Primul duel oficial!

C.S. Câmpina - A.F.C. Brebu  


Echipa municipalității câmpinene, cu un buget care își permite să țină câțiva jucători valoroși aduși la începutul sezonului, (fără ai avea în componenţă pe tinerii fotbaliști localnici asupra cărora se bate monedă și care își desfășoară activitatea de ani buni în acest club, oare de ce?) vine după un derbi care nici pe departe nu și-a onorat statutul. Din păcate mulți spectatori au plecat nemulțumiți de jocul disputat pe stadionul de lângă Gară, trăind nostalgia vremurilor de altă dată când adevărații conducători, Chițu, Guran sau Mara chiar produceau fotbal de calitate. Revenind la această partidă se  poate spune că gazdele pornesc favorite, având și avantajul unui ”sintetic” cu care deja s-au obișnuit. De partea cealaltă, echipa prezidată de Cătălin Tănase se află la polul opus ținând cont de acest decalaj generat de condițiile materiale, cu mult sub cele ale formației care reprezintă municipiul Câmpina. Astfel, liniile de clasament ale celor două grupări în acest moment se prezintă astfel:

3.  CS Câmpina           8  6 1  1      26 - 8    19p

9.  AFC Brebu             8  4 1  3      14 - 15  13p

Totuși, de multe ori fotbalul este imprevizibil și cei prezenți în tribună pot asista la un spectacol plăcut, fără orgolii, înjurături sau eliminări așa cum s-a întâmplat recent în etapa trecută. Partida este programată sâmbătă dimineață, pe stadionul de la Petrol, începând cu ora 11.00. Jocul va fi condus la centru de Ciprian Piciu ajutat la cele două linii de Adina Ciobanu și Cîrstea Alexandru. Ȋn calitate de observator, din partea A.J.F. Prahova, Cătălin Popescu.

Despre partida pe care echipa sa o va susține la finele acestei săptămâni, președintele clubului oaspete Cătălin Tănase (foto) a spus:

”În condițiile în care avem mulți absenți meciul va fi foarte dificil pentru noi. Chiar nu știu cu cine o să jucăm în fața unei echipe bine pregătită fizic, cu antrenamente săptămânale și care se luptă pentru primul loc. Rămâne de văzut ce va fi”.

Tot în această etapă, cea cu numărul 9, se vor mai disputa următoarele meciuri:

● C.S. Cornu - Unirea Urlați

● Avântul Măneciu - C.S. Brazi

● A.F.C. Bănești - C.S.O. Boldești

● Atletic United 1906 - C.S.O. Teleajenul Vălenii de Munte

● C.S. Strejnicu - Voința Vărbilău

● Tricolorul Breaza - C.S.O. Băicoi

● C.S.C. Berceni - C.S. Mănești

● Petrolul `95 Ploiești - Triumf Poiana Câmpina

Read More

O victorie așteptată de cinci ani!

A.F.C. Brebu - A.F.C. Bănești 3-2 (2-0)


După ce în urmă cu o săptămână, echipa din Bănești a fost spulberată pe teren propriu de nou promovata, Triumf Poiana Câmpina, în deplasarea de la Brebu șansele ei de a obține puncte au fost foarte mici. Pe post de ”victimă sigură”, formația oaspete a reușit pe final să limiteze un scor care la un moment dat părea să ia proporții. Practic gazdele au evoluat la adevărata lor valoare până aproape de fluierul final avându-l pe Tibi Oancea ca principal marcator (`19, `27), secondat fiind pe tabelă de Mădălin Vișan (`51). Avantajul putea fi și mai consistent dacă Robert Oprica (`32) nu irosea o lovitură de la punctul cu var. Surprinzător, la acest scor localnicii au redus din turație și pe acest fond băneștenii au reușit să revină în joc reducând din diferență prin Crăciun (`78 penalty) și Corneanu (`90).

