sâmbătă, 17 noiembrie 2018

C.S. – ul a fost demolat. Cine urmează?


C.S. Cornu 2 - A.S. Muntenii Câmpina 0-4 (0-2)

Frigul pătrunzător și starea suprafeței de joc specifice unei zile de iarnă în care primii fulgi de zăpadă și-au făcut apariția încă de dimineață au fost principalele obstacole pentru fotbaliștii celor două grupări. Chiar dacă existau voci care luau în calcul o eventuală surpriză, diferența clară de valoare și locurile ocupate în clasament și-au spus în final cuvântul. Evident, jucătorii gazdă și-au dorit acest lucru însă de la a dori până la a putea este de regulă un drum foarte lung. Partida a început cu gazdele în prim plan care au încercat prin determinare și intrări la intimidare să-și sperie adversarul însă totul s-a dovedit a fi în zadar. Cei care și-au arătat valoarea au fost elevii antrenorului Mugurel Negreanu care în minutul 30 au modificat tabela. A fost o pasă de la Alex Duricu către Bogdan Nedelcu, urmată de un șut respins de portar într-un fundaș al gazdelor care și-a introdus “obiectul” muncii în propria poartă. Practic, la acest scor  gazdele nu au mai contat și în minutul 38, la o acțiune colectivă, Vali Bărbulescu (foto) a marcat de la 25 metri, cu un șut la colțul lung.  În actul secund, după câteva schimbări inspirate, în minutul 60 Alex Duricu considerat de întreaga asistență omul meciului a centrat perfect în fața porții și din 2 metri, Adrian Grigore a îndeplinit o simplă formalitate. Pe fondul unui joc în care câmpinenii au încercat să facă și spectacol, așa cum ne-au obișnuit meci de meci, în minutul 72 o acțiune gen play-station i-a prilejuit lui Strat un nou gol care a consemnat și scorul final. Muntenii au reușit ce și-au propus și sunt în grafic iar gândurile zboară inevitabil spre meciul din etapa viitoare, atunci când la Câmpina va poposi A.S. Tufeni Băicoi, o grupare cu pretenții la promovare. Până atunci să mai notăm faptul că fotbaliștii câmpineni au dedicat acest frumos succes președintelui  Gery Dinică (foto), aflat în acest moment departe de țară, dar care la fiecare meci este cu inima și sufletul alături de pupilii săi. Primul “11” al oaspeților a avut următoarea configurație: Briotă – Bej, Horja, C. Pop, Necula (cpt), Bărbulescu, Duricu, Buzilă, Grigore, Nicola, Nedelcu. Au mai fost folosiți: Matache, Dobre, Strat și Stoica.
Declarații după meci:
Mugurel Negreanu (antrenor A.S. Muntenii):

“Un joc bun, am reușit să facem și spectacol păstrând media de 4 goluri pe meci. Am dovedit că suntem un grup unit. Sunt mulțumit de rezultat și pe această cale le mulțumesc jucătorilor mei. Sunt admirabili pentru ceea ce au făcut până acum.”
Alex Duricu (jucător A.S. Muntenii):

“A fost un joc desfășurat împotriva unor condiții atmosferice vitrege. Mă bucur că am reușit un meci foarte bun chiar dacă nu mi-am trecut numele pe lista marcatorilor. Sincer să fiu, de fiecare dată când am jucat împotriva unei echipe din Cornu am avut o motivație în plus. Atmosfera în lot este foarte bună și cu toții ne vom mobiliza să încheiem acest sezon așa cum l-am început.”
- Galerie foto -