O înfrângere amară
Avântul Măgureni -
Sportul Câmpina 1-0 (1-0)
Faţă
în faţă cu jucătorii din Măgureni, elevii antrenorului Philip Basma (foto) au
încercat să continue seria rezultatelor pozitive obţinute în debutul acestei
stagiuni, însă finalul nu a fost cel dorit. A fost un joc specific ligilor
inferioare, care încă odată a scos în relief nivelul scăzut, cel puţin din
punct de vedere fotbalistic dar şi organizatoric, atât pe gazon cât şi în afara
lui. A câştigat o echipă care a tras un singur şut pe spaţiul porţii, cu largul
concurs al defensivei adverse. De partea cealaltă, câmpinenii s-au întrecut în
ratări, irosind chiar şi un penalty prin Constantin Eduard. Evident, la final
multă amărăciune în tabăra oaspeţilor, antrenorul acestora declarând
următoarele: “A fost un meci cu multe ratări din partea noastră. Din păcate,
arbitrajul lasă în continuare de dorit şi în plus, nu pot să înţeleg atitudinea
deplasată a antrenorului de la gazde, de la finalul partidei, asupra unui
jucător de al nostru. Nu dezarmăm, mergem înainte”. Sportul a început cu: A.
Negreanu – Biro (cpt), Rădulescu, Neagu, Roşu, Voicu, Creţu, Jantea, Coman, E.
Constantin, M. Negreanu. Au mai fost folosiţi: Cismaru, Pantilie, Spurcaciu şi
I. Lucian. În următoarea etapă, Biro şi colegii lui vor primi vizita formaţiei
C.S. Măneşti 2013 pe stadionul “Rafinăria”, duminică, ora 11:00