► A.F.C. Brebu: R. Gheorghe - Dima, Oprica, Marcu, Apăunei, Duricu, Dumitru (cpt), Popa, Stoica, Oancea, Vișan. A mai jucat I. Lucian.

Antrenor: Robert Săvulescu.

► A.F.C. Bănești: Bucuroiu - Dumitrache, V. Banu, Crăciun (cpt), Socet, Vasile, Mârzea, Constantin, A. Marin, Albină, A. Banu. Au mai evoluat: Drăgan, Corneanu, D. Marin, Chivu.

Antrenori: Florin Stăncioiu și Alin Dinu.

Așadar, după două sincope echipa prezidată de Cătălin Tănase înregistrează o victorie de moral în fața unei grupări deasupra căreia plutesc în continuare nori negri. Statistic vorbind, pentru fanii echipei din Brebu acest succes, chiar dacă a fost obținut la limită, este și un motiv real de bucurie, ultima victorie a favoriților lor în jocurile directe oficiale datând din 2017. Pentru Bogdan Dumitru & Co. urmează un test important în deplasare, în compania formației C.S. Câmpina, în timp ce fotbaliștii de la A.F.C. Bănești vor primi vizita formației C.S.O. Boldești Scăeni.

Declarații după meci:

Printre cei mulțumiți de rezultat s-a aflat și antrenorul Robert Săvulescu (foto). “Un meci pe care l-am controlat foarte bine dar pe final am intrat în jocul lor. Urmează două partide dificile în care sperăm să facem o figură frumoasă“, a spus cunoscutul oficial brebean.

Despre meciul cu echipa din Bănești a vorbit și președintele grupării din Brebu, Cătălin Tănase (foto). 

“Important este că am câștigat. Un succes meritat în care scorul putea fi mult mai mare. A fost o victorie așteptată de cinci ani care a bucurat pe toată lumea“, a ținut să precizeze cel care deține poziția de “number one“ al clubului A.F.C. Brebu.

Read More

Gazdele nu concep decât victoria!

A.F.C. Brebu - A.F.C. Bănești


Finalul acestei săptămâni prilejuiește iubitorilor de fotbal din Brebu un joc care are statutul de derbi zonal. Se întâlnesc două echipe care în etapa trecută nu au agonisit nimic. Dacă oaspeții au pierdut pe teren propriu, scor 1-6, în fața nou promovatei Triumf Poiana Câmpina, gruparea brebeană s-a întors de la Măneciu cu patru goluri primite, reușind să înscrie numai o singură dată. Istoria întâlnirilor directe arată că A.F.C. - ul din Bănești s-a impus cam de fiecare dată, elevii antrenorului Robert Săvulescu având dacă se poate spune așa ceva, un complex în fața formației vizitatoare. De altfel, ultimul succes al gazdelor datează din 9 aprilie 2017, și a fost obținut pe teren propriu, scor 1-0. Evident, ”după atâta frig și ceață”, cum spune Topârceanu, gazdele își doresc foarte mult victoria. Rămâne de văzut și replica formației oaspete care la această oră se află într-un proces de reconstrucție. Liniile de clasament ale celor două grupări în acest moment se prezintă astfel:

10.    A.F.C. Brebu      7  3  1  3  11 - 13    10p

14.    A.F.C. Bănești   7  2  1  4  12 - 20      7p

Și de această dată iubitorii de fotbal vor avea parte de un interesant program de meci (foto - jos) care va putea fi lecturat în totalitate numai la stadion.


Așadar, partida cu formația din Bănești este programată sâmbătă după amiază, începând cu ora 17,00, pe arena din Brebu. Jocul va fi condus la centru de Robert Nuțu ajutat la cele două linii de Mihai Vizitiu și David Ştefan. Ȋn calitate de observator, din partea A.J.F. Prahova, Aurelian Cincinat.

