joi, 23 august 2012

Din nepricepere şi rea voinţă ajungem la mâna altora

Aşa cum s-a anunţat, stadionul “Poiana” (foto) are începând din această săptămână un nou proprietar, acesta fiind Radu Călin, patronul echipei de fotbal Fortuna Brazi.
 Situaţia nou creată încurcă şi dă naştere la multe întrebări pe care iubitorii de fotbal câmpineni încearcă să răspundă prin diverse speculaţii. Înainte de toate, cel mai afectat pentru moment pare a fi Virgil Guran, unul dintre finanţatorii C.S.M. – ului câmpinean. Cât va mai juca această echipă pe stadionul de lângă Gară nu se ştie, însă şi acest proiect început alături de Adrian Nistoroiu pare sortit eşecului. Privind în urmă şi analizând activitatea cunoscutului om de afaceri câmpinean, putem spune că pe linie sportivă este de apreciat că în mai multe rânduri s-a implicat financiar dar deasemenea este de reţinut faptul că toate  proiectele începute nu au fost duse până la capăt. Fotbalul feminin, fotbalul de sală, echipele Coruna Breaza, Coruna Băneşti, Coruna Câmpina şi mai apoi C.S.M. Câmpina fac parte dintre acele proiecte eşuate. Greşim? Este adevărat că de multe ori nu a avut sprijinul autorităţilor locale dar nu este mai puţin adevărat că mulţi bani învestiţi în fotbal au fost aruncaţi pe fereastră. Una dintre cauze este şi faptul, că asemenea multor conducători din fotbalul românesc, care nu se pricep la acest fenomen, a preferat să fie înconjurat de oameni slab pregătiţi la acest capitol.
Evident, rămâne ca în continuare Virgil Guran (foto), să hotărască singur ce are de făcut, nicidecum să mai meargă pe mâna altora aşa cum a făcut-o până acum. În altă ordine de idei, odată cu vânzarea acestui stadion, există posibilitatea reală - de ce nu? - ca într-un viitor nu prea îndepărtat, noul proprietar, care este şi patronul unei echipe de fotbal să se mute cu bagaje, cu tot la Câmpina. Va fi bine, va fi rău, numai în timp putem să ne dăm seama. Oricum, un lucru este sigur. Pe plan local nu se doreşte cu adevărat formarea unei echipe de performanţă, cu care iubitorii de fotbal câmpineni să se mândrească. Păcat.