marți, 20 aprilie 2021

O deplasare pentru ”adevăr”

Petrolul `95 Ploiești – A.F.C. Bănești Urleta


Următorul episod al formației băneștene se va “turna” la Ploiești. După semieșecul din etapa trecută, elevii antrenorului Claudiu Dumitrescu și-au propus să obțină toate cele trei puncte puse în joc. Despre această întâlnire, tânărul tehnician al echipei din Bănești a ținut să precizeze: “Este un meci deschis oricărui rezultat. Din câte am auzit, adversarii noștri nu au făcut un joc foarte bun la Băicoi, acesta terminându-se la egalitate, dar îi cunosc destul de bine, văzându-i în câteva amicale. Este o echipă care pasează bine, are posesie prelungită și este bine condusă în teren de experimentatul Daniel Chiriță. Rămâne de văzut dacă la ora meciului mă pot baza pe Nichifor și Ilioiu, aceștia acuzând niște accidentări după partida de la Breaza. Evident, cu toții vrem să ne demonstrăm valoarea și să obținem în final victoria“. 

Tot cu privire la meciul de mâine a vorbit și unul dintre absenții importanți ai băneștenilor, Adrian Vintilă, cel care va rata confruntarea ca urmare a eliminării din partida de la Breaza. “Sunt puțin dezamăgit că nu pot juca mai ales că ne confruntăm cu câteva accidentări. Totuși sper că ceilalți colegi ai mei se vor mobiliza și vor obține un rezultat pozitiv. Cu toții avem un moral foarte bun și ne bucurăm că putem juca din nou într-o competiție oficială“, a spus Adrian Vintilă (foto). De partea cealaltă, trupa lui Daniel Chiriță vine după un rezultat de egalitate în compania Petrolului din Băicoi și în mod sigur va cauta să-și vândă cât mai scump pielea. În ultima ediție de campionat cele două formații s-au întâlnit o singură dată pe stadionul din Bănești, pe 16 noiembrie 2019, victoria revenind gazdelor, scor 4-0. Așadar, pupilii președintelui Dan Căpățână vor “ateriza” pe stadionul din Ploiești unde miercuri după amiază, începând cu ora 17.00, vor încrucișa armele cu fotbaliștii echipei Petrolul `95. Tot în această etapă, de la aceași oră se mai joacă partida dintre Petrolul Băicoi și Tricolorul Breaza.