Cătălin Tănase: ”Avem mare nevoie de victorie”

Despre jocul pe care echipa sa îl va susține la finele acestei săptămâni, președintele clubului din Brebu, Cătălin Tănase (foto), a precizat că singurul obiectiv luat în calcul este victoria.

”Îmi doresc un rezultat bun care să însemne un restart pentru echipa noastră. Jucători mei trebuie să înțeleagă că fără determinare, fără dorința de a fi mai bun nu se pot câștiga jocuri. Sper ca publicul să fie alături de noi în acest joc în care avem mare nevoie de victorie”.

Tot în această etapă, cea cu numărul 8, se vor mai disputa următoarele meciuri:

● Petrolistul Boldeşti - Avântul Măneciu

● Teleajenul Vălenii de Munte - C.S. Cornu        

● C.S. Brazi - Atletic United

● C.S.O. Băicoi - Unirea Urlaţi

● Voința Vărbilău - Petrolul `95 Ploieşti 

● Triumf Poiana Câmpina - C.S. Câmpina

● C.S. Măneşti - C.S. Strejnicu

● Tricolorul Breaza - C.S. Berceni

Read More

Eșec drastic pentru oaspeți!

Avântul Măneciu - A.F.C. Brebu 4-1 (0-1)  


Fără Bridinel, care rămâne în continuare departe de gazon datorită unei accidentări, fotbaliștii din Brebu nu au reușit să depășească momentul provocat de insuccesul de pe teren propriu din runda trecută. Chiar dacă au avut o primă repriză în care s-a jucat de la egal la egal, încheiată în avantaj prin golul lui Duricu (`2), după pauză oaspeții practic au fost de nerecunoscut. Cu un joc haotic, fără orizont, elevii lui Săvulescu au primit gol după gol, spre satisfacția spectatorilor localnici prezenți în tribunele stadionului din Măneciu. Urmează etapa cu numărul 8 în care Sebi Stănulescu & Co. vor întâlni pe teren propriu pe A.F.C. Bănești. Primul ”11” trimis de Săvulescu pe gazon a avut următoarea componență: Stănulescu (cpt) - Mărăcineanu, Oprica, Marcu, Dima, Ștefan, Stoica, Dumitru, Duricu, Vișan, Oancea. Pe parcursul partidei au intrat Popa, Rusu, Baciu și Boghici. 

Pe marginea acestei partideRobert Săvulescu (foto), cunoscutul tehnician al A.F.C. - ului, a declarat: “Felicit echipa gazdă pentru seriozitate și ambiție. Sper ca jucătorii mei să ia exemplu cum se tratează un meci de fotbal. Sunt supărat pe prestația lor modestă și îi aștept la următoarele jocuri să aibă o altă atitudine pe gazon“. 

Supărat de joc dar și de rezultat, Cătălin Tănase (foto), președintele formației din Brebu, a spus.  “Am întâlnit o formație tânără care s-a dăruit exemplar. Sunt total nemulțumit de felul cum s-au prezentat jucătorii noștri. Urmează o analiză a jocului nostru din ultimele două etape și sper să ne revenim cât mai repede“.

 

Read More

Mobilizare în tabăra oaspeților!

Avântul Măneciu - A.F.C. Brebu


După eșecul rușinos suferit pe teren propriu, elevii antrenorului Robert Săvulescu nu au altă opțiune decât să se reabiliteze față de proprii suporteri cu un rezultat pozitiv în meciul pe care-l vor susține împotriva formației Avântul. În etapa trecută, jucătorii din Măneciu au pierdut în deplasarea de la Poiana Câmpina, 1-2 cu Triumf, și ocupă o poziție în a doua parte a clasamentului. În acest moment, cele două competitoare au următoarele locuri în clasament:

8.      A.F.C. Brebu      6  3   1  2    10 - 9    10p

13.    Avântul               6  2   0  4    13 - 11    6p

Cătălin Tănase, dorește seriozitate:  Mergem la Măneciu să spălăm rușinea”

Președintele A.F.C. - ului consideră acest joc la fel de important ca și cele disputate până acum și dorește un rezultat pozitiv.

