Brebenii au bifat primul antrenament
Ca şi alte colege
din seria sa, echipa brebeană şi-a reluat la finele săptămânii trecute
pregătirile. Au fost prezenţi un număr de 12 jucători împreună cu conducătorii
acestei grupări. După o scurtă şedinţă, în care s-au pus la punct o serie de
detalii de ordin organizatoric, s-a trecut la o mişcare de reacomodare pe
“sinteticul”, aflat lângă terenul oficial de joc. “Am reuşit să păstrez trei jucători dintre cei vizaţi să fie
disponibilizaţi. Este vorba de Niţă, Grigore şi Voinea (foto). Pentru noi este
foarte important să completăm lotul cât mai rapid cu putinţă pentru că până la
reluarea campionatului nu a rămas prea mult timp. În fiecare săptămână, în zilele
de marţi şi joi avem programate şedinţe de pregătire urmând ca în fiecare weekend
să susţinem jocuri de verificare. Aştept de la elevii mei disciplină şi
seriozitate”, a declarat cunoscutul tehnician brebean, Robert Săvulescu, la finalul primului
antrenament din acest an. Aşa cum s-a stabilit, chiar sâmbătă, ora 11.00,
iubitorii de fotbal din Brebu îşi pot vedea favoriţii la lucru, aceştia urmând
să susţină un prim amical în compania formaţiei Unirea Câmpina.