miercuri, 11 iulie 2012

Antrenamente comune

Ieri dimineaţă, Gânju, Ilioiu, Burloiu, Vintilă (foto), Hromei şi Boşilcă au luat drumul Ploieştiului. Mai precis, la ora 10.00, pe stadionul de la Strejnic aceştia au făcut joncţiunea cu o parte dintre jucătorii Conpetului, sub comanda antrenorului Gică Bărbuceanu. A fost dacă se poate spune aşa, primul contact direct la nivelul jucătorilor celor două tabere care, conform anumitor surse vor face front comun. Conform graficului stabilit, şi în următoarele zile antrenamentele vor continua pe baza Conpetului, urmând ca în scurt timp, întreg efectivul de jucători să se mute pe arena de lângă Gară. Până atunci, şedinţele de pregătire vor fi presărate şi cu multe amicale, primul dintre ele fiind prevăzut chiar mâine, la Urlaţi, ora 18.00, în compania formaţiei locale Unirea.