”Mergem la Măneciu să spălăm rușinea din etapa trecută. Chiar dacă suntem în continuare afectați de unele absențe din lot, încercăm ca prin jocul nostru să arătăm cu totul altfel. Întâlnim o formație care mai mereu pe propriul lor teren ne-a pus probleme dar sper ca la finalul partidei să obținem un rezultat pozitiv ”, ținut să precizeze cunoscutul oficial (foto-sus) din Brebu.

Așadar, acest nou episod este programat pe stadionul din Măneciu sâmbătă după-amiază, începând cu ora 17.00. Partida va fi condusă la centru de Andrei Sotir ajutat la cele două linii de Ionuț Dan și Emilian Chipon. Ȋn calitate de observator, din partea A.J.F. Prahova, Tudor Negoiță.

Înainte de disputarea acestei etape, programul mai cuprinde următoarele meciuri:  

 Petrolul `95 - C.S. Măneşti

 C.S. Câmpina - Voința Vărbilău

 C.S. Cornu - C.S. Brazi

 A.F.C. Băneşti - Triumf Poiana Câmpina

 Unirea Urlaţi - Teleajenul Vălenii de Munte

 Atletic United - Petrolistul Boldeşti

 C.S. Strejnicu - Tricolorul Breaza

 C.S. Berceni - C.S.O. Băicoi

Read More

Evoluție sub așteptări pentru gazde!

A.F.C. Brebu - Atletic United  0-1 (0-1)


În fața unei formații care în campionatul trecut a visat frumos, promovarea fiind o Fata Morgana pentru aceasta, prestația fotbaliștilor brebeni a fost de nerecunoscut. Practic prima repriză, în care cele două formații s-au complăcut să mimeze fotbalul, a adus un avantaj minim pe tabelă, oaspeții profitând de o învălmășeală în careul advers. Chiar și după pauză, jocul a continuat cam pe același scenariu, cu o posesie ridicată în favoarea gazdelor care însă nu au reușit să pună în pericol poarta ploieștenilor. Primul ”11” trimis de Săvulescu pe gazon a avut următoarea componență: R. Gheorghe - Apăunei, Oprica, Neagu, Marcu, Duricu, Stoica, Dumitru (cpt), Ștefan, Rusu, Vișan. Pe parcursul partidei au intrat: I. Lucian, Baciu și Dima. La orizont, pentru formația din Brebu se profilează o deplasare la Măneciu, Bogdan Dumitru & Co. urmând să încrucișeze armele cu localnicii de la Avântul.

Legat de acest joc, Robert Săvulescu (foto), antrenorul gazdelor a spus: ”În ciuda avertismentelor pe care le-am transmis, jucătorii mei au tratat foarte ușor acest joc. Prestația noastră a fost sub așteptări și nu ne rămâne decât să învățăm din greșeli. Urmează o deplasare dificilă dar trebuie să recuperăm punctele pierdute”.

Read More

Un meci în care gazdele au prima șansă!

A.F.C. Brebu - Atletic United  


Conform țintarului, etapa cu numărul 6 reprezintă o ”intermediară” care nu prea este agreată deloc în rândurile grupărilor prahovene. Motivul este unul lesne de înțeles. Cum majoritatea jucătorilor au serviciu, este foarte greu ca aceștia să ajungă la meciuri iar un alt factor destul de important este oboseala acumulată după orele de program. Ori în aceste condiții este foarte greu să avem un fotbal de calitate cât de cât. Excepție nu face nici meciul de la Brebu unde astfel de incertitudini plutesc în rândul ambelor formații. În campionatul trecut, în meciurile directe punctele au fost împărțite. În tur, la Brebu, gazdele s-au impus cu scorul de 2-1, iar pe stadionul de la Băicoi, Atletic a câștigat cu 3-1. Cele două competitoare ocupă următoarele poziții în clasament:

4.    Atletic United      5  4  0  1  11 - 9    12p

7.    A.F.C. Brebu        5  3  1  1  10 - 8    10p

Și de această dată iubitorii de fotbal vor avea parte de un interesant program de meci (foto) care va putea fi lecturat în totalitate numai la stadion.


