Întâlnire de gală
Veteranii la ora
amintirilor
Aflat
pe o linie descendentă, motocrosul românesc este departe de ce a fost odată. Ca
și în alte discipline sportive, banii, lipsa de interes și condițiile materiale
au făcut ca valoarea competițiior de acest gen să scadă într-un mod dramatic
față de ce se întâmpla cu ani în urmă. Privind în trecut, Câmpina a avut un
cuvânt greu de spus, aici formându-se un adevărat nucleu de campioni care ani
de zile au reprezentat cu cinste numele orașului nostru precum și culorile
României în diverse concursuri internaționale. Pentru aceștia, în urmă au rămas
numai titlurile și amintirile după o viață dedicată în exclusivitate acestui sport.
Recent, Dușan Marianov și Aurel Ionescu, doi oameni care și-au pus amprenta
asupra sportului cu motor, au avut inițiativa și au reușit să strângă o parte
dintre fostele glorii ale motocrosului românesc. Această întâlnire inedită s-a
concretizat la Câmpina, într-o cunoscută locație, prilej cu care, ca la orice
revedere, au existat multe momente frumoase, multe nostalgii. Printre
participanți, au putut fi remarcați multipli campioni cum ar fi: Ștefan Chițu,
Constantin Goran, Mihai Banu, Gheorghe Oproiu, Dan Liviu, Nicolae Murgoci,
Cristi Voiculescu, Marinică Ispas, Gabriel Bratu, cu toții activând de-a lungul
timpului la A.S. Poiana Câmpina. Alături de aceștia s-au aflat și Paul și
Ernest Mullner (Torpedo Zărnești), Florian Pop (I.R.A. Tg. Mureș), Haralambie
Pascu și Nicolae Neagoe (Locomotiva Ploiești), Alexandru Enceanu (Steagul Roșu
Brașov) și nu în ultimul rând, Paul Filipescu (Tg. Jiu). Despre ultimul, puțini
poate își mai aduc aminte de faptul că acesta a fost cascadorul din filmul Nea
Mărin Miliardar, care a jucat rolul fiicei lui Nea Mărin, Samantha, în scenele
filmate cu motocicletă.
La finalul acestei întâlniri de gală, Dușan Marianov
(foto), președintele clubului “M.C. Britmar Câmpina” a ținut să precizeze: “A
fost ceva cu totul inedit și sincer, nu credeam că se poate organiza așa ceva.
A fost o revedere între acești oameni de sport care chiar au făcut performanță
în motocrosul românesc. În dreptul multora stau titluri de campioni obținute cu
multă sudoare și sacrificii. În urmă au rămas foarte multe amintiri pe care
le-am savurat cu mare plăcere. Din păcate, toți și-au exprimat regretul că
motocrosul românesc nu se mai află la cotele din trecut. Practic, în condițiile
actuale, motocrosul câmpinean nu mai reprezintă aproape nimic. Lăsând la o
parte problemele de ordin material, nu mai există nici cunoscutul traseu de pe
Dealul Muscel. Una peste alta a fost o revedere frumoasă și cu siguranță a fost
un început în această direcție”.
- scena din film - |