Robert Săvulescu: “Împreună vom face treabă bună”
Considerat un antrenor care pune mult
suflet pentru echipa sa, fiind omul care de multe ori s-a implicat şi
financiar, Robert Săvulescu a schimbat de curând “corabia” în această pauză
competiţională. În ultimii ani, activitatea acestuia s-a derulat pe traseul
A.F.C. Brebu, F.C. Băneşti, a urmat o reîntoarcere la prima iubire, adică formaţia brebeană, pentru ca acum să ocupe
funcţia de “secund” în cadrul echipei Tricolorul Breaza.
-Aşadar, din nou o despărţire de A.F.C. Brebu. Care au fost motivele reale? Lăsaţi în urmă regrete?
-Din păcate, promisiunile făcute nu au fost respectate. În
aceste condiţii, fără să primească bani, jucătorii din Ploieşti şi nu numai, nu
s-au mai prezentat la jocuri, ultimele etape apelându-se la juniori. Eu am
încercat să fie bine dar pe aceste coordonate nu se mai putea continua. Sincer,
la Brebu am avut parte şi de satisfacţii, una dintre ele raportându-se la acel
sezon când în urmă cu câţiva ani, am terminat pe locul trei, o performanţă deosebită
pentru echipa din Brebu pe prima scenă a judeţului. Atunci Săcuiu “Lule” era
preşedinte şi promisiunile erau promisiuni. După aceea totul a devenit un
chin.
-De multe ori aţi
declarat că sunteţi decis să abandonaţi profesia de antrenor, o profesie care
mereu v-a dat multe bătăi de cap.
-Şi acum aş fi vrut să abandonez dar am primit o ofertă pe
care am decis să o onorez.
-Şi totuşi, iată că din
nou aţi coborât în iarbă. De această dată ca “secund” la Tricolorul Breaza. Cum
s-a petrecut această mutare?
-“Vinovat” este Marius Vişan care în mai multe rânduri mi-a
propus această variantă. Ce pot să spun? Mă bucur că pot să-l ajut din această
ipostază şi sunt convins că voi avea multe de învăţat de la el şi împreună vom
face treabă bună. Am fost bine primit de către conducere şi condiţiile actuale
pe care le-am întâlnit la Tricolorul sunt foarte bune pentru nivelul Ligii A
Prahova.
-Se ştie că aveţi
“lipici” la fotbalişti. De fiecare dată când aţi schimbat echipele aţi fost
însoţit de o serie de jucători valoroşi. Se poate spune acest lucru şi de
Alexandru Neagu?
-Da. Recunosc acest lucru.
-În condiţiile actuale,
cum consideraţi nivelul fotbalului nostru judeţean?
-Din punctul meu de vedere este unul dintre cele mai slabe
campionate din ultimii trei ani. Deja câteva echipe s-au retras, cum ar fi A.S.
Ploieşti ,
Fortuna Câmpina şi cred că vor mai urma şi alte grupări. Atât la vârf, cât şi
la subsolul clasamentului nu va mai exista o miză prea mare.
-Aceaşi întrebare despre
fotbalul câmpinean
-Este o pată neagră pentru municipiul Câmpina să nu mai avem
o reprezentantă la nivelul judeţului. Avem într-adevăr pe Fortuna Câmpina care
activează în Liga a II-a, dar din câte observ, lucrurile nici aici nu merg
prea bine. Din păcate, acum dacă nu obţii imediat profit, nimeni nu mai este
interesat să investescă.
-Se ştie că sunteţi un
“petrolist” care de multe ori poate fi zărit în tribunele OZN-ului ploieştean.
Cum vedeţi viitorul acestei formaţii în conjunctura condiţiilor actuale?
-Eu sper ca Petrolul să reziste chiar şi în condiţiile
actuale, care nu sunt deloc prea bune. Petrolul este o echipă de tradiţie, o
echipă cu un stadion modern şi cu nişte suporteri care fac o atmosferă cum nu
prea întâlneşti în România. Petrolul trebuie să meargă înainte.