Jocul va fi condus la centru de Alexandru Chivu ajutat la cele două linii de Valentin Dediu și Valentin Dumitrache. Ȋn calitate de observator, din partea A.J.F. Prahova, Constantin Dumitrache. Aşadar, iubitorii de fotbal brebeni îşi pot revedea idolii la lucru marți după-amiază, începând cu ora 17:00.

Pe marginea acestei partide, Cătălin Tănase (foto), președintele grupării brebene a declarat: ”Trebuie să ne concentrăm la joc și prin atitudine putem să legăm o nouă victorie. Sigur, nu va fi deloc ușor mai ales că întâlnim o formație care în campionatul trecut s-a bătut la promovare. Sper că publicul, pe care îl așteptăm în număr cât mai mare, să fie alături de noi și să asiste la un spectacol fotbalistic de calitate”.

Legat de acest joc, Marian Apãunei (foto), fundașul de bandă dreaptă al gazdelor a spus: ”Cred că va fi un meci echilibrat în fața unei formații care a început surprinzător de bine această stagiune fotbalistică. Venim după o victorie importantă și suntem motivați 100%. Ne dorim cele trei puncte aflate în joc”.

Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri:

► Petrolistul Boldeşti - C.S. Cornu              

► C.S. Brazi - Unirea Urlaţi

► C.S.O. Băicoi - Teleajenul Vălenii de Munte

► Voința Vărbilău - A.F.C. Băneşti

► Triumf Poiana Câmpina - Avântul  Măneciu

► C.S. Măneşti - C.S. Câmpina

► Tricolorul Breaza - Petrolul `95 Ploiești

► C.S. Berceni -  C.S. Strejnicu

 

Read More

Oaspeții au dat lovitura!

C.S. Cornu - A.F.C. Brebu 1-2 (0-1)


Considerat unul dintre capetele de  afiș al etapei cu numărul 5, meciul dintre cele două vecine din clasament, locul 7, respectiv locul 9, a fost unul destul de aprig disputat. Înaintea acestui joc, Cătălin Tănase, președintele formației oaspete se arăta optimist, în ciuda faptului că în ultimele întâlniri directe, cornenii s-au impus mai mereu. De această dată lucrurile nu au mai stat la fel. Superiori la capitolul posesie și ocazii, jucătorii gazdă s-au văzut lăsați în “10“ de căpitanul Bîrsănel (`30) acesta văzând roșu în fața ochilor după ce în prealabil fusese avertizat cu două galbene. Pe aceste coordonate, Mădălin Vișan (`40) a speculat o mare greșeală de portar care a consfinţit scorul primei reprize. Nemulțumite de rezultat, gazdele au ieșit și mai mult la joc însă Cojocaru, aflat în zi nefastă, a comis-o din nou și Edi Mărăcineanu (`69) a mărit diferența pe tabelă. Pe final, după ce amfitrioni au ratat un penalti (`90) și au reușit punctul de onoare (`95), elevii antrenorului Robert Săvulescu și-au trecut în cont toate cele trei puncte. Din păcate pentru George Bridinel, în urma unui fault (`50) s-a accidentat la mâna dreaptă, fiind nevoit să fie transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

► C.S. Cornu: Cojocaru - Bîrsănel (cpt), Sandu, Filip, Zamfir, I. Ștefan, Baciu, Puchea, Mihai, Ducu, Soare. Au mai jucat: Vladimir, Chirilă, Cârstian și Șovăială.

