sâmbătă, 17 aprilie 2021

Tricolorul – A.F.C. Bănești, un derbi zonal cu multe ambiții!

Sorții au făcut ca prima etapă să aducă față în față două echipe care în ultimele sezoane au avut evoluții remarcabile. Dacă tinerețea și dorința de afirmare este atuul formației din Breaza, de partea cealaltă oaspeții se disting prin maturitate și experiență dată de o serie de jucători cu vechi state de serviciu în fotbalul de performanță. Din păcate, acest meci, care altă dată ar fi umplut tribunele cochetului stadion ”Parc” din Breaza, se va desfășura datorită pandemiei cu porțile închise.  Așadar se anunță un meci interesant, ținând cont că ambele grupări cochetează la această oră cu primele poziții din clasament. Rămâne de văzut, chiar dacă această pauză competițională nedorită s-a întins pe durata unui an, dacă jucătorii vor putea confirma așteptările propriilor suporteri. Ultima întâlnire directă s-a consumat în campionatul 2019 – 2020, victoria revenind fotbaliștilor gazdă, scor 5-1.


Marius Vișan (director Tricolorul Breaza): ”Cu siguranță vor fi ambiții pe timpul celor 90 de minute de joc dar acestea vor fi numai pe gazon. Întâlnim o grupare care are jucători cu multă experiență competițională cum ar fi, ca să dau un singur exemplu, Claudiu Dumitrescu. Sunt convins că fiecare echipă va dori să câștige ”


Dan Căpățână (președinte A.F.C. Bănești): ”Va fi un joc foarte greu pe un teren unde puține echipe câștigă. Sigur, ne dorim victoria și sper să avem parte de un meci agreabil, plăcut ochiului. Din păcate regret lipsa publicului și sper ca în campionatul viitor lucrurile să reintre la normal”