sâmbătă, 24 iulie 2021

O nouă victorie pentru echipa lui Cătălin Tănase!

A.F.C. Brebu - C.S. Blejoi II 2-1 (2-0)

Echipa prezidată de Cătălin Tănase și-a reluat seria meciurilor amicale, susținând pe teren propriu o confruntare cu CS Blejoi 2, grupare ce activează în Liga B Prahova. A fost un joc în care fotbaliștii brebeni s-au impus fără probleme. Gazdele au rulat întreg efectivul de jucători avut la dispoziție, golurile fiind semnate de Ion Lucian (`20) și Bogdan Dumitru (`35). De notat revenirea cu gol a ultimului și speranțe justificate ca împreună cu Tibi Oancea, acesta lipsind motivat, să formeze același cuplu letal cu care fanii echipei brebene s-au obișnuit în ultimele sezoane. A.F.C. - ul a început amicalul cu un prim ”11” în care s-au aflat: R. Gheorghe - Mărăcineanu, Marcu, Oprica, Butufei, A. Duricu, Zahiu, Stoica, I. Lucian, Constantin, B. Dumitru. Au mai evoluat: Dima, Bobeică, Şerbănică și Baciu. Următorul meci de verificare pentru brebeni, ultimul înaintea debutului de sezon, se va consuma sâmbăta viitoare pe teren propriu împotriva formației Voința Vărbilău.


“A fost o victorie mai mult decât meritată și pot spune că echipa arată din ce în ce mai bine. În linii mari am cristalizat o formație de bază cu care vom porni la luptă în campionatul care urmează. Până la debut vom mai susține un ultim meci de verificare, sâmbăta viitoare, contra formației Voința Vărbilău” - Cătălin Tănase, președinte A.F.C. Brebu