralul Mihai Amorăriței l-a trimis la cabine pe Adrian Vintilă (`70) pentru cumul de cartonașe galbene. Fluierul final a consemnat un rezultat de egalitate între cele două combatante care le oferă dreptul să viseze frumos în perspectiva meciurilor viitoare. Cealaltă partidă s-a încheiat cu un scor alb, deci: Petrolul Băicoi – Petrolul `95 Ploiești 0-0

Tricolorul: Iscru - V. Burlacu, Toader, O. Gheorghe (cpt), Țone, Popa, Diaconu, Chivu, R. Catană, Ș. Burlacu, Vișan.

Au mai jucat: Stefanoiu, Ariciu, Drăghiceanu

Antrenor: Laurențiu Urdea

A.F.C. Bănești: A. Negreanu - Dumitrescu, Merluță, Gânju (cpt), Nichifor, Roșu, Diaconu, Vintilă, Puchea, Copilu, Ilioiu.

Au mai evoluat: Rareș, Nae, Aliuță, Chirilă

Antrenor: Claudiu Dumitrescu

Declarații după meci:


Laurențiu Urdea (antrenor Tricolorul): ”Noi am pornit meciul încrezători și ne așteptam să facem un joc bun. Tinerii pe care îi avem s-au integrat perfect și au adus acea prospețime pe care o așteptam. Chiar dacă rezultatul a fost unul de egalitate, acesta ne dă încredere pentru meciurile care urmează în acest mini campionat”


Claudiu Dumitrescu (antrenor A.F.C. Bănești): ”Am dominat clar până când adversarii noștri au rămas cu un om în minus. A intervenit o auto mulțumire din partea noastră și gazdele au reușit să revină pe tabelă. În partea secundă am avut din nou o perioadă de dominare, am înscris dar după eliminarea lui Vintilă adversarii au revenit și chiar puteam pierde jocul. În aceste condiții pot spune că sunt mulțumit de rezultat dar trebuie să stau puțin de vorbă și cu jucătorii mei. Din păcate la noi se simte lipsa antrenamentelor”

A.F.C. Bănești conduce la capitolul victorii în întâlnirile directe

Chiar dacă în campionat elevii lui Claudiu Dumitrescu au terminat la egalitate cu adversarii lor, statistic vorbind, gruparea din Bănești are un palmares superior în fața Tricolorului. Dacă privim rezultatele ultimelor trei ediții de campionat constatăm că băneștenii au câștigat de trei ori, au înregistrat o remiză și au pierdut o singură dată. O nouă întâlnire se va consemna pe data de 25 aprilie, atunci când brezenii vor întoarce vizita colegilor lor.

Campioni la capitolul imagine

Ca și în precedentele ediții de campionat, din punct de vedere mediatic Tricolorul domină cu autoritate pe celelalte colege din Liga A Prahova. Grație unor oameni care știu cu adevărat să-și promoveze imaginea, mai nou, aceștia au decis să transmită acest meci în format LIVE TEXT pe una din cunoscutele rețele de socializare. Mai mult ca sigur, dacă accesul spectatorilor ar fi fost permis aceștia ar fi avut parte de programe de meci și informații utile la stația de sonorizare a stadionului.

Săptămâna viitoare urmează cu încă două etape

Pentru cele două competitoare se prefigurează la orizont patru meciuri, toate programate săptămâna următoare. Miercuri, 21 aprilie, de la ora 17:00, A.F.C. Bănești - Urleta va juca la Ploiești cu Petrolul `95, iar Tricolorul se va deplasa pe terenul formației Petrolul Băicoi. În continuare, configurația etapei a III – a, programată duminică viitoare, ora 11:00, se prezintă astfel:

● Tricolorul Breaza – Petrolul `95 Ploiești

● A.F.C. Bănești Urleta – Petrolul Băicoi

Read More

Tricolorul – A.F.C. Bănești, un derbi zonal cu multe ambiții!

Sorții au făcut ca prima etapă să aducă față în față două echipe care în ultimele sezoane au avut evoluții remarcabile. Dacă tinerețea și dorința de afirmare este atuul formației din Breaza, de partea cealaltă oaspeții se disting prin maturitate și experiență dată de o serie de jucători cu vechi state de serviciu în fotbalul de performanță. Din păcate, acest meci, care altă dată ar fi umplut tribunele cochetului stadion ”Parc” din Breaza, se va desfășura datorită pandemiei cu porțile închise.  Așadar se anunță un meci interesant, ținând cont că ambele grupări cochetează la această oră cu primele poziții din clasament. Rămâne de văzut, chiar dacă această pauză competițională nedorită s-a întins pe durata unui an, dacă jucătorii vor putea confirma așteptările propriilor suporteri. Ultima întâlnire directă s-a consumat în campionatul 2019 – 2020, victoria revenind fotbaliștilor gazdă, scor 5-1.


Marius Vișan (director Tricolorul Breaza): ”Cu siguranță vor fi ambiții pe timpul celor 90 de minute de joc dar acestea vor fi numai pe gazon. Întâlnim o grupare care are jucători cu multă experiență competițională cum ar fi, ca să dau un singur exemplu, Claudiu Dumitrescu. Sunt convins că fiecare echipă va dori să câștige ”


Dan Căpățână (președinte A.F.C. Bănești): ”Va fi un joc foarte greu pe un teren unde puține echipe câștigă. Sigur, ne dorim victoria și sper să avem parte de un meci agreabil, plăcut ochiului. Din păcate regret lipsa publicului și sper ca în campionatul viitor lucrurile să reintre la normal”

Read More