sâmbătă, 6 decembrie 2025

Un amical înaintea vacanței!



Recolta Dumbrava - Progresul Drăgănești 1-7 (0-1)

Chiar dacă peste Liga a 4-a a coborât cortina, nu toți actorii din iarbă au intrat în vacanță. Este și cazul fotbaliștilor din Drăgănești care încă mai sunt conectați la ședințele de pregătire. Mai mult, aceștia au avut parte și de un amical desfășurat sâmbătă dimineață, pe stadionul din Dumbrava, acolo unde jucătorii din Drăgănești i-au avut ca parteneri pe localnicii de la Recolta, grupare ce activează în Liga a 6-a, seria Sud. Evident, rezultatul a contat mai puțin, important fiind faptul că ambele grupări au avut ocazia să facă puțină mișcare. A fost un joc cu un ritm bun, controlat în totalitate de vizitatori, în care diferența valorică și-a spus cuvântul. În final oaspeții s-au impus cu 7-1 prin golurile marcate de: Dumitrache (2), V. Stancu (2), Oancea (2) și G. Ion. De remarcat în formula de joc a echipei conduse de Nicu Mărgărit prezența noilor veniți, Florin Cazan și Ionel Cojocaru, alături de care au fost urmăriți la lucru Albu, Dumitrache, V. Costache, G. Costache și Goţea, ultimii cinci jucători aflați încă la vârsta junioratului. De felicitat și eforturile făcute de-a lungul acestui sezon de către canalul youtube Sport SMD care și de această dată a fost la datorie, transmițând integral desfășurarea acestei partide.

► Progresul: D. Munteanu - Albu, Rotaru, M. Stancu, C. Munteanu, H. Nicolae, G. Ion, V. Stancu, Cazan, Dumitrache, Oancea.  Au mai jucat: Cojocaru, G. Costache, V. Costache și Goţea.

”A fost un joc amical în care nu s-a pus nici un moment problema scorului. Am vrut să-i vedem la lucru pe noii veniți, Cazan și Cojocaru, dar și cinci juniori care au lăsat o impresie bună. În continuare nu va lipsi mișcarea din programul jucătorilor noștri chiar dacă oficial ne aflăm în vacanță”, a declarat Daniel Toader, directorul sportiv al echipei din Drăgănești.