joi, 9 mai 2024

Progresul merge la munte



CS Caraimanul Buşteni - Progresul Proviţa de Jos

Pe stadionul de sub poalele Caraimanului se vor întâlni două formații avide de puncte, aflate în acest moment în partea inferioară a clasamentului. Echipa oaspete prezidată de Daniel Crețu vine după un eșec pe teren propriu, 0-1 cu Voința Adunați în timp ce formația gazdă, în revenire de formă, a reușit un surprinzător 2-2 pe stadionul Petrol din Câmpina, acolo unde evoluează FC Muscelul. Ȋn acest moment, liniile de clasament ale celor două competitoare se prezintă astfel:

10. Progresul    20  7  3  10   43 - 42    24p

13. Caraimanul 20  3  4  13   42 - 54    13p

Așadar, această partidă este programată duminică dimineața, începând cu ora 11.00. pe stadionul din Bușteni. La centru se va afla Alexandru Chivu ajutat la cele două linii de Elena Cioc și Casian Nedelcu. Ȋn calitate de observator, din partea A.J.F. Prahova, Ion Voinea.



Despre jocul pe care echipa sa îl va susține la finalul acestei săptămâni, președintele oaspeților, Daniel Crețu (foto) a spus că se gândeste numai la un rezultat pozitiv.

”Ce pot să spun? Venim după un joc echilibrat în care totuși victoria a surâs oaspeților. Normal, cu toții ne dorim un rezultat cât mai bun pe terenul din Bușteni și sper într-o mobilizare exemplară a băieților”.

Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri:

► Progresul Aluniș - Sportul Câmpina

► Tineretul Poienarii Burchii - Flacăra Mălăiești

► CS Cornu 2 - Gloria Vâlcănești

► Viitorul Cosminele - FC Muscelul Câmpina

► Voința Adunați - Viitorul Proviţa de Sus

► CS Şotrile - Viitorul Ţipărești