joi, 21 septembrie 2023

Cu gândul la o nouă victorie

Unirea Cocorăștii Colț - CS Cornu



După victoria prețioasă din runda trecută împotriva grupării CSO Boldești, elevii lui Dragoș Mihalache și-au propus încă trei puncte în deplasarea pe care o vor susține pe terenul formației Unirea Cocorăști Colț. Confruntarea din etapa cu numărul 8 a Ligii A Prahova va avea loc duminică dimineața, de la ora 11:00.

Cătălin Ştefănoiu vrea un nou succes pentru echipa sa

Varianta unei noi victorii este îmbrățișată și de tânărul mijlocaș cornean, Cătălin Ştefãnoiu (foto) care înaintea acestui joc a declarat:

Din punctul meu de vedere este o deplasare grea care trebuie tratată cu maximă seriozitate. Bucuria victoriei din etapa trecută a trecut și evident acum ne gândim la un nou succes”.

În acest moment, după succesul din etapă trecută, formația din Cornu se află pe locul 3, cu 18 puncte în clasament în timp ce jucătorii din Cocorăști, după ce au pierdut și în deplasarea de la A.FC Bănești, scor 2-3, ocupă poziția cu numărul 14 cu 4 puncte la activ. Partida va fi arbitrată de Laurențiu Piciu ajutat la cele două linii de Robert Băbuș și Mihai Ionică. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Cristian Lefter.

Această rundă mai cuprinde următoarele partide:

► C.S.O. Băicoi - C.S. Câmpina

► C.S.O. Boldeşti - C.S. Măneşti

 Unirea Urlaţi  - A.F.C. Brebu

► C.S. Brazi - Teleajanul Vălenii de Munte

► Progresul Drăgănești - A.F.C. Bănești

► C.S.O. Comarnic - C.S.C. Măneciu

 C.S. Berceni - Petrolul `95

► Voinţa Vărbilău - Petrosport Ploiești