Tibi Oancea în pole-position

Tibi Oancea (stânga) în acţiune 

Cu o medie de aproape 2,5 goluri pe meci, fotbaliștii brebeni au fost devastatori în fața mai multor formații întâlnite. Printre acestea se pot număra grupările A.S. Strejnic, C.S.O. Măneciu, Teleajenul Vălenii de Munte, Tinerețea Izvoarele, C.S.O. Băicoi și C.S. Brazi care au primit cel puțin 5 goluri fiecare.  Evident, golurile au făcut deliciul publicului și de acest lucru se fac “vinovați“ în primul rând jucătorii din prima linie. Chiar dacă nu a fost o prioritate titlul de golgheter, în dreptul echipei contabilizându-se 42 de goluri înscrise, în final Tibi Oancea și Bogdan Dumitru se pot consideră cei mai productivi jucători ai formației prezidate de Cătălin Tănase, cu 15, respectiv 10 reușite.

Tibi Oancea : ”Ȋmi doresc să continui”

Despre parcursul echipei și golurile marcate în acest sezon, Tibi Oancea (foto) a spus că în retur vrea să-și mărească zestrea de goluri.

“În prima parte a sezonului am avut un început mai ezitant și datorită programului de meciuri, jucând cu cele mai importante echipe din serie. În schimb, spre finalul sezonului ne-am revenit, echipa evoluînd din ce în ce mai bine. A fost în primul rând mentalitatea băieților și dorința de a câștiga, lucru reușit în ciuda faptului că la un moment dat ne aflam în zona minată a clasamentului. Din păcate nu am stat bine din punct de vedere numeric dar sper că în pauza competiţională o să primim întăriri. Pentru mine golurile marcate au însemnat o satisfacție în plus dar în primul rând a contat punctele pe care echipa le-a obținut. Practic, am fost nevoit ca în ultimele etape să joc accidentat dar am ținut foarte mult să-mi ajut echipa. Pot să spun că mă simt foarte bine la A.F.C. Brebu și îmi doresc să continui. Rămâne ca în retur să fiu în pletitudinea forțelor și să depășesc cifra de goluri înregistrată până acum. De asemenea sper ca în sezonul de primăvară să avem și publicul alături de noi, un public căruia i-am simțit lipsa din plin“.



Read More

Momente de petrecere şi bucurie la C.S. Şotrile!













Aşa cum s-a promis, sfârşitul acestei săptămâni  a fost unul ”istoric” pentru formaţia C.S. Şotrile. Dis de dimineaţă, organizatorii au respectat tradiţia sărbătorilor care se apropie, aşteptându-i pe toţi jucătorii şi invitaţii lor cu un păhărel de ţuică fiartă, timp în care s-a sacrificat şi un porc din care fiecare a gustat puţin şorici şi mai apoi preparatele tradiţionale unui asemenea moment inedit pentru clubul din Şotrile. Astfel, pe tot parcursul acestei petreceri, care a durat câteva ore, pe fondul unor acorduri muzicale care au făcut deliciul întregii asistenţe, s-au depănat amintiri, s-au făcut planuri de viitor, într-un cuvânt, toată lumea s-a simţit bine. Bineînţeles, pe marginea acestui eveniment nu au lipsit şi unele declaraţii, consemnate în rândurile de mai jos.

Ionuț Mănescu (președinte C.S. Şotrile):

”Și acum demonstrăm că suntem o familie unită și numai împreună putem depăși momentele grele inerente oricărei echipe. Trăim un moment de bucurie și le mulțumesc băieților și pe această cale pentru eforturile pe care le-au făcut în această stagiune fotbalistică. Sper ca primăria să aducă acelaşi sprijin în continuare şi sunt convins că o să facem lucruri frumoase”.

Gabriel Lupu (căpitan C.S. Şotrile):

”Ne bucurăm că suntem împreună după un sezon dificil. Sunt convins că aceste clipe frumoase vor rămâne în istoria echipei. Suntem mulțumiți de rezultatele obținute până acum cu toate că era loc și pentru mai bine. Vrem să rămânem la fel de uniți, să continuăm pe o linie ascendentă”.

Răzvan Neculaiu (suporter C.S. Şotrile):

”Pot să spun că această echipă a avut un sezon peste așteptări. Există un grup unit format din niște băieți extraordinari. Îi urmăresc aproape la fiecare meci și merită tot respectul pentru tot ce au realizat până acum. Deci acolo unde se vrea, se poate. Sper într-un parcurs notabil și în sezonul de primăvară”.











