miercuri, 22 mai 2019

Mult a fost, puţin a mai rămas!


A.S. Muntenii Câmpina – Prahova Tinosu

Deja considerați campioni, cel puțin din punct de vedere matematic, elevii antrenorului Mugurel Negreanu vor încerca să abordeze acest final de sezon cu gândul că efortul și pasiunea de care au dat dovadă până acum nu a fost în zadar. Practic, aceștia împreună cu cei care conduc destinele acestei formații s-au autodepășit și meci de meci au oferit un fotbal curat, un fotbal spectacol, evident ținând cont și de nivelul la care evoluează, iar iubitorii de fotbal câmpineni, atâția câți au mai rămas, ar trebui să-i aplaude la scenă deschisă. Indiferent de numele adversarului, respectul și spiritul de fair-play va fi același, lucru care se va întâmpla și împotriva formației din Tinosu. 
Pe marginea acestui joc, George Matincă (foto), atacantul formației prezidate de Gery Dinică a ținut să precizeze: “Ca și până acum vom încerca să ne situăm pe o linie ascendentă iar așa cum se știe nici un meci nu este dinainte câștigat. Va fi o partidă fără presiune în care fiecare echipă poate să ofere un fotbal plăcut ochiului. Sper ca spectatorii prezenți să fie în număr cât mai mare în tribunele arenei de la Petrol, să asiste la un meci frumos presărat cu multe goluri”. 
Pe aceași lungime de undă se află și antrenorul Mugurel Negreanu (foto), acesta apreciind că, “trebuie să tratăm serios acest meci dar având în vedere o serie de arbitraje nefavorabile cu care ne-am confruntat, în care cartonașele au curs împotriva noastră, consider că trebuie să evităm orice fel de motiv care să dea posibilitatea celor care vor conduce acest joc să ne penalizeze. Totuși să nu se înțeleagă că ne vom da la o parte și că nu vom juca la victorie. Chiar dacă mai sunt 4 etape și matematic suntem promovați, vom lupta până la capăt. Am obținut o promovare miraculoasă în condițiile în care la începutul campionatului nimeni nu ne acorda nici o șansă. Le mulțumesc băieților și împreună cu iubitorii de fotbal câmpineni sper că la penultima etapă - pe care o vom juca acasă - să ne bucurăm cu toții de această frumoasă performanță”.
Liniile de clasament ale celor două competitoare la ora actuală au următoarea configurație:
A.S. Muntenii             1 24 19 3 2   86-24 60p
Prahova Tinosu         5 24 12 2 10 45-41 38p
Așadar, duminică după-amiază, începând cu ora 13.30, pe arena din incinta căminelor de la Petrol, iubitorii de fotbal câmpineni vor avea ocazia să asiste la un joc care se anunță interesant între două echipe aflate în prima jumătate a clasamentului.
Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele partide:
• Tineretul Poienarii Burchi – C.S. Brazi Popești
• C.S. Sirna Varnița – Avântul Măgureni
• C.S. Mănești 2013 Băltita – C.S. Cornu 2
• A.S. Tufeni - A.C.S. Aricești 2
• Prahova Nedelea - stă
• A.S. Targsorul Vechi Stăncești – stă
• C.S. Mănești 2013 – stă