luni, 3 noiembrie 2025

Vlad Stancu, după Progresul Drăgănești - CSO Boldești, scor 2-2



Așa cum era de așteptat, replica grupării boldeştene a fost una solidă, materializată în două rânduri și pe tabela de marcaj. Gazdele, în plină ascensiune, au plătit tribut unor greșeli individuale care au condus la o remiză echitabilă într-un joc care până la final a stat pe muchie de cuțit. Printre actorii care s-au aflat pe gazon în această partidă s-a numărat și mijlocașul Vlăduț Stancu, revenit recent după o accidentare. Pe marginea jocului cu echipa din Boldești, acesta a spus: “A fost un joc frumos care a captivat atenția multor iubitori de fotbal. S-au aflat față în față două formații bune ale campionatului care au oferit un joc viu disputat care a stat deschis oricărui rezultat până la fluierul de final. Din păcate nu am reușit să câștigăm, dar așa cum se spune în fotbal, din fiecare joc avem câte ceva de învățat. Urmează o săptămână în care vom pregăti cu mare atenție următorul meci și evident, mergem să luăm un punctaj maxim“

După 11 etape, clasamentul are următoarea configurație:



La finalul acestei săptămâni, pentru Progresul la orizont se profilează un nou val, Savu & Co. urmând să ia cap-compas stadionul formației CS Ariceşti Nedelea. În același timp principalele urmăritoare de la această oră vor beneficia de avantajul propriului teren, acestea având următorul program: ACS Cornu - CSO Boldești; CS Câmpina - Avântul Măneciu și CSO Comarnic - Petrosport Ploiești.