marți, 26 martie 2013

Se încinge lupta la vârf

În ultima etapă desfăşurată în Liga B Prahova, seria Vest, liderul a cedat neaşteptat pe teren propriu. Mai precis, formaţia A.S. Tufeni a pierdut trei puncte mari, scor 1-3, în faţa echipei Unirea Cocorăşti Colţ. 
Evident, la un asemenea rezultat, bucuria în tabăra corneană a fost una pe măsură, un singur punct despărţind acum cele două competitoare în clasament. “În momentul în care am auzit că au pierdut acasă, m-am bucurat, atât eu cât şi jucătorii noştri. A fost o reacţie normală, într-o competiţie în care fiecare doreşte să-şi realizeze obiectivul propus”, ne-a declarat Mărgărit “Mara” Ciobotaru (foto), managerul grupării din Cornu. Întrebat cum interpretează anumite reacţii, venite din tabăra formaţiei A.S. Tufeni, acesta a spus că,“eu cred că au fost unele vorbe spuse la supărare. Cred în continuare că formaţia din Tufeni este una puternică iar înfrângerea recentă a fost un accident care se poate întâmpla oricui. Mie chiar îmi place această luptă, pentru că Dan Enescu, este un om cu care am condus o echipă până nu de mult, şi pe care îl cunosc bine. Vreau să fie o luptă dreaptă, într-un deplin fair play, în care cel mai bun să câştige. Încă odată vreau să-i asigur pe toţi că C.S. Cornu va juca numai pe teren. Eu am investit în jucători de valoare ca să facem cu adevărat fotbal”. Aşadar, rămâne în continuare să urmărim duelul la vârf, acolo unde numai puţin de cinci echipe aspiră în acest moment la promovare.