Read More

Petrecere de final la A.F.C. Brebu!

Forțați de împrejurări datorită acestei pandemii care parcă nu se mai termină, conducătorii clubului din Brebu au decis ca tradiționala petrecere de sfârșit de sezon să se consume la finele jocului susținut acasă împotriva formației C.S.C. Berceni. Singura locație disponibilă în aceste condiții nu putea fi alta decât propriul stadion și imediat după fluierul ”centralului” Mihai Amorăriței s-a dat startul acestui eveniment mult așteptat. Grătarele au intrat în funcțiune iar buna dispoziție și-a făcut loc printre jucători și invitații lor. Astfel, timp de câteva ore, bucuria și plăcerea de a fi împreună a fost la ea acasă, pentru o grupare fotbalistică de tradiție care chiar dacă a întâmpinat unele obstacole dificile a știut prin maturitate și forță de grup să le depășească. Pe fondul acestei relaxări binevenite, câțiva dintre cei prezenți au ținut să sublinieze bucuria acestui moment plăcut din viața echipei brebene.

Cătălin Tănase (președinte A.F.C. Brebu):
”Ce pot să mai spun? Trăiesc și mă bucur alături de acești băieți deosebiți care prin ambiție și determinare au reușit un sezon bun, depășind multe greutăți. Chiar dacă avem un buget destul de mic față de alte formații, jucătorii sunt cu banii la zi și merită tot respectul meu pentru efortul depus. Suntem săraci, dar suntem cinstiți în tot ceea ce facem. Aşa cum s-a văzut, am încercat şi ne-am ţinut de cuvânt faţă de jucători, faţă de suporterii noştri. Tuturor le mulţumesc şi îi asigur că în continuare A.F.C. Brebu va fi un nume respectat în fotbalul prahovean”.

Sebi Stănulescu (căpitan A.F.C. Brebu):
”Ne simțim bine împreună și în astfel de momente. Venim după o nouă victorie, venim după un sezon dificil în care ne-am revenit cu adevărat spre final. Am dovedit că avem ambiție și forța de grup primează. În ciuda faptului că avem un buget foarte mic comparativ cu alte echipe eu spun că jucăm un fotbal curat, fără presiune din partea conducerii. Deci ambiția și prietenia dintre noi a contat și contează în continuare foarte mult”.

Robert Oprica (jucător A.F.C. Brebu):
 ”Pentru mine, această zi înseamnă un moment de satisfacţie. Rezultatele noastre au fost bune şi consider că este o apreciere din partea conducerii acest moment festiv dedicat nouă. Mă bucur că este o atmosferă frumoasă. Suntem o adevărată familie care și-a făcut pe deplin datoria. Urmează o pauză competițională pe care trebuie să o pregătim cu mare atenție. Sperăm într-un retur la fel de bun”. 

 

Read More

Final în forță!

A.F.C. Brebu - C.S.C. Berceni 2-0 (0-0)  

Final de stagiune și pentru formația prezidată de Cătălin Tănase odată cu coborârea cortinei peste Liga A Prahova. După două succese consecutive, gazdele au  vrut și în final au reușit încă o victorie clară, la un scor confortabil. În ciuda diferenței de valoare dar și de locuri în clasament, fotbaliștii brebeni au întâlnit o formație care practic s-a agățat de fiecare minge și a încercat să-și vândă cât mai scump pielea. După o primă repriză fără istoric, fără ocazii clare de gol, gazdele au pus mai tare piciorul pe accelerație și încet, încet jocul s-a mutat în jumătatea de teren adversă. Cu Tibi Oancea vârf de lance și cu o linie mediană condusă ireproșabil de Bogdan Dumitru, presiunea a crescut și implicit atacurile s-au întețit la poarta ospeților. Inevitabilul s-a produs în minutul 75, atunci când din lovitură liberă de la 16 metri, Robert Oprica  a expediat un trasor fără speranțe pentru portarul advers. De altfel, tânărul fundaș central nu se află la prima abatere de acest gen, el marcând cam în aceleași condiții în prima etapă, contra formației A.S. Strejnic. Descumpăniți, jucătorii din Berceni au primit o nouă lovitură în minutul 85 din partea lui Tibi Oancea, acesta profitând de o greșeală a defensivei adverse. De menționat și faza din minutul 70, atunci când oaspeții au irosit o mare șansă de a înscrie prin Bridinel, acesta trimițând obiectul muncii în bara laterală. A.F.C. - ul a trimis pe gazon următorul ”11”: Stănulescu (cpt.) - Marcu, Oprica, Rusu, Mărăcineanu, Zahiu, Stoica, Duricu, I. Lucian, Dumitru, Oancea. Au mai evoluat Butufei și Dima. Până la startul sezonului de primăvară, care se anunţă a fi unul foarte interesant, caruselul fotbalului judeţean intră într-o vacanţă destul de lungă, timp în care, la gura sobei, se vor face multe planuri de viitor.

