Vișan revine!
Spre
surpriza spectatorilor prezenți în tribunele stadionului de la Petrol, în
partea secundă a amicalului Sportul Câmpina – A.F.C. Bănești - Urleta, pe gazon
și-a făcut apariția în calitate de jucător chiar antrenorul echipei oaspete,
Marius Vișan. După o accidentare stupidă suferită cu ceva timp în urmă, la care
medicii erau sceptici în privința revenirii în iarbă a cunoscutului atacant,
iată că speranțele pentru acesta au renăscut. Întrebat cu ce gânduri a luat
această decizie, Marius a declarat: “În primul rând am încercat să mă fac
sănătos și gândul meu este să-mi revin din punct de vedere fizic. Dacă totul
decurge bine cu siguranță sunt șanse să joc. Orice este posibil.”