joi, 13 februarie 2025

Progresul face o nouă mutare!



Radu Iordache este gata de luptă

Progresul Proviţa de Jos și-a completat efectivul cu un nou jucător sosit recent sub comanda lui Ursu și Matei. “Vreau să am cât mai multe soluții în condițiile în care suferim încă din punct de vedere numeric. Știu că în campionatul trecut am avut multe probleme la acest capitol și de aceea doresc să revenim la normalitate”, a ținut să precizeze antrenorul Marian Ursu. De profesie fundaș de bandă, Radu Iordache (foto), în vârstă de 24 de ani, provine de la gruparea Voința Adunați. Întrebat de ce a ales să evolueze sub culorile echipei proviţene, acesta a declarat: “Sunt bucuros că am ajuns la această formație unde am găsit un colectiv foarte unit. De fapt cu mulți dintre noii mei colegi deja mă cunoșteam. Evident, ca în orice nou început, îmi doresc ca prin jocul meu să aduc un plus de calitate iar iubitorilor de fotbal din Proviţa să aibă parte de cât mai multe satisfacții alături de echipa lor favorită. Debutăm oficial într-un meci de Cupă și cu toții ne dorim o calificare”. În perspectiva unui sezon în care obiectivul este un loc cât mai bun în clasament, rămâne de văzut ce întăriri va face în continuare conducerea clubului prezidat de Daniel Crețu.