duminică, 26 martie 2023

Victorie mai clară decât arată scorul!


Unirea Urlați - A.F.C. Brebu 0-1 (0-0)

Faptul că de ani buni, pe terenul din Urlați, fotbaliștii brebeni nu au reușit nici o victorie în fața localnicilor de la Unirea a constituit un motiv în plus pentru oaspeți să abordeze această deplasare cu dorința de a se impune. Chiar dacă gazdele au avut șansa să fie aproape de gol, bara salvându-l pe Dinu (`8), elevii lui Săvulescu s-au întrecut în ratări, fiind în permanență un real pericol pentru poarta adversă. Rând pe rând, Edi Mărăcineanu, George Bridinel, Robert Oprica și Tibi Oancea au dat mari emoții suporterilor echipei gazdă care au avut un portar aflat în zi de grație. După pauză, brebenii s-au mutat cu toate liniile în jumătatea adversă. Sub o presiune constantă, gazdele au mai rezistat până în minutul 59, atunci când la un corner executat de Bridinel de pe dreapta, din 6 metri ”Il capitano Robert Oprica s-a înălțat imperial și cu capul a catapultat mingea în plasa porții adverse. În continuare, scorul putea lua proporții dar oacaziile lui Alex Duricu, Antonio Ștefan și același Robert Oprica nu au avut efectul scontat și pe tabelă. Mai mult, oaspeții puteau beneficia și de un penalty neacordat însă de centralul acestei partide. Acest succes confortabil vine să prefațeze meciul din etapa următoare, de pe teren propriu, care în mod sigur va atrage atenția multor iubitori de fotbal din Brebu. Se anunță o confruntare de atracție contra echipei C.S. Cornu, una dintre cele mai puternice grupări din Liga A Prahova. Primul ”11” al echipei din Brebu a avut următoarea componență: Dinu - Mărăcineanu, Marcu, Oprica (cpt), Dima, Ștefan, Bridinel, Duricu, Stoica, Oancea, Vișan. Au mai evoluat: Șchiopu și Boghici.

Robert Oprica a avut o prestație de excepție

Partidă de excepție făcută de purtătorul banderolei de căpitan în acest meci. Bucuros de victorie și de reușita sa care a stabilit scorul final, acesta a declarat:

”Atât eu cât și colegii mei ne bucurăm pentru acest succes. Evident mă bucur și pentru reușita mea mai ales că ea vine după o prestație bună, spun eu, din partea mea. Dedicăm această victorie colegului nostru Bogdan Dumitru pe care-l așteptăm cât mai curând alături de noi. În continuare trebuie să privim cu seriozitate meciurile care vor urma. Chiar la finalul săptămânii viitoare vom primi vizita echipei din Cornu, un adevărat derbi zonal, la care îi așteptăm pe toți iubitorii fotbalului din Brebu”, a spus experimentatul fundaș central.

Robert Săvulescu: ”Ne bucurăm pentru acest succes

Convins de valoarea echipei sale, antrenorul oaspeților a apreciat drept meritorie comportarea elevilor săi.

”Este o victorie meritată și ne bucură foarte mult faptul că pe acest teren nu am reușit să câștigăm în ultimii 5 ani. A fost un joc în care ne-am dăruit, am avut atitudine și ne-am organizat foarte bine. Sincer, mă așteptăm să câștigăm și nu pot decât să le mulțumesc băieților pentru determinarea pe care au avut-o. Acum trebuie să ne gândim la următorul joc pe care îl vom susține în fața suporterilor noștri la finele săptămânii viitoare”, a spus cunoscutul antrenor al oaspeților.