La turaţie maximă

Sportul Câmpina – N.G. Brătăşanca 7-2 (2-1)
Elevii lui Philip Basma au reuşit să lege încă o victorie, de această dată în faţa unei formaţii care nu a putut limita proporţiile unui scor care nu mai necesită multe comentarii. După un penalty, apărat chiar în debut de Alin Negreanu, fotbaliştii gazdă au controlat ostilităţile şi drept consecinţă, golurile nu au întârziat să apară. Lista marcatorilor în dreptul echipei gazdă a cuprins numele lui: Edi Constantin (2) (foto), Jantea, Biro, Spurcaciu (3). În această partidă, echipa câmpineană a avut următoarea distribuţie: A. Negreanu – Biro (cpt), Basma, R. Coman. Rădulescu, Voicu, Jantea, E. Constantin, Creţu, Ţigănuş, M. Negreanu. Au mai fost folosiţi: A. Coman, Spurcaciu, I. Lucian, Cismaru.

În ciuda acestui scor categoric, “Mara” Ciobotaru (foto) s-a arătat complet nemulţumit de maniera de arbitraj, apreciind că, “nu mi se pare normal ca noi să plătim un serviciu, adică baremul de arbitraj, iar în replică, nişte copii desemnaţi să conducă o partidă, să fie complet nepregătiţi pentru această profesie. Înţeleg, o greşeală, două, dar să te prezinţi cu multe lacune, chiar şi la acest nivel, este inadmisibil. Legat de jocul nostru, vreau să-i felicit pe băieţi pentru efortul depus. Noi jucăm de plăcere, fără obiective deosebite. Singurul ţel al nostru este să practicăm un fotbal cât mai spectaculos şi să atragem cât mai mulţi spectatori”. În următoarea etapă, Biro şi colegii lui vor întâlni duminica viitoare în deplasare, ora 11.00, formaţia A.S. Muntenia Blejoi. 
Read More

Bogdan Dumitru a lovit din nou

A.F.C. Brebu – Unirea Urlaţi 1-0 (1-0)
Clasamentul Ligii A Prahova a mai bifat încă trei puncte în contul formaţiei gazdă, care de ceva timp traversează o perioadă fastă. Cu prima şansă, fotbaliştii brebeni au complicat inutil  jocul în faţa unei formaţii care a încercat, atât cât a putut, să ţină mingea cât mai departe de propria-i poartă. În mai mai multe rânduri, portarul oaspeţilor a făcut adevărate minuni, păstrând imaculată tabela de marcaj. A fost mai întâi voleul lui Rada scos din vinclu, urmat de o lovitură de cap la rădăcina barei, după care în urma unui corner, Bogdan Dumitru (foto)  s-a înălţat imperial şi a trimis cu capul o minge pe care un întreg stadion  a văzut-o în “aţe” însă ultimul apărător s-a opus cu succes. Totuşi, în minutul 43, Bogdan Dumitru nu a iertat şi profitând de o greşeală a defensivei din Urlaţi, a pătruns pe banda stângă şi cu un şut la colţul lung a înscris un gol care în final avea să facă diferenţa. După pauză, oaspeţii au fost superiori la capitolul posesie şi pregătire fizică, tinereţea spunându-şi cuvântul, dar  experienţa formaţiei din Brebu a făcut ca fluierul “centralului” Bebe Zahiu să consfinţească o victorie meritată, mult gustată de publicul gazdă. Ca o concluzie, se poate spune că echipa din Urlaţi a reprezentat o surpriză plăcută, cu mulţi tineri talentaţi care în scurt timp, cu multă muncă şi seriozitate pot face pasul spre performanţă. O notă în plus pentru portarul oaspeţilor, George Pandelescu, 19 ani, care în acest joc a dovedit frumoase calităţi, impresionând întreaga asistenţă. A.F.C. – ul a început cu Stănulescu (cpt) – Marcu, R. George, Zaibert, Baciu, Bunea, Ene, Budileanu, M. Rada, Dumitru, Drăgan. Au mai jucat: Oprica, Plumb, Ciobotaru, Bucura.