Una peste alta un meci bun la capătul căruia am reușit să ne mărim zestrea cu încă trei puncte. Acum la final de sezon vreau să mulțumesc băieților, să mulțumesc tuturor celor care și în condițiile date au fost alături de noi. De asemenea vreau să-i asigur pe toți că A.F.C. Brebu își propune să continue pe aceași linie, să ofere un fotbal plăcut, un fotbal de calitate. Mergem înainte. Doamne ajută!” - Cătălin Tănase, președinte A.F.C. Brebu



























Read More

Pentru fanii echipei din Brebu!



Ca și la partidele precedente, conducerea echipei din Brebu vine în întâmpinarea propriilor fani, care din păcate nu pot veni la stadion, cu deja obișnuitele programe de meci care acum apar numai în format digital. Așadar, programul de meci (foto) poate fi lecturat și de această dată înaintea ultimului joc pe care Sebi Stănulescu și colegii lui îl vor susține pe teren propriu, în compania echipei C.S.C. Berceni.
















  

 

Read More

Ultima reprezentație!


Trecuți cu bine și de al 16 - lea val, victorie în pas de defilare pe terenul formației C.S. Brazi, scor 5-0, pupilii președintelui Cătălin Tănase își îndreaptă acum toată atenția spre ultimul joc din actuala stagiune. De această dată vor primi vizita echipei C.S.C. Berceni, o altă competitoare aflată într-o acută criză de puncte. Liniile de clasament ale celor două grupări în acest moment se prezintă astfel:

10.  A.F.C. Brebu                 16   7  0  9    40 - 30     21p

14.  C.S.C. Berceni              15   3  3  9    33 - 55     12p 

Cu privire la acest joc, Ionuț Dima (foto), unul dintre componenții lotului brebean a declarat: ”Un meci pe care îl vom trata foarte serios. Cei care vor fi pe gazon trebuie să intre determinați,  cele trei puncte puse în joc fiind foarte importante pentru noi. Îmi pare rău că datorită condițiilor actuale, spectatorii lipsesc din tribune. Ar fi fost frumos să fim împreună cu ei mai ales că sprijinul lor ar fi creat o motivație în plus echipei noastre. Sper să depășim cu bine aceste vremuri urâte iar din primăvară să ne bucurăm împreună de fotbal”.

Tot pe marginea acestui meci, Cătălin Tănase (foto), președintele grupării brebene, a ținut să adauge: ”Este ultima ”finală” pe care o mai avem de disputat în această stagiune fotbalistică. Mă bucur că venim după două victorii în care jucătorii au dat dovadă de caracter. Trebuie să mai facem un ultim efort și să luăm acest joc foarte în serios. Regret că în ultima perioadă de timp fanii noștri nu au putut fi lângă noi, mai ales acum la ultima apariție pe teren propriu să ne luăm la revedere de la ei”.  

În aceste condiții se anunță un meci foarte interesant, în care fiecare echipă va dori să obțină un rezultat cât mai bun. Așadar, sâmbătă după-amiază, Sebi Stănulescu și colegii lui vor întâlni pe stadionul din Brebu de la ora 14,00, formația C.S.C. Berceni. Jocul va fi condus la centru de Mihai Amorăriței ajutat la cele două linii de Alexandru Chioibasu și Iulian Bălănescu.

Programul complet al etapei are următoarea configurație:

► C.S. Măneşti - C.S. Cornu                                     

► C.S.O. Măneciu - A.F.C. Băneşti                         

► Petrolistul Boldeşti - A.S. Strejnic      

► A.F.C. Brebu - C.S.C. Berceni 

► Petrolul `95 - C.S. Brazi            

► Unirea Urlaţi - Atletic United    

► Teleajenul Vălenii de Munte - Voința Vărbilău          

► C.S. Păuleşti - C.S.O. Băicoi   

► Tricolorul  Breaza - Tinerețea Izvoarele    

Read More

Gata, s-a tras cortina!


