sâmbătă, 18 septembrie 2021

Fotbaliștii din Şotrile respiră aerul tare al înălțimilor!

Spicul Poienarii Rali - C.S. Şotrile 2-3 (2-1)

Etapa cu numărul 4 a însemnat pentru fotbaliștii din Şotrile un nou test important, de această dată susținut în deplasare. În fața unei formații cu un nume destul de ciudat din peisajul fotbalului de la noi, elevii antrenorului Alin Dinu au interpretat o partitură care în multe momente a pus mari probleme gazdelor și care în final a condus la un succes pe deplin meritat. Ambele reprize au aparținut echipei vizitatoare care a fost superioară la capitolul posesie. Oaspeții au lovit prima oară prin Lucian Ionescu care a marcat din 6 metri, după o pasă primită de la George Drăgan, și chiar își puteau majora avantajul dar în două rânduri barele porții adverse s-au opus. Pe acest fond, după două goluri primite contrar cursului jocului, fotbaliștii din Şotrile au revenit pe tabelă. Mai întâi, Gabriel Lupu a scuturat plasa porții adverse cu un șut puternic de la 25 de metri pentru ca puțin mai târziu Lucian Ionescu să realizeze ”dubla” cu care a consfințit scorul final.   

La finalul acestei confruntări, Ovidiu Toporaș (foto), viceprimarul comunei Şotrile, nelipsit de la meciurile echipei, a spus: ”Sunt foarte mulțumit de jocul băieților și vreau să-i felicit și pe această cale. Avem un debut de sezon foarte bun și privesc cu încredere următoarele confruntări”.   

Distribuția oaspeților a avut următoarea componență: Mănescu - R. Necula, Gorgan (cpt), Cobeanu, Badea, Lupu, Drăgan, Marin, Rada, Ionescu, Tănase. Au mai fost folosiți: Dinu și Tănăsoiu

Cu o zestre de 10 puncte, C.S. Şotrile respiră în acest moment aerul tare al înălțimilor ocupând un loc pe podium în ierarhia Superligii B1 Vest Prahova. Următorul episod se va consuma la finele săptămânii viitoare, atunci când Gabi Gorgan & Co. vor primi vizita jucătorilor de la Flacăra Filipești de Târg.