Final de an! Antrenorii au cuvântul
1. Ce
a însemnat anul 2017 din punct de vedere fotbalistic?
2. Care
este cel mai bun fotbalist român în acest an?
3. Ce
așteptări sunt în 2019?
Acum,
aproape de cumpăna dintre ani, am încercat să adresăm întrebările de mai sus
unor cunoscuți antrenori din zona noastră. Cu multă amabilitate aceștia ne-au
oferit următoarele răspunsuri:
Mircea
Hagianu (antrenor HM Junior Câmpina):
1.“Ce
pot să spun? Un an amărât pentru clubul meu. Se știe cu ce greutăți ne-am
lovit. Am rămas fără baze sportive. Pe unde facem antrenamente trebuie să
plătim. Mai bine zis, un conflict total cu niște oameni care nu au înțeles ce
înseamnă importanța sportului pentru copii și juniori. Mai mult, ne-au băgat
într-un război total, între toate cluburile și asociațiile sportive din
Câmpina. Este posibil pentru un municipiu ca al nostru să ai o sală de sport
amărâtă la Grigorescu, una la Energetic care plouă în ea …Toate comunele și-au
făcut săli de sport, numai noi nu avem …“
2.
“Personal înclin spre Budescu. El este cel care a răsărit mai mult în ochii
iubitorilor de fotbal din România. Poate sunt fotbaliști mult mai buni dar
nu știm de ei pentru că în țara asta se joacă pe bani și
relații“
3.
“Să fac tot posibilul să plec din Câmpina. M-am săturat, în aprilie fac 33 de
ani de antrenorat. Sunt singurul antrenor câmpinean care are licență PRO. M-au
călcat în picioare“
Robert
Opatchi (antrenor C.S. Câmpina):
1.“Un
an greu, cu un volum foarte mare de muncă. Că satisfacții menționez calificarea
echipei de juniori la un turneu național“
2.
“Mie îmi place de Dragoș Nedelcu de la F.C.S.B.“
3.
“Din punctul meu de vedere mă așteaptă un an la fel de greu, cu poate și mai
multă muncă și cu destule semne de întrebare. Sănătate familiei mele lucru pe
care îl doresc la toată lumea“
Gabi
Tismănaru (antrenor A.S. Muntenii
Câmpina):
1.“Fotbalistic
vorbind, a fost un an în care echipa mea a confirmat cu toate că suntem în al
doilea an de la înființare. În aceste condiții este clar că mă pot declara
satisfăcut”
2.”Din
punctul meu de vedere, Budescu a fost cel mai bun. Mie îmi pare rău că nu a
fost folosit mai mult la națională. S-a văzut că atunci când a fost folosit,
jocul echipei a arătat altfel”
3.
“În plan personal îmi doresc sănătate iar evoluția echipei mele să aducă o clasare
onorabilă la finele acestui campionat. Pe această cale vreau să transmit celor
care iubeasc fotbalul, multă sănătate, sărbători fericite, un an mai bun și
numai bucurii”
Philip
Basma (antrenor Sportul Câmpina):
1.“Pentru
mine, calitatea de a conduce de pe margine sau din teren a însemnat ceva
deosebit. Pot spune că Sportul Câmpina a înregistrat multe plusuri în sezonul
de toamnă, culminând cu o clasare pe primul loc. Avem un nucleu de jucători cu
multă experiență care în multe jocuri au reușit să facă diferența”
2.
“Indiscutabil, și nu este numai părerea mea, Constantin Budescu a fost acel
jucător care a ieșit în prim plan”
3.
“Trebuie să fiu realist. La condițiile financiare care se cunosc foarte bine,
este greu să ne gândim la obiective mărețe. Noi suntem o familie unită și
fiecare dintre noi își dorește să fie cât mai sus. Evident, primul loc înseamnă
promovare și la final noi ne dorim să fim, cum se spune, campioni. Profit de
ocazie să adresez celor care cred în noi și numai, sărbători fericite iar noul
an să le aducă numai bucuri”
Marius
Vișan (antrenor A.F.C. Bănești - Urleta):
1.
