Regal atletic la Câmpina!

Cupa Speranțelor Olimpice și Memorialul “Luca Henegar” la aruncări


Așa cum ne-a obișnuit, atletismul câmpinean a fost din nou la înălțime, atât la capitolul rezultate dar și la acela numit organizare. Astfel, finalul acestui weekend - mai precis sâmbătă dimineață - a adus pe baza sportivă a CSS “Constantin Istrati” de la Căminele de Petrol din Câmpina peste 80 de sportivi reprezentând cluburi din București, Piatra Neamț, Roman, Vaslui, Onești, Oradea, Tecuci, Buzău, acestora alăturându-se și o serie de atleți câmpineni antrenați de Mihaela Marin și Nicolae Pavel. Deasemenea, au fost prezente și nume cunoscute din atletismul românesc, aici amintind pe fosta marea campionană Nicoleta Grasu, actualmente în calitate de antrenor la clubul Dinamo București. La start aflându-se și mulți tineri sportivi de perspectivă, nu a lipsit nici Ioan Doru Crișan, coordonatorul lotului olimpic al României. Mai mult, ca orice competiție care se respectă, aceasta a avut darul să atragă și privirile unor VIP-uri care au ținut să fie prezente pe cocheta arenă câmpineană. Astfel, printre spectatori s-au numărat și ministrul mediului de afaceri, Ștefan Radu Oprea, senatorul Emanoil Savin, precum și viceprimarul Adrian Pițigoi însoțit de mai multe oficialități locale.
Competiția s-a desfășurat pe mai multe categorii de vârstă, rezervate pentru copii I, juniori I, II și III, și tineret,  la final înregistrându-se următoarele rezultate:
Aruncarea greutății – feminin – copii
1.Denisa Lepuș (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
2.Alexia Tudorache (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
3.Eva Duță (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
Aruncarea greutății – feminin – juniori
1.Andreea Lungu (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
2.Ioana Țigănașu (CS Ceahlăul Piatra Neamț)
3.Bianca Ciobanu (LPS Roman)
Aruncarea greutății – masculin – copii
1.Denis Moldovan (LPS Roman)
2.David Marin (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
3.Norbert Chițu (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
Aruncarea greutății – masculin – juniori
1.Marius Vasile (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
2.Marius Bîra (LPS Buzău)
3.Paul Burlacu (LPS Buzău)
Aruncarea discului – feminin - copii
1.Alexia Tudorache (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
Aruncarea discului – feminin - juniori
1.Andreea Lungu (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
2.Diana Țigănașu (CS Ceahlăul Piatra Neamț)
3.Ecaterina Vîrlan (CSM Onești)
Aruncarea discului – masculin - copii
1.Mario Tudorache (CSS Buzău)
Aruncarea discului – masculin - juniori
1.Marius Vasile (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
2.Matei Ionescu (CS Dinamo București)
3.Carol Banu (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
Aruncarea ciocanului – feminin - copii
1.Alexandra Iacob (CSS Dinamo București)
2.Maria Lazăr (CS Olimpia București)
3.Andreea Răileanu (LPS Roman)
Aruncarea ciocanului – feminin - juniori
1.Daria Apostol (LPS Roman)
2.Bianca Ciobanu (LPS Roman)
3.Alina Ciur (LPS Roman)
Aruncarea ciocanului – masculin - copii
1.Denis Moldovan (LPS Roman)
2.Ștefan Ciobanu (LPS Roman)
3.Albert Grigoraș (CS Viitorul Vaslui)
Aruncarea ciocanului – masculin - juniori
1.Dragoș Nicorici (LPS Roman)
2.Mihăiță Micu (CS Viitorul Vaslui)
3.Rareș Conduraru (CS Viitorul Vaslui)
Aruncarea suliței – feminin - copii
1.Denisa Lepuș (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
2.Eva Duță (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
Aruncarea suliței – feminin - juniori
1.Ioana Plăvan (CSM Buzău)
2.Serena Neață (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