Confruntat cu un număr mare de absențe, antrenorul Alin Dinu s-a văzut în situația de a nu a avea prea multe soluții, pe banca de rezerve luând loc un singur jucător. A fost un joc în care gazdele, chiar dacă din start porneau favorite, s-au lovit de o echipă a cărei replică a fost una peste așteptări. În mai multe rânduri, jucătorii din Şotrile au trecut pe lângă deschiderea scorului, Andrei Tănase fiind de departe considerat un campion al ratărilor. Pe fondul unui joc deschis, în care nu au lipsit fazele de poartă, cele două grupări au practicat un fotbal plăcut ochiului. La final, impresia generală a fost aceea că oaspeții puteau pleca cu toate cele trei puncte însă ca să câștigi, în primul rând trebuie să marchezi, lucru pe care elevii lui Alin Dinu nu l-au reușit pe arena din Rahtivani. Per ansamblu se poate spune că rezultatul final este unul mulțumitor dar pentru analiza acestui meci și prestația din acest sezon conducerea clubului din Şotrile are suficient timp la dispoziție, la orizont prefigurându-se o pauză competițională destul de lungă. Primul ”11” trimis pe gazon de către Alin Dinu a avut următoarea distribuție: Mănescu - Corneanu, Ungureanu, Cobeanu, Badea, Lupu (cpt.), Marin, Tănăsoiu, Tănase, F. Rada, Drăgan. După pauză a mai fost introdus pe gazon și Năstase.

Așadar, iată-ne ajunși la finalul stagiunii de toamnă cu mulțumirea că fotbalul a putut să supraviețuiască acestei pandemii nedorite care afectează din ce în ce mai mult societatea în care trăim. Din păcate, iubitorii sportului rege au trebuit în ultima perioadă de timp să stea acasă, accesul pe stadioane fiind interzis. Suntem convinși că în această pauză competițională vom avea timp cu toții să reflectăm, să facem comentarii … și să așteptăm cu nerăbdare sosirea primăverii și întâlnirea cu idolii noștri.


 
Alin Dinu (antrenor C.S. Şotrile)

”Sincer m-a impresionat atitudinea băieților care în condițiile date s-au mobilizat exemplar. Păcat că nu am reușit să luăm toate cele trei puncte însă așa este în fotbal, nu întotdeauna dorințele se îndeplinesc. Am întâlnit o echipă care și-a văzut de joc și de remarcat, la final am fost felicitați de către adversari pentru evoluția noastră”


Ovidiu Toporaş (viceprimar comuna Şotrile)

”Sunt mulțumit de joc, de efortul depus de jucătorii noștri. Cu puțină atenție puteam să luăm toate cele trei puncte. Dacă evoluția noastră de astăzi ar fi fost prezentă și la celelalte partide din această stagiune cu siguranță că locul nostru în clasament ar fi fost mult mai bun. Acum vom trage linie și în această pauză competițională ne vom gândi la ce va urma”


Read More

Puncte ochite, puncte lovite!

C.S. Brazi - A.F.C. Brebu 0-5 (0-3)


Penultima etapă din Liga A Prahova a adus în contul echipei din Brebu încă trei puncte prețioase, anticipate de altfel de către Cătălin Tănase, președintele acestei grupări. Creditați cu prima șansă, fotbaliștii brebeni au gestionat un joc în care de departe au fost vioara întâi. Practic toate ostilitățile s-au desfășurat în jumătatea de teren a echipei din Brazi.

Oancea își confirmă statutul de golgheter

Chiar dacă s-au “încălzit” mai greu, în minutul 17 oaspeții au lovit pentru prima oară, atunci când Tibi Oancea a trimis o ”scăriță” de la 20 metri peste portarul advers ieșit în întâmpinare. Peste numai 8 minute, a fost rândul lui Bogdan Dumitru să-și arate colții, acesta trimițând o torpilă sub transversală. Fără reacție din partea gazdelor în minutul 40 tabela a suferit o nouă modificare. O pasă lui Alex Duricu a fost recepționată de Mădălin Vișan care a trimis mingea în bara laterală, de unde atent, pe fază, Tibi Oancea a îndeplinit o simplă formalitate.

