Un duş rece pentru gazde
A.F.C. Băneşti – C.S. Păuleşti 0-3 (0-2)
În
ciuda unui trend ascendent, pupilii preşedintelui Aurel Covrig, care în ziua
meciului a împlinit 48 de ani, au suferit o corecţie severă, greu de degerat de
către puţinii spectatori prezenţi în tribunele stadionului din Băneşti.
Practic, pe gazon s-au înfruntat două dintre cele mai bune formaţii din serie,
având în componenţă mulţi jucători cu experienţă competiţională. Vizibil
incomodate de un gazon îmbibat cu apă şi mai ales de golul primit în minutul 6,
gazdele au avut o evoluţie ştearsă, sub aşteptări. Pe acest fond, cei care au
gestionat mai bine jocul, au fost jucătorii din Păuleşti, având un vârf de
lance, Andrei Ciobanu, care în permanenţă a hărţuit defensiva adversă, unde
Gânju şi colegii lui au fost nesiguri în multe momente ale partidei. În minutul
29 a venit şi golul cu numărul 2, în urma unui corner de pe banda stângă,
atunci când Andrei Ciobanu a trimis cu capul la colţul lung, fără speranţe
pentru Şandru. Nemulţumit de atitudinea elevilor săi, Vişan i-a trimis în luptă
pe Soreanu şi Petrescu, însă singura ocazie notabilă în contul gazdelor s-a
consumat în minutul 42, şutul lui Alexe ocolind de puţin bara laterală a porţii
adverse. După pauză, speranţele gazdelor s-au năruit în minutul 55. A fost o
acţiune pe partea dreaptă încheiată cu o centrare în faţa porţii, Andrei
Ciobanu a recentrat şi cu latul din 3 metri, Mihai Cristian a îndeplinit o
simplă formalitate. Chiar dacă oaspeţii au făcut pasul înapoi, chiar dacă
inepuizabilul Bogdan Ilioiu (foto) (acesta şi-a trecut în cont şi o bară) a împins în
permanenţă jocul spre poarta oaspeţilor, tabela nu s-a mai modificat,
rezultatul final consfiinţind un succes meritat al formaţiei vizitatoare.
Antrenorul Marius Vişan a început cu: Şandru – Alexe, Gânju (cpt), Duca,
Toader, Popa, Crăciun, Ilioiu, Chivu, Nicolae, Nae. Au mai jucat: Petrescu,
Soreanu, Ariciu, Roşu. Pentru fotbaliştii din Băneşti, urmează o partidă de
atracţie tot pe teren propriu, în calitate de oaspeţi fiind jucătorii Tricolorului
Breaza, conduşi de pe margine la această oră de antrenorul Florin Stăncioiu. Se
anunţă un duel interesant între cele două bănci tehnice, mai precis între
profesor şi unul dintre foştii săi elevi, nimeni altul decât Marius Vişan.
Marius Vişan decis să ia măsuri
La finalul meciului, vizibil nemulţumit, antrenorul
Marius Vişan (foto) a declarat: “Ce pot să spun?. Suntem restanţi la ceea ce am
făcut noi până acum. Jocul nostru a fost unul foarte slab. Este o diferenţă
mare faţă de anul trecut, de joc, de atitudine, de respect faţă de echipa la
care jucăm. Asta ne-a costat şi astăzi, ne-a costat şi la Blejoi. Eu sunt un
pic mai pretenţios, vreau mult mai multe rezultate bune. Jucătorii spun că este
presiune mare dar eu le spun că nu există aşa ceva la Liga a IV-a şi când joci
cu Ceptura, ce mai putem să spunem. Avem condiţii foarte bune. Cu siguranţă se
vor lua unele măsuri pentru că vestiarul nu mai este atât de unit, ei au
început să-şi caute reproş între ei şi lucrurile astea eu nu o să le accept.
Din păcate, unii jucători îşi doresc altceva. Pe mine mă deranjează cel mai
mult şi mai mult că foarte multă lume atrage atenţia că nu mai joacă Claudiu
Dumitrescu şi Vişan. Dacă noi stăm şi ne gândim că echipa stătea în doi
jucători de 39 de ani consider că este un lucru foarte grav. Din păcate
jucătorii cu care am fost “colegi” trebuiau să înţeleagă altceva. Din
atitudinea noastră nu au înţeles nimic”.
Aurel Covrig la 48 de ani!
Unul dintre cei mai apreciaţi, dar şi controversaţi
conducători din fotbalul prahovean este în mod sigur Aurel Covrig, preşedintele
grupării fotbalistice A.F.C. Băneşti - Urleta. Pentru acesta, ziua de astăzi a
fost una de muncă, fiind prezent la birou, mai ales că echipa sa a avut
calitatea de gazdă în confruntarea cu formaţia C.S. Păuleşti. Chiar dacă pupilii
săi au părăsit cu capul plecat stadionul din Băneşti, acesta a avut tăria să
treacă peste acest eşec ţinând cont că sportul este o întrecere şi întotdeauna
trebuie să existe, şi un învingător sau de ce nu, un învins. Întrebat, înaintea
acestui joc ce îşi doreşte, având în vedere că activitatea lui fotbalistică
coincide cu numele formaţiei din Băneşti acesta a ţinut să precizeze: “În plan
fotbalistic, am făcut şi voi face tot ce pot ca echipa noastră să fie în
permanenţă pe primele poziţii din clasament aşa cum fiecare iubitor de fotbal
din Băneşti, şi nu numai, îşi doreşte. Avem condiţii, zic eu foarte bune la
nivelul Ligii A Prahova, şi cu această ocazie ţin să mulţumesc celor care sunt
lângă noi. Totuşi, eu sunt nemulţumit de evoluţie, de rezultatele pe care le-am
obţinut până acum. Trebuie ca fiecare jucător să înţeleagă că fotbalul nu poate
fi păcălit şi la condiţiile pe care le avem, prestaţia pe gazon trebuie să fie
una la înălţime”. Oricum, trecând peste
aceste nemulţumiri, pentru tot ceea ce face în slujba fotbalului, Aurel merită
felicitări şi un sincer La Mulţi Ani!.
Galerie foto meci
Galerie foto meci