Recital Ovi
A.S. Muntenia Blejoi -
Sportul Câmpina 0-7 (0-1)
“Îţi
promitem victoria, şi mâine, şi cu muntenii” era declaraţia lui Ovi Constantin
(foto) adresată lui Mara Ciobotaru înaintea meciului de la Blejoi. Privind
rezultatul şi evoluţia talentatului jucător câmpinean de la Sportul, se poate
spune că jumătate din promisiune deja a fost respectată. Aşadar, în zi de
graţie, acesta a deschis balul printr-un gol care a făcut diferenţa până la
pauză. Mai mult, în mitanul secund a mai scuturat încă de două ori plasa porţii
adverse, aşa cum au mai făcut-o şi colegii lui, Sichim (de două ori), Pantilie
şi Jantea. La final, “eroul” acestui joc ne-a declarat: ”Am controlat
ostilităţile de la un capăt la altul într-un meci desfăşurat într-o singură direcţie.
Am tratat cu seriozitate această partidă şi sunt mulţumit că prin cele trei
reuşite ale mele am contribuit la această victorie categorică. Ne bucură
rezultatul şi consider că ne aflăm pe o linie ascendentă.” Întrebat ce
aşteaptă de la “derbiul” câmpinean, contra celor de la A.S. Muntenii, acesta
a spus că, “abia aştept această confruntare în care eu şi colegii mei ne dorim
victoria. Sper într-un joc frumos, plăcut ochiului, la care spectatorii să fie
prezenţi în număr cât mai mare. Evident, îmi doresc să înscriu din nou”. În
meciul de la Blejoi, Sportul a început cu: A. Negreanu – Biro (cpt), Basma, R.
Coman, Neagu, Rădulescu, Voicu , Jantea, O. Constantin, Pantilie, Ţigănuş. Au
mai jucat : A. Coman, Sichim, Cismaru. În următoarea etapă, Biro şi colegii lui
vor primi vizita formaţiei A.S. Muntenii Câmpina pe stadionul “Rafinăria”,
duminica viitoare, ora 11:00. Din păcate, într-un fotbal sărac pe care Câmpina
nu-l merită, ţinând cont în primul rând de tradiţie, această întâlnire poate fi
considerată una a ambiţiilor la care iubitorii de fotbal câmpineni (atâţia câţi
au mai rămas) sunt invitaţi în număr cât mai mare.