sâmbătă, 15 decembrie 2012

Noul antrenor al C.S.M. – ului: Bogdan Onuţ

Pentru fotbalul câmpinean, acest final de an a adus o mutare interesantă în tabăra C.S.M. – ului. Mai precis, după ce în tur echipa a fost condusă de pe margine de antrenorul Victor Roşca, de câteva zile, locul acestuia a fost ocupat de Bogdan Onuţ.

-Aşadar, aţi fost desemnat noul „principal” al C.S.M.-ului.
-Da. Am ales formaţia câmpineană pentru că este o echipă de valoare, bine organizată, cu nişte investitori foarte buni, preocupaţi să facă fotbal. Deci este o echipă cu pretenţii.
-Cât de mult a contat relaţia pe care aţi avut-o în campionatul trecut cu Adrian Nistoroiu, atunci când acesta era finanţatorul echipei din Blejoi?
-Evident că a contat. În viaţă orice contează. Orice lucru bun pe care îl faci se adună şi la un moment dat, persoana respectivă, cea care conduce, ia o decizie. Eu spun că datorită unor rezultate bune obţinute la Lipăneşti şi Blejoi s-a decis ca eu să fiu numit antrenor.
-Pe ce perioadă se va întinde activitatea la C.S.M. şi cât de mult a contat aspectul financiar ?
-Nu s-a stabilit o perioadă bine definită. Rămâne ca în primele şase luni să vedem cum vom evolua şi după aceea se va stabili şi alte detalii legate de acest subiect. Sincer, pentru mine nu a contat partea financiară. Pe mine mă interesează să antrenez o echipă de valoare. Să-mi pun în practică toate cunoştinţele pe care le-am acumulat până acum în cariera mea sportivă.
-Care ar fi paşii pe care C.S.M.ul ar trebui să-i facă pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte?
-În fotbal trebuie luat totul pas cu pas şi eu sunt convins că vom reuşi. Nu trebuie să ne credem acum cei mai buni. Este nevoie de muncă, seriozitate şi răbdare. Un lucru este clar, obiectivul este acela de a merge mai sus, de a promova.
-Cum se prezintă lotul cu care veţi pleca la drum în sezonul de primăvară?
-Cunosc lotul şi pot afirma că la ora actuală este cel mai bun din Liga A Prahova. Am mai transferat câţiva jucători care alcătuiesc un nucleu valoros. Mie îmi trebuie în mod normal un lot de 20-22 de jucători, având în vedere că pe parcursul campionatului pot interveni multe lucruri nedorite.
-Cu cine veţi colabora pe banca tehnică?
-Va rămâne în continuare Robert Stoica, la care se va adăuga şi Octavian Costache.
-Despre ce înseamnă bază materială a C.S.M. –ului ce ne puteţi spune?
-Legat de acest aspect, încă nu am avut timp să discut cu cei din conducerea clubului. Ştiu că de abia spre sfârşitul turului s-a reuşit ca meciurile de acasă să se desfăşoare pe stadionul „Rafinăria”. Eu îmi doresc să jucăm în continuare, în Câmpina, astfel ca prin evoluţia noastră să atragem cât mai mulţi câmpineni şi numai, la stadion.
-Când veţi suna adunarea?
-Cel mai probabil, pe 14 ianuarie vom demara pregătirile specifice acestei pauze competiţionale. Atunci, pe lângă problema locaţiei unde ne vom desfăşura antrenamentele şi meciurile, voi încerca să stabilesc datele unui cantonament montan.
-Un mesaj pentru iubitorii de fotbal câmpineni?
-Sărbători fericite, sănătate şi tot ce îşi doresc mai bun. Îi aşteptăm la stadion pentru că o echipă care îşi propune performanţă are nevoie de încurajările unui public numeros.