vineri, 24 februarie 2023

C.S. Şotrile în fața primului joc oficial

 


Printre amicale, A.J.F.-ul prahovean a intercalat o etapă de Cupă la finele acestei săptămâni, când 60 de competitoare își vor disputa dreptul de a accede în turul următor. Că toate vor dori sau nu depășirea acestei faze, rămâne de văzut, însă cu siguranță pentru fiecare va fi un bun prilej de verificare a potențialului de joc la acest moment. Acest lucru este valabil și pentru fotbaliștii de la C.S. Şotrile care vor lua cap-compas stadionul din Provița de Sus, unde duminică, începând cu ora 13.30 vor întâlni formația locală Viitorul. Partida va fi condusă la centru de Laurențiu Piciu ajutat la cele două linii de Mario Istrate și Denis Cojanu. În calitate de observator, din partea A.J.F. Prahova, Stelian Achimescu.


Despre acest joc, președintele grupării vizitatoare, Ion Mănescu (foto-sus) ne-a declarat: “Chiar dacă pentru noi Cupa nu este un obiectiv principal cu siguranță vom merge să câștigăm. Se poate spune că avem și o revanșă de luat, după ce anul trecut, în fața acestei formații, am pierdut la loteria penalty-urilor. Se anunță un meci dificil dar este un bun prilej pentru a verifica potențialul nostru în acest moment“.