Unul dintre cei mai fericiţi fotbalişti brebeni a fost Valentin Bunea (foto), care în lipsa antrenorului Robert Săvulescu s-a ocupat de pregătirea echipei, la final declarând că, “mă bucur  pentru această victorie şi vreau să mulţumesc colegilor mei pentru efortul pe care l-au depus în acest joc. Mai mult, le mulţumesc şi pentru partidele trecute care ne-au adus preţioase puncte în clasament. Sper să continuăm seria acestor rezultate pozitive. Astăzi am întâlnit o formaţie alcătuită din mulţi tineri de perspectivă, aflaţi în plină ascensiune fotbalistică”. De notat faptul, că în ultimele trei meciuri, când Vali a fost “uns” ca antrenor, A.F.C. –ul a adunat o zestre de şapte puncte. În weekend-ul următor, A.F.C. – ul va primi vizita formaţiei Unirea Teleajen Ploieşti, într-un joc în care fanii locali aşteaptă un nou succes pentru idolii lor.





Read More

O înfrângere amară

Avântul Măgureni - Sportul Câmpina 1-0 (1-0)

Faţă în faţă cu jucătorii din Măgureni, elevii antrenorului Philip Basma (foto) au încercat să continue seria rezultatelor pozitive obţinute în debutul acestei stagiuni, însă finalul nu a fost cel dorit. A fost un joc specific ligilor inferioare, care încă odată a scos în relief nivelul scăzut, cel puţin din punct de vedere fotbalistic dar şi organizatoric, atât pe gazon cât şi în afara lui. A câştigat o echipă care a tras un singur şut pe spaţiul porţii, cu largul concurs al defensivei adverse. De partea cealaltă, câmpinenii s-au întrecut în ratări, irosind chiar şi un penalty prin Constantin Eduard. Evident, la final multă amărăciune în tabăra oaspeţilor, antrenorul acestora declarând următoarele: “A fost un meci cu multe ratări din partea noastră. Din păcate, arbitrajul lasă în continuare de dorit şi în plus, nu pot să înţeleg atitudinea deplasată a antrenorului de la gazde, de la finalul partidei, asupra unui jucător de al nostru. Nu dezarmăm, mergem înainte”. Sportul a început cu: A. Negreanu – Biro (cpt), Rădulescu, Neagu, Roşu, Voicu, Creţu, Jantea, Coman, E. Constantin, M. Negreanu. Au mai fost folosiţi: Cismaru, Pantilie, Spurcaciu şi I. Lucian. În următoarea etapă, Biro şi colegii lui vor primi vizita formaţiei C.S. Măneşti 2013 pe stadionul “Rafinăria”, duminică, ora 11:00
Read More

Un punct luat în “10”

C.S.O. Măgura Slănic - A.F.C. Brebu 3-3 (2-2)

În faţa unei echipe nou promovate, fotbaliştii din Brebu au început cu stângul un joc în care s-au văzut conduşi chiar din minutul 2. A fost minutul când la o ieşire neinspirată a portarului Stănulescu, “centralul” Căunei i-a arătat direct “roşu” şi în acelaşi timp a dictat penalty transformat de gazde. Evident, nu au lipsit protestele şi improvizaţiile, Zaibert fiind desemnat drept înger păzitor, în condiţiile în care mai mulţi jucători de bază au lipsit, printre care şi portarul de rezervă. Spre meritul lor, inferiori din punct de vedere numeric, oaspeţii au strâns rândurile şi cu un Bogdan Dumitru (foto) în mare vervă, creditat în acest joc cu trei goluri, au reuşit un preţios punct la “adevăr”. La finalul partidei, mulţumit de rezultat, dar nu şi de arbitraj, antrenorul Robert Săvulescu a declarat că, ”a fost o partidă cu multe goluri, în care elevii mei au a avut determinare şi au reuşit să părăsească terenul neînvinşi, în faţa unei formaţii care şi-a dorit foarte mult victoria. Din păcate, la fiecare etapă mă văd nevoit să schimb formula de echipă, mulţi jucători absentând din diverse motive”. A.F.C. – ul a început cu: Stănulescu – Marcu, R. George, Zaibert, Baciu, Fl. Pancovici, Budileanu, Bunea, Oprica, Drăgan, Dumitru. Au mai jucat: Rada şi Plumb. În următorul episod, formaţia brebeană va evolua pe teren propriu, în compania jucătorilor de la Petrolul `95 Ploieşti.
Read More