miercuri, 4 februarie 2026

Progresul continuă seria rezultatelor pozitive în amicale. De această dată remiză cu bucureștenii de la Omega


► Progresul: D. Munteanu - Savu, Alecsandru, C. Popescu, Mirică, H. Nicolae, Nincă, C. Munteanu, Ţangulea, V. Popescu, Buduroi. Au mai jucat: Cazan, Oancea și Popa.

Antrenor: Florin Pancovici

În cadrul celui de-al cincilea joc amical al acestei ierni, pe care Progresul Drăgănești l-a susţinut, de această dată la Clinceni, în faţa echipei de pe primul loc din Liga a 4-a bucureșteană, elevii lui Pancovici au înregistrat o nouă remiză, scor 2-2. Pentru pupilii lui Nicu Mărgărit a fost al treilea amical disputat în decurs de numai cinci zile dar chiar și așa, fără câțiva jucători care nu au putut fi prezenți în lot, aceștia au evoluat cu multă dezinvoltură, având un plus la capitolul posesie. Mai mult, până la pauză Robert Buduroi ar fi putut face diferența pentru echipa sa, acesta trecându-și în cont două mari ocazii. În mitanul secund, pe fondul unui joc deschis în care s-au operat mai multe schimbări, echilibrul pe tabelă s-a ”rupt” în minutul 65, atunci când bucureștenii au înscris în urma unui corner de pe banda dreaptă, încheiat cu o centrare și un cap la colțul lung al porții lui Dalin Munteanu. În continuare s-a jucat pe contre și la un fault în careu, ”centralul” a acordat penalti transformat de Vali Popescu (`75) pentru ca peste numai cinci minute, tot din penalti, bucureștenii să revină în avantaj. Finalul a aparținut elevilor lui Pancovici care în ultimele secvențe ale partidei au avut din nou o lovitură de la punctul cu var transformată de această dată, de Adrian Ţangulea. Una peste alta se poate spune că pentru Progresul Drăgănești a fost un amical reușit împotriva unei formații cu șanse mari de a obține un loc sub soare la finalul sezonului. În continuare, pe stadionul din Mihăilești, la finalul acestei săptămâni fotbaliştii din Drăgănești au antamat un nou amical, de această dată în compania grupării din Liga a 3-a, seria a 4-a, Voința Crevedia. 



Cum de fiecare dată, meciurile echipei sale sunt transmise pe diverse canale TV, Nicu Mărgărit (foto-sus) a urmărit cu mare atenție evoluția jucătorilor din Drăgănești, la finalul partidei declarându-se mulțumit de joc și rezultat.

”Pot să spun că sunt mulțumit de felul cum a decurs până acum această primă perioadă de pregătire a echipei. Și astăzi am jucat împotriva unei formaţii valoroase care într-adevăr a alergat mult și per ansamblu noi am avut o evoluție bună. Din punct de vedere fizic remarc că suntem la un nivel foarte bun și încă suntem în creștere la acest capitol. Sigur, mai sunt de remediat unele probleme dar am convingerea că suntem pe drumul cel bun”, a ținut să precizeze cunoscutul om de fotbal din Drăgănești.



”Pe fondul absențelor care le-am avut și unele probleme legate de accidentări pot să spun că am prestat un joc bun, de posesie, chiar de dăruire. Nu pot decât să-i felicit pe băieți care astăzi nu au făcut economie la efort. Este de remarcat faptul că ultimele amicale, trei la număr, s-au succedat în decurs de câteva zile iar elevii mei au răspuns foarte bine la comenzi”, a spus la finalul meciului, Florin Pancovici (foto-sus), antrenorul formației din Drăgănești.