Antrenor: Dragoș Mihalache

► A.F.C. Brebu: R. Gheorghe - Marcu, Oprica, Neagu, Apăunei, Dumitru (cpt), Stoica, A. Ștefan, Mărăcineanu, Bridinel, Vișan. Au mai evoluat: Popa, Dima și I. Lucian.

Antrenor: Robert Săvulescu

Următorul meci al brebenilor programat marți, începând cu ora 17.00, se va consuma pe teren propriu în compania echipei Atletic United Ploiești.

Declarații după joc:


Dragoș Mihalache (antrenor C.S. Cornu) :

“Am jucat să ne batem singuri. Am făcut două cadouri mari prin portarul nostru și în plus am ratat și o lovitură de la 11 metri. Acesta este fotbalul și nu ne rămâne decât să trecem cât mai rapid peste această înfrângere și să ne concentrăm la următoarele meciuri“.


Robert Săvulescu (antrenor A.F.C. Brebu) :

“Per ansamblu apreciez jocul bun al elevilor mei. În final forța de  grup a învins. Am jucat împotriva unei echipe mai bine pregătită fizic. În continuare privim cu încredere următorul meci, cel cu Atletic United, un joc pe care-l vom susține marți, pe teren propriu și pe care dorim să-l câștigăm“.

Read More

Un derbi local de atracție!

C.S. Cornu - A.F.C. Brebu


În bună dispoziție de joc, elevii antrenorului Robert Săvulescu vin după o victorie concludentă obținută pe teren propriu în fața echipei Unirea Urlați, scor 2-0. De partea cealaltă, gazdele, conduse de pe margine de Dragoș Mihalache, au repurtat un succes categoric, 3-0, în deplasarea de la Poiana Câmpina, în fața localnicilor de la Triumf. Ţinând cont de rivalitatea sportivă dintre cele două grupări, acest derbi local capătă o cotă de interes ridicată, fiind considerat unul dintre punctele de atracție ale acestei etape. Astfel, liniile de clasament ale celor două grupări în acest moment se prezintă astfel:

7.      AFC Brebu         4  2 1  1      8 - 7    7p

9.      CS Cornu           4  2 0  2      8 - 6    6p

Așadar, Bogdan Dumitru și colegii lui vor lua cap-compas stadionul din Cornu. Partida este programată sâmbătă dimineață, începând cu ora 11.00. Jocul va fi condus la centru de Mihai Amorăriței ajutat la cele două linii de Louis Opescu și Romulus Sprînceană. Ȋn calitate de observator, din partea A.J.F. Prahova, Constantin Dobre.

Cătălin Tănase: ” Ne așteaptă un meci de luptã

Despre partida pe care echipa sa o va susține la finele acestei săptămâni, președintele clubului oaspete Cătălin Tănase (foto) a spus că se anunță un joc de luptă.

”Un derbi local așteptat de multă lume. Întotdeauna, aceste confruntări directe au fost echilibrate și au avut un farmec aparte. Venim la Cornu cu un moral bun și dorim să obținem un rezultat pozitiv. Sper într-un spectacol fotbalistic de calitate”.

Nicolae Vereu: ” Sper să asistăm la un meci frumos

Cu privire la meciul de sâmbătă, președintele clubului din Cornu, Nicolae Vereu (foto), a precizat că își dorește ca echipa cea mai bună să câștige această confruntare.

”Pentru noi este un meci obișnuit în care vrem să ne arătăm valoarea. Sper să asistăm la un meci frumos în care punctele să fie câștigate de echipa care o să aibă o evoluție mai bună”.

Tot în această etapă, cea cu numărul 5, se vor mai disputa următoarele meciuri:

● Avântul Măneciu - Voința Vărbilău

● A.F.C. Bănești - C.S. Mănești

● C.S. Câmpina - Tricolorul Breaza

● C.S.O. Teleajenul Vălenii de Munte - C.S. Brazi

● Unirea Urlați - Petrolistul Boldești

● Atletic United 1906 – Triumf Poiana Câmpina

● C.S. Strejnicu - C.S.O. Băicoi

● Petrolul `95 Ploiești - C.S.C. Berceni

Read More

Gata de luptã. Juniorii brebeni pornesc la drum!



