vineri, 12 noiembrie 2021

Mereu aproape de fanii echipei din Brebu!

Ca și la partida precedentă, conducerea echipei din Brebu a decis ca în continuare programele de meci să ”apară” numai în format digital. Este un gest de apreciat și tot respectul pentru organizatorii clubului A.F.C. Brebu care vin în întâmpinarea propriilor fani, mai ales în această perioadă când porțile stadioanelor sunt închise publicului spectator. Din păcate, aceste mijloace de informare sunt neluate în seama de către multe echipe, fiind destul de rar întâlnite la nivelul Ligii A Prahova. Așadar, programul de meci (foto) poate fi lecturat și de această dată înaintea jocului pe care Sebi Stănulescu și colegii lui îl vor susține pe teren propriu, în compania echipei Atletic United.