sâmbătă, 23 octombrie 2021

Deci, se poate!


76 de zile au trebuit să aștepte fotbaliștii din Brebu să obțină o nouă victorie în deplasare, ultima datând de la sfârșitul lunii august, împotriva echipei A.S. Strejnic. Această victorie reprezintă un adevărat balon de oxigen pentru trupa prezidată de Cătălin Tănase care înaintea acestui joc declara că jucătorii săi sunt condamnați să câștige.

Hattrick în contul lui Tibi Oancea

Mult așteptatul succes s-a conturat destul de ușor în fața unei formații care practic, chiar dacă a încercat, nu a opus prea multă rezistență. Cu o prezență masivă în jumătatea de teren adversă, oaspeții au început recitalul în minutul 10. Bogdan Dumitru s-a aflat la capătul unei centrări de pe banda stângă, șutul acestuia fiind respins în prima fază de portar după care tot el a scuturat plasa porții adverse. Peste numai 7 minute, pe traseul Dumitru - Duricu, mingea a ajuns la Tibi Oancea care singur cu portarul nu a iertat. Tot Tibi Oancea (`25) a semnat și golul cu numărul 3, în urma unui corner executat de Zahiu. Complet demoralizată, defensiva din Izvoarele s-a clătinat din nou în minutul 30, atunci când același Tibi Oancea nu i-a lăsat nici o speranță portarului advers.  

Mulțumiți de rezultat, oaspeții au oprit motoarele!  

Pe fondul unei ploi torențiale și a unui teren foarte greu, actul secund a debutat cu un nou gol în contul oaspeților, Bogdan Dumitru (`65) marcând cu un șut de la 8 metri, după o pasă primită de la Alex Duricu. Evident, la acest scor distribuția brebenilor s-a modificat substanțial și în urma unei relaxări firești, pe final gazdele au reușit să înscrie două goluri care au închis tabela. Per ansamblu, a fost un meci în care diferența de valoare și-a spus cuvântul și toate cele trei puncte au luat drumul Brebului. De remarcat ziua de grație a celor doi atacanți brebeni, Tibi Oancea și Bogdan Dumitru, care au marcat 3, respectiv 2 goluri în contul unei victorii mai mult decât meritate. A.F.C. - ul a trimis pe gazon următorul ”11”: Stănulescu (cpt.) - Marcu, Oprica, Rusu, Mărăcineanu, Zahiu, Stoica, Duricu, Constantin, Dumitru, Oancea. Au mai evoluat Butufei, Dima, Vișan și R. Gheorghe. Un alt test important pentru Sebi Stănulescu & Co. se anunță a fi cel cu C.S.O. Băicoi, programat la finele săptămânii viitoare pe teren propriu.

Declarații după meci:

Cătălin Tănase (președinte A.F.C. Brebu):

“Mă bucur pentru o victorie care are darul să ridice moralul băieților. Apreciez determinarea și ambiția lor, dovedind că au caracter. Așa cum am mai spus, până la sfârșitul turului ne așteaptă încă cinci finale din care trebuie să scoatem cât mai multe puncte“.

Tibi Oancea (jucător A.F.C. Brebu):

“Ce pot să spun? A fost un meci ușor pe un teren foarte greu. Mă bucur că am reușit o victorie care ne dă încredere pentru meciurile viitoare. La pauză am cerut schimbare, deoarece am simțit niște dureri la piciorul stâng și nu am vrut să forțez. Așadar, trei puncte importante și sperăm să adunăm cât mai multe puncte în etapele care vor urma“. 

Bogdan Dumitru (jucător A.F.C. Brebu):

“Cu toți colegii mei mă bucur pentru acest succes. Sunt trei puncte importante și sperăm să continuăm pe aceași linie ascendentă. Îmi pare bine că am reușit să marchez de două ori după o primă repriză foarte bună. Trebuie să tratăm cu toată seriozitatea următoarele partide, prima dintre acestea fiind cea cu formația C.S.O. Băicoi pe care o vom susține pe teren propriu la finele săptămânii viitoare“.