Gol de generic pentru Ion Lucian  

Actul secund s-a desfășurat în aceași notă, atacurile oaspeților producând de foarte multe ori panică în defensiva adversă. În minutul 60, la o acțiune pe flancul drept, centrarea lui Mădălin Vișan este respinsă de către un fundaș din Brazi până la același Tibi Oancea, aflat în zi de grație, care de la 16 metri scutură plasa porții adverse. Ultimul gol al partidei, minutul 75, a fost unul de generic TV.  Din lovitură liberă, lateral dreapta, Ion Lucian a șutat direct la vinclu consfințind un scor absolut firesc cu diferența de valoare dintre cele două competitoare. A.F.C. - ul a trimis pe gazon următorul ”11”: Stănulescu (cpt.) - Marcu, Oprica, Rusu, Mărăcineanu, Zahiu, Stoica, Duricu, Vișan, Dumitru, Oancea. Au mai evoluat Butufei, R. Gheorghe, Dima și I. Lucian. Încet, încet prima jumătate a campionatului se apropie de final, moment în care fotbalul de la acest nivel va intra în vacanță. Aflați în grafic, fotbaliștii brebeni își vor lua rămas bun de la suporteri la finele săptămânii viitoare, atunci când în calitate de gazdă vor primi vizita echipei C.S.C. Berceni. 






“Pot spune că mă declar mulțumit pentru cele trei puncte care au luat drumul Brebului. Să nu uităm totuși că mai avem încă un joc pe care trebuie să-l încheiem tot cu o victorie și după aceea vom trage linie” - Cătălin Tănase, președinte A.F.C. Brebu.

Read More

Ultimul episod!


După ultima înfrângere care a produs puțină tristețe în tabăra celor din Şotrile, elevii antrenorului Alin Dinu se vor deplasa pe terenul formației Viitorul Ariceşti Rahtivani. Va fi ultimul joc din actuala stagiune, după care fotbaliștii din SuperLiga B1 Prahova vor intra într-o binemeritată vacanță. Pentru Gabi Lupu și colegii lui partida se anunță destul de dificilă, ținând cont de liniile din clasament ale celor două competitoate care se prezintă astfel:

4.   Viitorul Ariceşti Rahtivani                  12  7  2  3  31 - 19    23p

7.   C.S. Şotrile                                           12  5  3  4  15 - 21    18p

Cu siguranță, gazdele pornesc favorite în condițiile în care echipa din Şotrile înregistrează la această oră câteva absențe notabile. Forțat de împrejurări, Alin Dinu va încerca să arunce în luptă o serie de jucători cu mai puține minute jucate în acest sezon, fiind totuși optimist cu privire la evoluția acestora. Așadar, ultimul episod din acest sezon este programat duminică după-amiază, începând cu ora 13,30. Jocul va fi condus la centru de Alin Gheorghe ajutat la cele două linii de Bianca Florea și Mădălina Crăciun.

Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri:

► C.S. Şirna Varniţa - Spicul Poienarii Rali

► Prahova Tinosu - Flacăra Filipeşti de Târg

► A.S. Gorgota - A.S. Târgşorul Vechi Stănceşti

► Viitorul Predeşti - Avântul Măgureni 

► Unirea Cocorãştii Colț - Olimpia Comarnic

► Viitorul Poienarii Burchii - Prahova Nedelea   



Read More

Un joc în care punctele sunt la mare preț!


După bucuria victoriei înregistrate în dauna liderului, jucătorii brebeni au revenit cu picioarele pe pământ, conștienți fiind că în ultimele două etape din acest sezon trebuie să obțină un punctaj maxim. Astfel, prima oportunitate de a se menține în grafic este jocul de la Brazi, acolo unde gazdele aflate în zona minată a clasamentului nu-și mai permit pași greșiți. În aceste condiții se anunță un meci foarte interesant, cele două competitoare având același obiectiv, acela al victoriei. Așadar, sâmbătă după-amiază, pupilii președintelui Cătălin Tănase vor ateriza pe stadionul din Brazi unde vor înfrunta formația locală într-o partidă care va debuta la ora 14,00. Jocul va fi condus la centru de Ovidiu Oprea ajutat la cele două linii de Mircea Rusu și Andrei Sotir.

