duminică, 20 martie 2022

Punctele au rămas la Brebu!

A.F.C. Brebu - C.S. Mănești 2-1 (2-0)   

După punctul de moral obținut în etapa trecută pe terenul din Bănești, pupilii președintelui Cătălin Tănase au primit vizita unei formații incomode cu rezultate notabile pe parcursul acestui campionat. Dacă în tur, fotbaliștii oaspeți s-au impus cu scorul de 6-3, de data aceasta elevii antrenorului Săvulescu și-au luat revanșa obținând un succes la limită. A fost un joc cu o primă repriză controlată de gazde, cu un Tibi Oancea în zi de grație, autor a două goluri. Partea secundă i-a adus pe oaspeți în prim plan, mult mai periculoși în atac, însă fluierul de final a consemnat o victorie prețioasă a jucătorilor din Brebu care își măresc zestrea de puncte din clasament. A.F.C. - ul a trimis pe gazon următorul ”11”: Stănulescu (cpt) - Marcu, Oprica, Ștefan, Mărăcineanu, Zahiu, Duricu, Vișan, Dumitru, Oancea, Marinescu. Au mai evoluat Stoica, Dima și I. Lucian.

La final, președintele Cătălin Tănase (foto) a spus: “Pot să mă declar mulțumit de jocul prestat și de rezultat. Chiar dacă am avut unele sincope consider că am obținut o victorie muncită în fața unui adversar dificil care merită felicitat. Sperăm să continuăm șirul de rezultate pozitive. Ne așteaptă o deplasare grea la Măneciu de unde ne dorim să venim cu puncte“.

Următorul meci al brebenilor se va consuma pe terenul lanternei la finele săptămânii viitoare atunci când vor întâlni formația C.S.C. Măneciu.