duminică, 16 februarie 2025

Victorie clară a gazdelor și un nou pas înainte


Progresul Proviţa de Jos - CS Cornu II 4-1 (2-1)

În fața propriilor suporteri, Progresul Proviţa de Jos a învins cu 4-1 echipa CS Cornu II. Disputat într-un decor hibernal, jocul a adus față în față două formații care au practicat mai mult un fotbal de angajament, gazonul nefiind deloc prietenos cu actorii din teren. Totuși, elevii lui Ursu și Matei au fost cei care au dictat muzica, chiar dacă la pauză aceștia aveau un avantaj fragil raportat la numărul de ocazii clare avute la poarta adversă. După o primă repriză încheiată cu golurile lui Drăghici (`8) și Căfădaru (`37), în partea a doua gazdele au mai lovit de două ori prin Furdui (`55) și Neagu (`81). Așadar o victorie în care pupilii lui Daniel Crețu și-au arătat superioritatea și obțin calificarea în următoarea fază a Cupei AJF Prahova.

Progresul Proviţa de Jos: Soreanu - Iordache, Butufei, Motoroiu, Stoica, Postolache, Bărbulescu (cpt), Drăghici, Furdui, Neagoe, Căfădaru. În a doua repriză au mai evoluat Bucur, Chiriac, Neagu și Dobre.



“Un joc plăcut cu multe ocazii clare de poartă. Noi ne-am adaptat mai bine la starea gazonului și consider că am obținut o victorie meritată. Nu mi-a fost teamă de acest joc având mare încredere în elevii mei fapt pentru care le mulțumesc și pe această cale. Aștept să vedem ce ne vor hărăzi sorții în continuare”, a spus Marian Ursu (foto), unul dintre antrenorii formației din Proviţa.