sâmbătă, 25 august 2012

Unirea are încă probleme

Dacă antrenamentele şi tot ce înseamnă pregătire echipă decurg în condiţii normale, mai ales că drepturile salariale sunt la zi, una dintre problemele pe care conducerea Unirii Câmpina căuta să-i găsească rezolvare este aceea a stadionului. Faptul că acesta va găzdui nu peste nu mult timp meciuri din Liga a III-a naţională, i-a determinat pe edilii acestei arene să ia măsurile care se impun la nivelul acestui eşalon. În aceste zile se lucrează de zor la înălţarea gardului din faţa tribunei acoperite după care se va trece şi la repararea acoperişului aflat la această oră într-o stare avansată de degradare. Deasemenea, se va continua şi cu finalizarea lucrărilor la gardul de lemn aflat la şosea. Mai mult, se doreşte ca în cel mai scurt timp să se construiască şi o tribună anexă, care să găzduiască printre alţii şi pe reprezentanţii presei. Cum debutul sezonului s-a amânat cu cel puţin o săptămână, există timp suficient pentru executarea acestor lucrări. Rămâne de văzut în ce măsură noua conducere a clubului Unirea va fi capabilă sa ducă la bun sfârşit aceste lucrări de cosmetizare a cunoscutului stadion situat la intrarea în municipiul Câmpina.