sâmbătă, 9 aprilie 2022

Remiză echitabilă!

A.F.C. Brebu - C.S. Cornu 2-2 (1-0)   


Considerat un derbi zonal de tradiție, jocul a atras privirile unui numeros public prezent în tribuna stadionului din Brebu. Prima repriză a fost una săracă în fotbal, cu un plus la capitolul dominare teritorială din partea jucătorilor din Cornu. Singurul moment notabil a fost faza din minutul 10, atunci când gazdele s-au desprins pe tabelă printr-un autogol generat de portarul oaspeților. Mult mai interesant a fost mitanul secund, mai ales prin desfășurarea scorului. Revenirea cornenilor s-a materializat prin golurile marcate de Micloiu și Butoiu, la cel din urmă gazdele acuzând o poziție de ofsaid. De partea cealaltă, merită consemnată bara lui Zahiu și golul egalizator înregistrat la finalul prelungirilor care l-a adus pe Ion Lucian în postura de marcator, acesta transformând o lovitură de la punctul cu var. Așadar un derbi nedecis care mulțumește într-un fel ambele grupări aflate în acest moment pe poziții confortabile în clasament.

► A.F.C. Brebu: Stănulescu (cpt) - Marcu, Oprica, Dima, Mărăcineanu, Zahiu, Duricu, Vișan, Dumitru, Oancea, Marinescu. Au mai evoluat: Stoica și I. Lucian.

Antrenor: Robert Săvulescu

► C.S. Cornu: Cojocaru - Neacșu, Bîrsănel (cpt), Butoiu, Sandu, Filip, Zamfir, Anghel, Iancu, Micloiu, Șovăială. Au mai jucat Savu

Antrenor: Dragoș Mihalache

Pentru Sebi Stanulescu & Co. urmează un joc în deplasare, în compania formației Petrolul `95, în timp ce fotbaliști de la Cornu vor primi vizita formației Atletic United Ploiești.

Declarații după joc:

Cătălin Tănase (președinte A.F.C. Brebu) :

“În opinia mea a fost un meci de luptă. Cu toate că ne-au dominat teritorial  o mare parte din timp eu spun că nu am fi meritat să pierdem. Sunt mulțumit de prestația băieților și privim cu încredere următoarele meciuri. De asemenea apreciez numărul mare de spectatori care au ținut să fie prezenți la această partidă “.

Dragoș Mihalache (antrenor C.S. Cornu) :

“Per ansamblu apreciez jocul bun al elevilor mei. Din păcate nu a fost să fie trei puncte. În continuare privim cu încredere următorul meci, cel cu Atletic United, un joc pe care-l vom susține pe teren propriu și pe care dorim să-l câștigăm“.