“Am ieșit campion cu grupul de juniori ai clubului meu. Pentru mine este o satisfacție
mare pentru că am plecat de la zero cu acești copii. Mai adaug faptul că am
terminat un campionat pe locul trei cu A.F.C. Bănești, într-o serie din care a
făcut parte și F.C. Petrolul”
2.
“Cred că Budescu. Acesta a avut câteva realizări personale care au ajutat atât
naționala, cât și echipa de club”
3.
“În primul rând îmi doresc să am parte de sănătate. Îmi doresc să fac cât mai
bine meseria pe care mi-am ales-o, cea de antrenor. Vreau să fac câteva
schimbări și la clubul din Bănești iar la clubul meu de copii mi-am propus să
obținem un nou titlu de campioni. Tuturor le doresc sărbători liniștite alături
de familii, de prieteni”
Robert
Săvulescu (antrenor A.F.C. Brebu):
1.“Am
avut un an mai bun comparativ cu cei din urmă. Acest lucru se datorează și
faptului că am un lot de jucători care de câțiva ani joacă împreună. Deci la
capitolul omogenitate am stat bine cu toate că au fost și momente când nu am
putut alinia același “11”. Vreau să cer scuze fanilor noștri pentru ulimul joc
de pe teren propriu, pentru ce s-a întâmplat”
2.
“Greu de spus. În opinia mea îl prefer pe George Tucudean sau poate pe Mihai
Pintilii”
3.
“Să completăm lotul cu trei jucători tineri, să facem în continuare o figură
frumoasă și să ne îndeplinim obiectivul, adică să terminăm în primele zece
echipe. Tutoror iubitorilor de fotbal din Câmpina, cât și din zonă le doresc
sănătate, fericire iar 2018 să le aducă numai bucurii”
Mihai
Dinu (antrenor C.S. Cornu):
1.“A
fost un an bun în care am avut experiența din Palestina după care a urmat
întoarcerea mea la Cornu. A fost o nouă provocare în sensul că am schimbat
aproape total lotul de jucători, reușind să aliniez o echipă foarte tânără. Mai
mult, am fost “principal” și la Titu, în Liga a III-a, dar mai nou sunt în
staful tehnic al selecționatei Prahova, care activează în Cupa Regiunilor”
2.
“Toți spun că Budescu ar fi cel mai în formă dar având în vedere că eu mă axez
mai mult pe tineri, Dennis Man ar fi alesul meu”
3.”Sper
ca în 2018 să obțin licența A și cu siguranță că îmi doresc mult mai mult de la
cariera pe care mi-am ales-o. Sănătate le doresc tuturor celor care iubesc
fotbalul iar în plan fotbalistic sper ca aceștia să vadă un fotbal mult mai
calitativ”
1.
“2017 nu a însemnat ce mi-am dorit pentru că am încercat să fac la Breaza multe
lucruri bune dar încă nu am reușit. Din păcate, lumea de aici nu este obișnuită
cu acest nivel fotbalistic. Numărul spectatorilor care vin la meciuri este mult
mai mic față de perioada când Breaza era în Liga a II-a. Totuși, trebuie să se
înțeleagă că în Breaza fotbalul încă există. Până acum nu avem ce reproșa
Primăriei din punct de vedere financiar”
2.
“Constantin Budescu. Este un fotbalist cu multe calități”
3.
“Îmi propun să termin cu Tricolorul Breaza în primele patru - cinci echipe
pentru că localitatea noastră chiar merită un fotbal mai bun. Acum, la final de
an nu-mi rămâne decât să doresc tuturor celor care iubesc sportul, multă
sănătate, fericire și un an cât mai bun”
Alături
de aceștia și fotbalcampinean.blogspot.com dorește tuturor iubitorilor de sport
câmpineni și nu numai, sărbători fericite, multă sănătate și un 2018 plin numai
de bucurii.