Mugurel revine pe gazon!
Ultima oară sub
culorile formației Sportul Câmpina, fotbalistul Mugurel Negreanu a ales să
revină pe gazon, cu toate că la un moment dat era decis să abandoneze
activitatea fotbalistică. “M-am gândit destul de mult dacă este oportun să revin, mai ales că în urmă cu ceva timp am avut unele probleme de
sănătate. Am primit patru oferte, două din Liga A și două din Liga B. Puteam să
aleg echipa cea mai bună, cea de ligă superioară, dar până la urmă am ales cu
inima. Sunt născut în Câmpina și am ales ca în returul care va debuta peste puțin
timp să evoluez sub comanda antrenorului Gabi Tismănaru, adică la A.S.
Muntenii. Știu că aici este un grup frumos și sper să-l duc pe primul loc așa
cum am făcut-o și cu Sportul Câmpina”, a spus cunoscutul atacant câmpinean.
Pe
marginea acestui transfer, Gery Dinică, conducătorul clubului câmpinean, a
ținut să precizeze: “Sunt foarte bucuros că am reușit să înregimentăm în lotul
nostru un jucător cu experiența lui Mugurel. În mod cert este un mare câștig
pentru formația mea și acum pot să afirm cu siguranță că nu renunțăm la
promovare. Dacă mai adaug și venirea lui Ionuț Mănescu de la C.S. Valea
Doftanei, un portar care ne va ajuta la fel de mult, consider că A.S. Muntenii
va fi o echipă care va avea un cuvânt greu de spus.”