Băneștiul aduce noi întăriri. Filip, Fabio, Mitran și Soare sub comanda lui Negreanu
Pe ultima sută de metri,
formația A.F.C. Bănești a înlocuit antrenamentul de la mijlocul acestei
săptămâni cu un joc școală în compania formației U19 a clubului H & M
Câmpina. Disputată pe stadionul din Bănești, partida a fost la discreția
gazdelor care s-au impus cu 7-1 prin golurile marcate de Mareș (2), Fabio (2)
(foto-jos), Soare (2) și Nae.
De notat faptul că în lipsa jucătorilor din București care nu au putut fi prezenți, antrenorul Negreanu s-a bazat pe ceilalți componenți ai lotului. Printre aceștia, pe lângă cei trei jucători sosiți de la C.S. Cornu, Fabio, Mitran și Soare, apărarea a fost betonată cu experimentatul fundaș central, Ionuț Filip, ultima oară la Voința Limpeziș. “A fost un util antrenament în care am putut să văd la lucru ultimele achiziții. Sunt jucători valoroși care în mod sigur ne pot ajuta în acest campionat care nu peste mult timp va porni la drum“, a spus tehnicianul echipei gazdă la finalul acestui joc.
► A.F.C. Bănești: Marin
- Apãunei, Filip, Alexandru, Grigore, Burchi, Mareș, Nae, Spurcaciu, Fabio,
Soare. Au mai jucat: Cuţitoiu,
Socet, Condrea, Mitran.
Antrenor: Mihai Negreanu
Pentru elevii lui Mihai Negreanu, ultimul test de verificare se va consuma duminică dimineață, pe baza
bucureșteană de la Berceni, împotriva unei selecționate formată din jucători
care au combătut pe prima scenă fotbalistică a țării.