duminică, 7 septembrie 2025

O zi nefastă pentru gazde



Voința Adunați - Petrolul Ologeni 3-4 (0-1)  

După un debut de vis, cu punctaj maxim în două etape, Voința a primit vizita jucătorilor de la Ologeni. Contrar așteptărilor, chiar dacă au beneficiat de avantajul terenului propriu, elevii lui Mitrea au fost de nerecunoscut într-o primă repriză controlată în totalitate de către formația oaspete care de altfel a și intrat la cabine cu avantajul unui gol marcat în minutul 17. După pauză, actul secund a avut într-adevăr ”sare și piper”, desfășurarea acestuia aducând schimbări notabile pe tabelă. Mai întâi, gazdele au avut o revenire de senzație, Bogdan Negotei (`47 și `65) și Vali Urdea (`53) reușind să întoarcă rezultatul însă, parcă la un semn, jocul a luat o altă întorsătură. De această dată oaspeții au fost cei care au ieșit în prim plan și până la final au penetrat de trei ori poarta lui Aniță, reușind să obțină o victorie nesperată la un moment dat. Așadar, o înfrângere neașteptată care vine într-un meci susținut pe teren propiu, din care fiecare jucător are ceva de învățat. Pentru fotbaliștii din Adunați urmează un nou joc, de această dată în deplasare la ACS Viitorul Puchenii Mari, în timp ce jucătorii din Ologeni vor întâlni în propriul fief formația Sportul Câmpina.

Voința: Aniţã - Frățilă, Motoroiu, Nedelcu, A. Negotei, Olteanu, B. Negotei (cpt), Filote, Comãnoiu, Stoichi, Urdea. Au mai fost folosiți: E. Turek și Botoacã.

Antrenor: Adrian Mitrea



”Cel mai slab joc pe care l-am făcut în ultimul an, în care jucătorii mei au avut o evoluție de neînțeles după succesul din etapa trecută. Rămâne să analizăm cu atenție jocul nostru și clar, la următoarea etapă vor fi schimbări în primul 11. Am întâlnit o echipă foarte bună care a știut să speculeze greșelile noastre”, a precizat Adrian Mitrea (foto), cunoscutul antrenor al formației din Adunați.