Pe agenda de lucru a lui Cătălin Tănase, președintele grupării A.F.C. Brebu, o prioritate aparte o reprezintă grija față de generația care vine din urmă. Astfel, după o pauză nedorită datorată acelei pandemii care ne-a schimbat viața în mare măsură, la Brebu s-a înființat o nouă grupă de juniori - 2006 care va porni la luptă nu peste mult timp. Mă bucură faptul că acești copii au posibilitatea să joace fotbal într-un cadru organizat. Pentru orice club, și mă gândesc la cele de nivelul nostru, nu este ușor din punct de vedere financiar să ai o echipă de juniori dar trebuie să înțelegem că dacă nu vine nimic din urmă fotbalul nostru are mult de suferit, declara recent cunoscutul oficial brebean. 

La această oră de pregătirea echipei se ocupă Bogdan Baciu (foto), un cunoscut fotbalist local care în viața de zi cu zi este profesor de sport. Legat de așteptările pe care le are de la tinerii jucători pe care îi antrenează, acesta a spus: ”Atât eu cât și copii așteptăm cu nerăbdare debutul nostru împotriva jucătorilor de la Stănceşti și evident dorim să pornim cu dreptul. Suntem un grup unit și împreună cred că vom face o figură frumoasă. Pentru noi toate meciurile vor fi foarte grele deoarece este prima dată când acești copii vor participa într-un campionat organizat. Sincer, vreau să văd rodul muncii mele începută în urmă cu patru luni. Practic am început de la zero cu acești copii. Sunt pentru a doua oară în calitate de antrenor la această echipă unde am avut rezultate foarte bune și acum am aceleași așteptări”

Lot:

● Portari: Ianis Comănescu, Andrei Buzatu, Eduard Baicu

Fundaşi: Anduţu Tudorache, Iulian Iordache, Rareş Sbîrcea, Gabriel Stănică, Octavian Tîrboiu, Ionuţ Ochia, Marius Brebene

Mijlocaşi: Ştefan Şoldan, Răzvan Stoica, Cosmin Teleptean, Liviu Buzăţoiu, Luca Necula, Iustin Văcaru, Răzvan Oprica, Mario Costea

● Atacanţi: Mihai Boghici, Răzvan Şchiopu

● Antrenor: Bogdan Baciu

● Organizator competiţi: Răzvan Neculaiu

● Președinte: Cătălin Tănase

Debutul micuților fotbaliști din Brebu va avea loc sâmbătă după-amiază, împotriva formației A.S. Târgşorul Vechi Stănceşti, pe stadionul din Brebu, începând cu ora 13.00.

Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri:

► A.S. Juniorul Şirna - Stejarul Goruna Cocorăştii Mislii

► Viitorul Ceptura - C.S.C. Berceni

► A.S. Victoria 2021 Florești - Știința Albești

► Brădetul Ștefești - A.S. Petrolul `95

► Viitorul Cosminele - C.S. Păuleşti

Read More

Puncte ochite, puncte lovite!

A.F.C. Brebu - Unirea Urlați 2-0 (2-0)   