“Pentru noi este un meci dificil deoarece întâlnim o formație aflată într-o acută lipsă de puncte. Avem un moral ridicat după ultimul succes și așa cum am mai spus și cu alte ocazii, mai avem de disputat două finale din care ne-am propus un punctaj maxim” - Cătălin Tănase, președinte A.F.C. Brebu.  

Programul complet al etapei are următoarea configurație:

► C.S. Cornu - Tricolorul Breaza

► Tinerețea Izvoarele - C.S. Păuleşti

► C.S.O. Băicoi - Teleajenul Văleni de Munte

► Voinţa Vărbilău - Unirea Urlaţ

► Atletic United - Petrolul `95

► C.S. Brazi - A.F.C. Brebu

► C.S.C. Berceni - Petrolistul Boldeşti

► A.S. Strejnic - C.S.O. Măneciu

► A.F.C. Băneşti - C.S. Măneşti

 


Read More

Eșec neașteptat!

C.S. Şotrile - Unirea Cocorãştii Colț 0-3 (0-2)


La ultima apariție pe teren propriu care ar fi trebuit să fie în fața propriilor fani, elevii antrenorului Alin Dinu au dezamăgit. Departe de evoluțiile anterioare, aceștia au avut o prestație sub așteptări la capătul unui joc în care practic nu le-a reușit nimic. Avertizați de forța ofensivă a vizitatorilor dovedită în acest sezon, chiar dacă până la primirea primului gol a existat un anumit echilibru pe gazon, jucătorii din Şotrile au fost de nerecunoscut. Practic aceștia au jucat cu frâna de mână trasă, acuzând o totală lipsă de prospețime. De partea cealaltă, oaspeții au profitat din plin de replica slabă pe care au întâlnit-o și au administrat o corecție severă, la un scor ce ne scutește de prea multe alte comentarii. Poate că nu înfrângerea supără prea tare, în condițiile în care totuși gazdele au avut câteva absenţe notabile, dar în mod sigur proporțiile scorului trebuie să dea serios de gândit conducerii formației C.S. Şotrile. Primul ”11” trimis pe gazon de către Alin Dinu a avut următoarea distribuție: Mănescu - Corneanu, Ungureanu, Cobeanu, Badea, Lupu (cpt.), Marin, Tănase, F. Rada, Drăgan, Nedelcu. Au mai jucat: Banu, C. Rada, Dinu, Petrescu și Tănăsoiu. Urmează ultimul act din actuală stagiune, după care va coborî cortina, care se va consuma în week-end-ul viitor atunci când trupa din Şotrile se va deplasa pe terenul formației Viitorul Ariceşti Rahtivani.

Alin Dinu: ”Astăzi nu am reușit un joc bun”

Despre jocul cu Unirea Cocorãştii Colț a vorbit și antrenorul grupării din Şotrile, Alin Dinu.   

”Astăzi nu am reușit un joc bun și am cedat toate cele trei puncte. Am întâlnit o echipă mai bună, situată pe podiumul clasamentului, în fața căreia a trebuit să ne recunoaștem învinși. Din păcate echipa noastră nu s-a ridicat la valoarea adversarului. Acesta este fotbalul și nu ne rămâne decât să pregătim următorul meci, ultimul din acest sezon, cu dorința de a obține un rezultat cât mai bun”, a spus tehnicianul echipei C.S. Şotrile.



Ovidiu Toporaş: ”Nu sunt mulțumit de prestația jucătorilor”

Prezent la meci, Ovidiu Toporaş, viceprimarul comunei Şotrile, s-a arătat supărat de jocul echipei.

”Nu sunt mulțumit de prestația jucătorilor noștri chiar dacă am întâlnit o formație superioară nouă în clasament. Am dat o replică neașteptat de slabă după ce în partidele precedente am jucat cu totul altceva. Mai avem un meci în care trebuie să ne mobilizăm, să încercăm să aducem puncte și apoi vom trage linie”,  a declarat al doilea edil al comunei Şotrile.



Read More

Liderul îngenunchiat la Brebu!

