duminică, 16 iunie 2019

Gata, s-a tras cortina!


A.S. Tufeni Băicoi - A.S. Muntenii Câmpina 0-2 (0-0)

Așa cum se anticipa, au existat unele orgolii din partea gazdelor la acest joc, un joc în care valoarea și calitatea fotbaliștilor câmpineni și-a spus cuvântul. De altfel oaspeții au controlat ostilitățile și cele două goluri însoțite de mai multe oportunități de a marca (dintre care trei bare) au făcut istoria acestui meci. În minutul 55 pupilii lui Giani Chiotoroiu au fost pentru prima oară îngenunchiați după o fază în care mingea a circulat pe traseul Pop - Tandalache – Bărbulescu – Duricu (foto), ultimul trecându-și numele pe lista marcatorilor. În minutul 75, în urma unui contraatac școală, Buzilă a închis tabela, consfințind un succes mai mult decât meritat. Din păcate au fost și momente greu de înțeles. Inexplicabil a fost gestul lui Alin Negreanu, de această dată folosit de antrenorul gazdelor pe post de fundaș, care a intrat la rupere asupra lui Alex Duricu, o intrare care putea să se termine foarte grav, la spital, pentru micuțul atacant câmpinean. Finalul a consemnat și gesturi lipsite de fair-play din partea conducerii echipei din Tufeni care evident, nu-și aveau rostul într-o asemenea partidă lipsită de miză. Antrenorul Mugurel Negreanu a început acest meci cu: Pătran – Bej, Stanciu, Horja, C. Pop, Necula, Tandalache, Buzilă, Bărbulescu, Comănoiu, Duricu. A mai jucat și Nicola.
Așadar, cortina a coborât și peste Liga B Prahova, acolo unde în Seria Sud, gruparea prezidată de Gery Dinică a obținut o frumoasă și meritată promovare în ciuda faptului că puțini erau aceia care îi dădeau șanse reale pentru obținerea unei asemenea performanțe. Rămâne de văzut dacă A.S. Muntenii Câmpina poate continua parcursul de până acum, pe aceași linie ascendentă, cu care și-a obișnuit proprii suporteri.
Declarații după meci

Mugurel Negreanu (antrenor A.S. Muntenii):
“A fost un meci foarte reușit. Am dominat cap-coadă și am arătat încă odată că suntem cea mai bună echipă din serie. Ne-am creat foarte multe ocazii de gol și într-un final am marcat două goluri foarte frumoase.  Pentru mine activitatea la A.S. Muntenii Câmpina a fost una minunată dar din păcate, și pe această cale, îmi anunț plecarea de la această echipă către noi orizonturi. Țin să mulțumesc tuturor celor care au fost lângă noi și în mod deosebit elevilor mei care au obținut această frumoasă performanță”.