sâmbătă, 13 iunie 2026

Un ”duș rece” pentru jucătorii noștri!


FC Muscelul Câmpina - Voința Adunați 9-1 (4-0)

Pentru fotbaliștii noștri, ultimul joc a coincis cu o deplasare pe terenul formației FC Muscelul Câmpina, adică echipa care înaintea acestei etape a câștigat dreptul ca din sezonul viitor să activeze pe prima scenă a județului. În aceste condiții, în fața unui numeros public venit să-și sărbătorească favoriții, meciul a fost unul la discreția gazdelor. A fost o primă repriză în care ai noștri au încercat în mai multe rânduri să amenințe poarta adversă dar ca şi în meciurile anterioare au fost deficitari în faza de finalizare, în schimb, mult mai pragmatice, gazdele au lovit de fiecare dată când au avut prilejul. Cu 4-0 la pauză, impulsionați și de public, câmpinenii, au controlat cu autoritate mitanul secund, realizând un scor care ne scutește de alte comentarii. Golul de onoare al echipei noastre a venit în urma unei lovituri libere executate de Emil Moise.

Distribuția Voinței a avut următoarea componență: Duță - Boroș, Frățilă, Deaconu, A. Negotei, Piciorea (cpt), Comănoiu, F. Moise, Stoichi, Rada, Negraru. Au mai fost folosiți: Urdea, Olteanu, E. Moise, Cheptene și Iordache.

Antrenori: Lucian Comănoiu și Vali Urdea

Trăgând linie, în ciuda acestui ”duş rece” se poate spune că pentru echipa noastră, la primul ei sezon în Liga a 5-a, o clasare în zona de mijloc a clasamentului este una meritată. După o primă parte a campionatului, în care rezultatele au alternat, a urmat un retur cu o nouă conducere tehnică, în care jocul echipei s-a schimbat mult în bine. Astfel, există toate premisele ca în sezonul viitor, cu același sprijin pe care-l oferă primăria din Adunați, elevii lui Lucian Comănoiu și Vali Urdea să înregistreze o ascensiune mult așteptată alături de un public care și-a dovedit atașamentul față de proprii favoriți. 

- Galerie foto -