A.F.C. Brebu - A.C.S. Atletic United 1906 2-1 (1-1)


În postura de favorit, liderul la zi din Liga A Prahova a pășit pe gazonul din Brebu cu un moral foarte bun mai ales după înfrângerea echipei Tricolorul Breaza la Păulești, una dintre principalele candidate la promovare. Contrar așteptărilor însă jucătorii de la Atletic au suferit un scurt circuit chiar în debutul partidei, Gabriel Zahiu (`3) marcând după o sincopă a defensivei adverse. Vizibili surprinși, pe fondul unui joc echilibrat, oaspeții au reușit să restabilească egalitatea în urma unei faze fixe prin Bogdan  Stoica (`15). Chiar dacă pe finalul primului act oaspeții s-au văzut mai mult în atac, aceștia au tremurat la lovitura liberă de la 20 de metri executată de Robert Oprica în stilul lui Roberto Carlos, șutul acestuia fiind respins în extremis de portarul Marinică. După pauză, s-a făcut multă risipă de energie de ambele părți iar finalul a fost unul nerecomandat cardiacilor. În minutul 89, în urma unui fault asupra lui Tibi Oancea, centralul a dictat penalti în favoarea amfitrionilor transformat cu siguranță de Gabriel Zahiu pentru ca în ultimele secvențe ale partidei, jucătorii oaspeți să obțină la rândul lor o lovitură de la punctul cu var. A fost momentul culminant al acestei înfruntări, speranțele unei egalari fiind irosite de Andrei Nițu, șutul acestuia întâlnind una dintre barele porții lui Sebi Stănulescu care a declanșat momentul unei bucurii de nedescris în tabăra gazdelor. În linii mari cam așa s-a scris povestea acestui joc în care pupilii președintelui Cătălin Tănase au avut o prestație admirabilă, reușind o surpriză de mari proporții în fața unei formații care nu va uita prea curând acest meci. Pentru Sebi Stănulescu & Co. urmează o nouă deplasare dificilă la finele săptămânii viitoare, atunci când vor întâlni gruparea C.S. Brazi.

► A.F.C. Brebu: Stănulescu (cpt) - Mărăcineanu, Marcu, Oprica, Rusu, A. Duricu, Vișan, Zahiu, F. Stoica, Dumitru, Oancea. Au mai jucat: Butufei și Dima

► Atletic United: Marinică - Burlacu, Oprea, Nițu (cpt.), Mihăilă, Jitaru, Bencea, Constantin, B. Stoica, Nicolae, Manole.  Au mai evoluat: Iordache, Tânţaru, Anghel și O. Stoica.




“De foarte mult timp nu am mai simțit o așa mare bucurie. Sincer, nu mă așteptăm la un asemenea rezultat. Băieții și-au dorit foarte mult victoria și nu pot decât să le mulțumesc. Îmi pare foarte rău că la acest meci nu au putut să participe și fanii noștri, să ne bucurăm împreună cu ei. La prestația pe care am avut-o astăzi eu spun că locul nostru în clasament trebuia să fie mult mai sus. Noi suntem saraci dar cinstiți si ne jucăm corect șansele. În continuare privim cu optimism ultimele două etape din care ne-am propus să scoatem  un punctaj maxim. ” - Cătălin Tănase, președinte A.F.C. Brebu.

Read More

Mereu aproape de fanii echipei din Brebu!

Ca și la partida precedentă, conducerea echipei din Brebu a decis ca în continuare programele de meci să ”apară” numai în format digital. Este un gest de apreciat și tot respectul pentru organizatorii clubului A.F.C. Brebu care vin în întâmpinarea propriilor fani, mai ales în această perioadă când porțile stadioanelor sunt închise publicului spectator. Din păcate, aceste mijloace de informare sunt neluate în seama de către multe echipe, fiind destul de rar întâlnite la nivelul Ligii A Prahova. Așadar, programul de meci (foto) poate fi lecturat și de această dată înaintea jocului pe care Sebi Stănulescu și colegii lui îl vor susține pe teren propriu, în compania echipei Atletic United.
















Read More

Totul pentru victorie!


Ultima reprezentație pe teren propriu din această stagiune face ca jucătorii din Şotrile să primească vizita echipei Unirea Cocorăștii Colț. Liniile de clasament ale celor două competitoare la ora actuală se prezintă astfel:

