marți, 20 decembrie 2022

Final de an! Antrenorii au cuvântul





1. Ce a însemnat anul 2022 din punct de vedere fotbalistic?

2. Care este cel mai bun fotbalist român în acest an din campionatul nostru?

3. Ce așteptări sunt în 2023?

Acum, aproape de cumpăna dintre ani, am încercat să adresăm întrebările de mai sus unor cunoscuți antrenori din zona noastră. Cu multă amabilitate aceștia ne-au oferit următoarele răspunsuri:

Mircea Hagianu (antrenor HM Junior Câmpina):

1.“Sunt mulțumit de realizările pe care le-am obținut în cadrul școlii mele de fotbal la nivelul celor cinci echipe pe care le avem. Au fost niște rezultate notabile cu care tot colectivul nostru se mândrește“.

2.“O întrebare dificilă în condițiile existente de la noi. Până la urmă aș spune că Deac de la C.F.R. a avut o evoluție constantă și l-aș poziționa pe primul loc“.

3.“Să fim sănătoși și să fie pace în fotbalul câmpinean. Consider că Primăria trebuie să se ocupe și mai mult de bazele sportive. Există terenul “Rafinăria“ despre care nu se mai vorbește nimic. În plus nici acum nu avem o sală de sport la standarde ridicate și în continuare batem pasul pe loc la acest capitol“.   

Vali Bunea (antrenor Triumf Poiana Câmpina):

1.“În linii mari pot spune că sunt mulțumit. În prima parte a anului m-am bucurat de o promovare meritată în Liga A Prahova după care a urmat un sezon dificil, țînând cont că am suferit foarte mult din punct de vedere numeric. Evident, acest lucru s-a reflectat și în clasament“.

2.“Mie îmi place de Tavi Popescu de la F.C.S.B.“.

3.“Sper ca lucrurile să intre pe un făgaș normal mai ales că acum ne aflăm sub umbrela primăriei iar condițiile de care vom beneficia, vor fi mult mai bune. Pe această cale vreau să transmit celor care iubesc fotbalul, multă sănătate, sărbători fericite, un an mai bun plin numai bucurii“.

Florin Pancovici (antrenor A.F.C. Bănești):

1.Fotbalul reprezintă o mare pasiune pentru mine și iată că de puțin timp, în ciuda vârstei mele, am revenit în iarbă. De această dată îmbrățișez și profesia de antrenor. M-am alăturat unei grupări care a suferit mult odată cu plecarea mai multor jucători în vară. Am găsit un colectiv bun și sper să îndreptăm lucrurile cât mai repede“.

2.“Sincer să spun eu îl văd pe Darius Olaru de la FCSB, un mijlocaș dispus la mare efort“.

3.“Îmi doresc ca 2023 să aducă sănătate la toată lumea și să am continuitate în munca pe care am început-o. Sper că prin câteva transferuri pe care le vom face în această iarnă, echipa să urce în clasament. Și dacă ne aflăm pe final de an, doresc tuturor iubitorilor de fotbal și nu numai, sărbători fericite și un An Nou plin numai de bucurii“

Dragoș Mihalache (antrenor C.S. Cornu):

1.“Un an competițional bun, mai ales sezonul de primăvară, atunci când cu puțină șansă C.S. Cornu putea câștiga Liga A Prahova. În acest sezon pe care l-am încheiat de curând, am început mai greu și cred că era loc și pentru mai bine. Trăgând linie spun că a fost un an mulțumitor cu rezultate meritorii“.

2.“Grea întrebare. Aș opta pentru Săpunaru, un jucător matur care meci de meci dă siguranță defensivei rapidiste“.

3.“În primul rând aștept sănătate și din punct de vedere fotbalistic să continuăm seria rezultatelor notabile cu care i-am obișnuit pe fanii noștri. Acestora și nu numai le doresc sărbători fericite și un An Nou cu cât mai multe realizări“.

Robert Săvulescu (antrenor A.F.C. Brebu):

1.“În ansamblu am avut parte de un an competițional bun presărat cu multe meciuri în care echipa mea a dat o replică notabilă echipelor de top din Liga A Prahova. În concluzie am avut multe momente de satisfacție“.

2.“Aș nominaliza pe Deac, un jucător care poate fi un exemplu de dăruire pentru toți fotbaliștii români. Din patriotism local aș adauga și numele lui Budescu chiar dacă în acest moment nu se  află la capacitate maximă“.

3.“Să facem în continuare o figură frumoasă și să ne îndeplinim obiectivul, adică să terminăm în primele zece echipe. Tuturor iubitorilor de fotbal din Câmpina, cât și din zonă le doresc sănătate, fericire iar 2023 să le aducă numai bucurii”.

Costin Plăvache (antrenor Tricolorul Breaza):

1.“A fost un an bun în care am am terminat pe primul loc la finele acestui tur. Chiar dacă nu toate jocurile au fost la superlativ pot spune că sunt mulțumit de evoluția băieților mei“.

2.“Este greu să facem o ierarhie dar totuși l-aș prefera pe Cordea. Acesta a avut un an bun la FCSB, drept dovadă a fost convocat și la echipa națională”.

3.”Sper să continuăm seria bună a meciurilor și în sezonul de primăvară. Îmi doresc să ajungem în barajul de promovare şi evident pe scena a treia a fotbalului românesc. Tuturor le doresc sărbători liniștite alături de familii şi de prieteni”.

Alături de aceștia și fotbalcampinean.blogspot.com dorește tuturor iubitorilor de sport câmpineni și nu numai, sărbători fericite, multă sănătate și un 2023 plin numai de bucurii.