marți, 7 august 2012

Ion “Coco” Cojocaru: “Nu pot să anticipez când îl voi cunoaşte”

Pe unele canale mass-media s-a vehiculat în ultimele zile o posibilă plecare a lui Ion “Coco” Cojocaru, de la Unirea Câmpina la o altă Unire, este vorba de cea din Urlaţi.
-Aşadar, veţi părăsi sau nu, Unirea Câmpina?
-Ce pot să spun este faptul că eu în momentul de faţă îmi văd de activitatea mea şi de statutul pe care îl am la Unirea Câmpina. În rest, că eu mai pot să consiliez un patron de fotbal de la altă echipă în timpul meu liber este cu totul altceva. Nu poate nimeni să-mi ceară să fiu numai într-un singur loc. Eu nu mă ascund de acest lucru care totuşi s-a făcut public. Probabil că o să fiu şi la meciurile echipei din Urlaţi. Totuşi, această colaborare, repet, nu mă împiedică să-mi fac datoria faţă de echipa câmpineană unde ocup în continuare funcţia de director tehnic. Ce s-a scris prin mass media, legat de preluarea formaţiei din Urlaţi, nici gând. Acolo există un antrenor principal, Dan Suditu, aşa că sunt numai speculaţii.
-Despre noua conjunctură creată la Unirea Câmpina ce ne puteţi spune?
-Suntem într-o reorganizare care trebuie făcută cât mai rapid. Sunt multe probleme de rezolvat chiar dacă mai este ceva timp până la startul sezonului de toamnă. Avem un antrenor principal nou, în persoana lui Florin Stăncioiu, şi sper să acoperim şi acele posturi deficitare cât mai curând posibil. S-a văzut încă de vineri că am cooptat în lot pe portarul Anghelache, care ultima oară a evoluat la Dunarea Călăraşi.
-L-aţi cunoscut personal pe noul investitor al echipei?
-Nu şi nici nu pot să anticipez când îl voi cunoaşte. Ştiu că este animat de dorinţa de a face performanţă.
-Cum comentaţi componenţa seriei din care face parte formaţia câmpineană?
-Nu ştiu ce să spun. Am totuşi o experienţă de acum 5-6 ani când am plecat în necunoscut, pe atunci antrenam echipa ploieşteană Matizol, şi am terminat pe locul 6. Erau numai puţin de 7 echipe din judeţul Mureş. Reţin că atunci am fost mulţumit de nivelul arbitrajelor. În privinţa spectatorilor mi-a aduc aminte că aceştia erau paşnici mai ales că la nivelul ligii a III-a nu sunt prea mulţi prezenţi la meciuri. În schimb există problema distanţelor care sunt cam mari.
-Cum va juca Unirea, mai precis în ce zi?
-Aşa cum se ştie, în Liga a III –a partidele sunt programate să se dispute în ziua de vineri, lucru pe care-l împărtăşesc cu tărie. De ce? Din experienţa mea de antrenor, mai ales după `89, cred că este ideal să joci vinerea, pentru că în această zi a săptămânii încep să se deschidă cluburile de noapte. Neexistand posibilitatea unor cantonamente, există tentaţii mari din partea jucătorilor. Eu cred că iubitorii de fotbal câmpineni nu vor avea probleme în a veni la stadion vineri după amiază, pentru a-şi susţine echipa favorită.