joi, 25 noiembrie 2021

Ultima reprezentație!


Trecuți cu bine și de al 16 - lea val, victorie în pas de defilare pe terenul formației C.S. Brazi, scor 5-0, pupilii președintelui Cătălin Tănase își îndreaptă acum toată atenția spre ultimul joc din actuala stagiune. De această dată vor primi vizita echipei C.S.C. Berceni, o altă competitoare aflată într-o acută criză de puncte. Liniile de clasament ale celor două grupări în acest moment se prezintă astfel:

10.  A.F.C. Brebu                 16   7  0  9    40 - 30     21p

14.  C.S.C. Berceni              15   3  3  9    33 - 55     12p 

Cu privire la acest joc, Ionuț Dima (foto), unul dintre componenții lotului brebean a declarat: ”Un meci pe care îl vom trata foarte serios. Cei care vor fi pe gazon trebuie să intre determinați,  cele trei puncte puse în joc fiind foarte importante pentru noi. Îmi pare rău că datorită condițiilor actuale, spectatorii lipsesc din tribune. Ar fi fost frumos să fim împreună cu ei mai ales că sprijinul lor ar fi creat o motivație în plus echipei noastre. Sper să depășim cu bine aceste vremuri urâte iar din primăvară să ne bucurăm împreună de fotbal”.

Tot pe marginea acestui meci, Cătălin Tănase (foto), președintele grupării brebene, a ținut să adauge: ”Este ultima ”finală” pe care o mai avem de disputat în această stagiune fotbalistică. Mă bucur că venim după două victorii în care jucătorii au dat dovadă de caracter. Trebuie să mai facem un ultim efort și să luăm acest joc foarte în serios. Regret că în ultima perioadă de timp fanii noștri nu au putut fi lângă noi, mai ales acum la ultima apariție pe teren propriu să ne luăm la revedere de la ei”.  

În aceste condiții se anunță un meci foarte interesant, în care fiecare echipă va dori să obțină un rezultat cât mai bun. Așadar, sâmbătă după-amiază, Sebi Stănulescu și colegii lui vor întâlni pe stadionul din Brebu de la ora 14,00, formația C.S.C. Berceni. Jocul va fi condus la centru de Mihai Amorăriței ajutat la cele două linii de Alexandru Chioibasu și Iulian Bălănescu.

Programul complet al etapei are următoarea configurație:

► C.S. Măneşti - C.S. Cornu                                     

► C.S.O. Măneciu - A.F.C. Băneşti                         

► Petrolistul Boldeşti - A.S. Strejnic      

► A.F.C. Brebu - C.S.C. Berceni 

► Petrolul `95 - C.S. Brazi            

► Unirea Urlaţi - Atletic United    

► Teleajenul Vălenii de Munte - Voința Vărbilău          

► C.S. Păuleşti - C.S.O. Băicoi   

► Tricolorul  Breaza - Tinerețea Izvoarele