În fața unei formații destul de accesibilă, fotbaliștii brebeni au defilat fără probleme pe tot parcursul partidei. Aflată în formulă aproape completă, echipa prezidată de Cătălin Tănase a interpretat o partitură care a fost pe placul celor prezenți în tribuna stadionului din Brebu. Superiori la toate capitolele, gazdele au deschis relativ repede scorul. Omul potrivit la locul potrivit s-a dovedit a fi Tibi Oancea care în minutul 8, în urma unei lovituri libere a reluat cu capul din 6 metri fără speranțe pentru portarul advers. Cu multe oportunități de a marca, elevii lui Săvulescu au lovit din nou în minutul 42, atunci când la un corner executat de Bridinel, capul lui Mădălin Vișan a mărit diferența pe tabelă. Actul secund a avut parte de aceași dominare totală a gazdelor dar ratările au exasperat întreaga asistență. Rând pe rând, Vișan, Dumitru și Oancea au trecut pe lângă majorarea scorului în fața unor adversari care tot timpul meciului au stat la cutie. Singura acțiune notabilă a acestora s-a consumat la finalul meciului, dar Ruben Gheorghe a fost la post. A.F.C. - ul a trimis pe gazon următorul ”11”: R. Gheorghe - Apăunei, Oprica, Marcu, Mărăcineanu, Stoica, Duricu, Dumitru (cpt), Bridinel, Vișan, Oancea. Au mai evoluat Popa și Boghici.

Cu multe ratări în cont în această partidă, atacantul Tibi Oancea (foto) a spus: “A fost un joc dominat de noi în care scorul putea lua proporții. Sunt puțin nemulțumit de faptul că nu am putut să înscriu mai multe goluri dar sper că ratările de astăzi se vor transforma în goluri în jocul de la Cornu“.

La final, președintele Cătălin Tănase (foto) a spus: “Băieții au trecut cu bine peste eșecul din etapa trecută. Sunt mulțumit de joc și bineînțeles de rezultat. Scorul putea fi mult mai mare dar acesta este fotbalul. Una peste alta privim cu încredere următoarea deplasare, cea de la Cornu, unde sper să obținem un rezultat pozitiv“.

După acest joc, Bogdan Dumitru și colegii lui vor încrucișa armele pe terenul formației C.S. Cornu cu jucătorii conduși de pe margine de antrenorul Dragoș Mihalache.

 

Read More

Gazdele nu au voie să facă pași greșiți!

A.F.C. Brebu - Unirea Urlați


Pentru elevii antrenorului Robert Săvulescu, etapa cu numărul 4 înseamnă o confruntare față în față cu echipa Unirea Urlați. Fotbaliștii brebeni, cu moralul şifonat după ce în runda trecută nu au cucerit nici un punct, au ca obiectiv numai varianta victoriei. Sigur, meciul nu se anunţă deloc uşor pentru ei împotriva unei formații incomode, capabilă oricând de surprize. Pe aceste coordonate, Bogdan Dumitru şi colegii lui vor trebui să strângă serios rândurile într-un joc pe care nu au voie să-l piardă. Cele două competitoare ocupă următoarele poziții în clasament:

10.    A.F.C. Brebu      3  1  1  1  6 - 7    4p

13.    Unirea                 3  0  2  1  3 - 4    2p

Și de această dată iubitorii de fotbal vor avea parte de un interesant program de meci (foto) care va putea fi lecturat în totalitate numai la stadion.

Jocul va fi condus la centru de Mihail Pandelea ajutat la cele două linii de Andrei Mateescu și Eduard Pârâianu. Aşadar, iubitorii de fotbal brebeni îşi pot revedea idolii la lucru sâmbătă după-amiază, începând cu ora 17:00.

Pe marginea acestei partide, Cătălin Tănase (foto), președintele grupării brebene a declarat: ”Sper să depășim cu bine eșecul din etapa trecută. De această dată revin în lot o serie de titulari. Trebuie să ne concentrăm la joc, să avem o altă atitudine. Întâlnim o echipă care oricând poate crea probleme și mă aștept ca publicul să fie lângă noi, să ne susțină de-a lungul acestei partide”.

Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri:

► Petrolistul Boldești - Teleajenul Vălenii de Munte

► C.S. Strejnicu - Petrolul `95         

► C.S.O. Băicoi - C.S. Brazi

► Voința Vărbilău - Atletic United         

► Triumf Câmpina - C.S. Cornu

► C.S. Măneşti - C.S. Măneciu         

► C.S. Berceni - C.S. Câmpina

► Tricolorul - A.F.C. Băneşti


Read More