3.   Unirea Cocorãştii Colț            11  8  1  2  40 - 14    25p

6.   C.S. Şotrile                               11  5  3  3  15 - 18    18p

Privind pozițiile din clasament, se poate spune că formația oaspete pornește ca favorită chiar dacă în etapa trecută aceasta s-a împiedicat în propriul fief în fața Avântului din Măgureni, scor 2-3. Mai mult, numărul mare de goluri marcate reprezintă un semnal de alarmă pentru orice defensivă din această serie, lucru sesizat și de antrenorul gazdelor, Alin Dinu, care înaintea acestui joc a declarat următoarele: ”Primim vizita unei formații aflată pe podium cu un mare apetit de goluri marcate. Este clar că defensiva noastră trebuie să fie pregătită să facă față celui mai bun atac din serie. Eu îmi pun mari speranțe în forța noastră de grup și evident vrem să încheiem acest sezon cu fruntea sus”. Din păcate, această confruntare care se anunță foarte interesantă se va disputa tot cu porțile închise și este programată pe stadionul ”Rafinăria” din Câmpina, duminică după-amiază începând cu ora 13,30. Jocul va fi condus la centru de Mihai Amorãriţei ajutat la cele două linii de Cristian Stan și Cãtãlin Rãdoi. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Constantin Ciobanu.






Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri:

► Spicul Poienarii Rali - Prahova Tinosu

► Flacăra Filipeşti de Târg - A.S. Gorgota

► A.S. Târgşorul Vechi Stănceşti - Viitorul Predeşti

► Avântul Măgureni - Viitorul Ariceşti Rahtivani

► Olimpia Comarnic – Viitorul Poienarii Burchii

► Prahova Nedelea - C.S. Şirna Varniţa 










Read More

Greu, dar nu imposibil!


Etapa cu numărul 15 aduce mai multe meciuri interesante, mai ales cu formații implicate în lupta la vârf a clasamentului. În opinia specialiștilor, Atletic United și Tricolorul Breaza dețin cele mai mari șanse pentru a ocupa un loc sub soare la finalul campionatului, lupta fiind foarte strânsă în acest moment. La două lungimi în fața Tricolorului, dar cu un joc mai mult disputat, în calitate de lider gruparea Atletic sosește la Brebu cu dorința de a-și trece în cont toate cele trei puncte. Sigur, diferența din punct de vedere valoric între cele două competitoare este reflectată și de pozițiile din clasament care se prezintă astfel:

1.    Atletic United               14  11  2  1  41 - 10    35p

11.  A.F.C. Brebu                 14  5    0  9  33 - 29    15p

Pe aceste coordonate, chiar dacă se anunță la prima vedere un duel inegal, echipa gazdă este decisă să-și vândă cât mai scump pielea, dornică să facă o figură cât mai frumoasă și de ce nu, un rezultat pe măsură. Așadar, pupilii președintelui Cătălin Tănase vor încrucișa armele cu jucătorii formației Atletic United sâmbătă după-amiază, începând cu ora 14,00. Jocul va fi condus la centru de Valentin Dumitru ajutat la cele două linii de Emilian Chipon și Eduard Pârâianu. Ȋn calitate de observator, din partea A.J.F. Prahova, Cristian Nica.

Marius Butufei: ”Vom fi și mai motivați”

Despre jocul pe care echipa sa îl va susține la finele acestei săptămâni, Marius Butufei (foto) a precizat că orice este posibil. 

”Țînând cont că întâlnim echipa de pe primul loc consider că avem totuși un mic avantaj, acela că jucăm pe teren propriu. În aceste condiții noi vom fi și mai motivați să dăm totul pe gazon pentru a face o figură frumoasă”.



Cătălin Tănase: ”Pentru noi este un meci important”

Despre jocul cu Atletic United a vorbit și președintele grupării din Brebu, Cătălin Tănase (foto).  

”Aștept din partea băieților un joc bun, plin de determinare. Pentru noi este un meci important și avem ocazia să ne ridicăm la valoarea adversarului. Mai sunt trei etape din această stagiune și ne propunem să obținem cel puțin 6 puncte. Avem tot lotul valid, excepție făcând Tibi Oancea care a suferit o accidentare în meciul de la Vărbilău”.



Tabloul complet al acestei etape are următoarea configurație:

► A.F.C. Băneşti - C.S. Cornu

► C.S. Mănești - A.S. Strejnic

► C.S.O. Măneciu - C.S.C. Berceni

► Petrolistul Boldeşti - C.S. Brazi

► Petrolul `95 Ploieşti - Voința Vărbilău

► A.F.C. Brebu - Atletic United

► Unirea Urlaţi - C.S.O. Băicoi

► Teleajenul Vălenii de Munte - Tinereţea Izvoarele

► C.S. Păuleşti - Tricolorul Breaza 


Read More