Aruncarea suliței – masculin - copii
1. Ștefan Ciobanu (LPS Român)
2.Narcis Popescu (LPS Român)
3. David Marin (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
Aruncarea suliței – masculin - juniori
1.Robert Cristian (CSM Buzău)
2.Mircea Popescu (LPS Roman)
3.Teodor Enache (CSS ”Constantin Istrati” Câmpina)
La capătul a cinci ore de întrecere, câștigătorii au fost răsplătiți cu frumoase cupe, diplome și medalii, iar ca o noutate pentru acest concurs au existat și premii în bani. De menționat și aportul sponsorilor acestui concurs grație cărora acest regal atletic a adus o mică pată de culoare în plus într-un sport câmpinean aflat în cădere liberă de mulți ani.
Un rol important în organizarea acestei atractive competiții sportive l-a avut și Mihaela Marin (foto), coordonatorul CSS “Constantin Istrati”, care la final ne-a declarat: “Cupa Speranțelor Olimpice și Memorialul “Luca Henegar” la aruncări a adus la start cei mai valoroși juniori ai momentului. Consider că acest concurs a fost o reușită atât în organizare cât și participarea unui număr mare de sportivi. Aș vrea să punctez faptul că am reușit să acordăm premii consistente în bani. Aș vrea să mulțumesc celor care au contribuit la buna desfășurare a acestei competiții și aș menționa numele senatorului Emanoil Savin, ministrului mediului de afaceri Ștefan Radu Oprea, președintelui Consiliului Județean, Bogdan Toader și consilierului Ioan Petrescu. Este notabil faptul că acești copii niciodată nu au primit bani, în afară de diplome și medalii. Au fost alături de noi foști sportivi al clubului și nu numai. Ne-am bucurat de prezența unor foste glorii ale atletismului românesc“. 
Pe aceleași coordonate s-a situat și cunoscutul antrenor câmpinean, Nicolae Pavel (foto) care a ținut să precizeze: “Cu sprijinul unor sponsori de mare calitate am reușit să organizăm o competiție deosebită, organizată într-un nou format. Vreau să mulțumesc domnului consilier Ioan Petrescu, domnului viceprimar Adrian Pițigoi și domnului city-manager Remus Bădulescu, datorită cărora baza sportivă de la Petrol a căpătat o nouă înfățișare. Practic am avut o organizare la standarde naționale. Fiind un început de sezon apreciez că rezultatele au fost foarte bune, cei mai buni juniori confirmând valoarea pe care au avut-o în acest an. Am avut bucuria de a avea și o sportivă de la Câmpina care a înregistrat cea mai bună performanță, mai precis este vorba de Andreea Lungu. La fel și Marius Vasile care a avut o evoluție notabilă. Ne-am bucurat de toate aprecierele pe care le-am primit din partea celor prezenți și sper ca următoarele competiții pe care le vom organiza să se situeze în aceași parametri. Una peste alta, Câmpina a demonstrat că se poate organiza competiții de acest gen iar coordonatorul lotului olimpic, Ioan Doru Crișan, s-a gândit că în anul viitor să se organizeze în municipiul nostru un cantonament pentru bursierii olimpici, care să depășească centrele de la Izvorani și Snagov“.
Legat de performanțele obținute în ultima perioadă de timp, valoroasa sportivă câmpineană, Andreea Lungu (foto) a spus că, “a fost un concurs reușit la care s-a depus multă muncă. Toți sportivii care au participat au fost foarte mulțumiți de condițiile oferite, care s-au ridicat la standarde naționale. Pot spune că mă aflu pe o linie ascendentă. Am progresat mult și afirm că am fost aproape de recordurile mele personale la acest concurs. Sunt mulțumită de evoluția mea, la fel și antrenoarea mea, doamna Mihaela Marin. Aștept cu nerăbdare Campionatele Naționale și  Campionatele Mondiale rezervate juniorilor, competiții de mare anvergură la care am șanse să particip“.
Galerie foto














Read More