La Mulți Ani, 2018!



Tuturor un An Nou plin de bucurii şi împliniri!

La Mulți Ani!
Read More

Plugușorul fotbalului câmpinean


Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu cântați!
Prin tribune vă adunați

Din păcate în acest an
Pentru fotbalul câmpinean
Așa cum cu toții am văzut
Fotbalul a cam dispărut
A fost Poiana, a fost Fortuna
Astăzi nu mai e niciuna
A fost odată C.S.M.
Nici Unirea nu mai e




Regretăm în fiecare an
Pe Chițu, Mara și Guran
Avem baze, avem terenuri
Dar fotbalul nu mai este ca pe vremuri
O echipă de Liga A,
Nu există în Câmpina
Dacă chiar vrei să găsești
Mergi la Brebu sau Bănești

Sportul și Muntenii măi vere

Fac un fotbal de plăcere
CS -ul și HM -ul lui Hagianu
Vor mai mulți bani la anul
Însă dacă ceri rezultate
Toți încep să dea din coate

Ia sunaţi din zurgălăi,
Băgaţi goluri măi flăcăi!
Hăăăi, hăăi ...

Nu uităm conducătorii
Antrenorii, jucătorii
Le urăm la fiecare
După fapte şi purtare
Noul an să le aducă
Cât or mai putea să ducă
Satisfacţii după joc
Dă-le Doamne mult noroc.

Iar acum, la sfârşit de an
Cei de la “fotbalcâmpinean”
Vă doresc să fiţi iubiţi
Sănătoşi şi fericiţi

Ia sunaţi din zurgălăi,
Băgaţi goluri măi flăcăi!
Hăăăi, hăăi ...


Read More

Crăciun fericit!

Pe această cale, fotbalcampinean.blogspot.com dorește ca sărbătorile de iarnă să vă aducă fericire, împlinirea tuturor dorințelor și sănătate celor dragi.


La Mulți Ani!
Read More

Final de an! Antrenorii au cuvântul

1. Ce a însemnat anul 2017 din punct de vedere fotbalistic?
2. Care este cel mai bun fotbalist român în acest an?
3. Ce așteptări sunt în 2019?
Acum, aproape de cumpăna dintre ani, am încercat să adresăm întrebările de mai sus unor cunoscuți antrenori din zona noastră. Cu multă amabilitate aceștia ne-au oferit următoarele răspunsuri:

Mircea Hagianu (antrenor HM Junior Câmpina):
1.“Ce pot să spun? Un an amărât pentru clubul meu. Se știe cu ce greutăți ne-am lovit. Am rămas fără baze sportive. Pe unde facem antrenamente trebuie să plătim. Mai bine zis, un conflict total cu niște oameni care nu au înțeles ce înseamnă importanța sportului pentru copii și juniori. Mai mult, ne-au băgat într-un război total, între toate cluburile și asociațiile sportive din Câmpina. Este posibil pentru un municipiu ca al nostru să ai o sală de sport amărâtă la Grigorescu, una la Energetic care plouă în ea …Toate comunele și-au făcut săli de sport, numai noi nu avem …“
2. “Personal înclin spre Budescu. El este cel care a răsărit mai mult în ochii iubitorilor de fotbal din România. Poate sunt fotbaliști mult mai buni dar nu știm de ei pentru că în țara asta se joacă pe bani și relații“ 
3. “Să fac tot posibilul să plec din Câmpina. M-am săturat, în aprilie fac 33 de ani de antrenorat. Sunt singurul antrenor câmpinean care are licență PRO. M-au călcat în picioare“

Robert Opatchi (antrenor C.S. Câmpina):
1.“Un an greu, cu un volum foarte mare de muncă. Că satisfacții menționez calificarea echipei de juniori la un turneu național“
2. “Mie îmi place de Dragoș Nedelcu de la F.C.S.B.“
3. “Din punctul meu de vedere mă așteaptă un an la fel de greu, cu poate și mai multă muncă și cu destule semne de întrebare. Sănătate familiei mele lucru pe care îl doresc la toată lumea“

Gabi Tismănaru (antrenor A.S. Muntenii Câmpina):
1.“Fotbalistic vorbind, a fost un an în care echipa mea a confirmat cu toate că suntem în al doilea an de la înființare. În aceste condiții este clar că mă pot declara satisfăcut”
2.”Din punctul meu de vedere, Budescu a fost cel mai bun. Mie îmi pare rău că nu a fost folosit mai mult la națională. S-a văzut că atunci când a fost folosit, jocul echipei  a arătat altfel”
3. “În plan personal îmi doresc sănătate iar evoluția echipei mele să aducă o clasare onorabilă la finele acestui campionat. Pe această cale vreau să transmit celor care iubeasc fotbalul, multă sănătate, sărbători fericite, un an mai bun și numai bucurii”

Philip Basma (antrenor Sportul Câmpina):
1.“Pentru mine, calitatea de a conduce de pe margine sau din teren a însemnat ceva deosebit. Pot spune că Sportul Câmpina a înregistrat multe plusuri în sezonul de toamnă, culminând cu o clasare pe primul loc. Avem un nucleu de jucători cu multă experiență care în multe jocuri au reușit să facă diferența”
2. “Indiscutabil, și nu este numai părerea mea, Constantin Budescu a fost acel jucător care a ieșit în prim plan”
3. “Trebuie să fiu realist. La condițiile financiare care se cunosc foarte bine, este greu să ne gândim la obiective mărețe. Noi suntem o familie unită și fiecare dintre noi își dorește să fie cât mai sus. Evident, primul loc înseamnă promovare și la final noi ne dorim să fim, cum se spune, campioni. Profit de ocazie să adresez celor care cred în noi și numai, sărbători fericite iar noul an să le aducă numai bucuri”

Marius Vișan (antrenor A.F.C. Bănești - Urleta):
1. “Am ieșit campion cu grupul de juniori ai clubului meu. Pentru mine este o satisfacție mare pentru că am plecat de la zero cu acești copii. Mai adaug faptul că am terminat un campionat pe locul trei cu A.F.C. Bănești, într-o serie din care a făcut parte și F.C. Petrolul”
2. “Cred că Budescu. Acesta a avut câteva realizări personale care au ajutat atât naționala, cât și echipa de club”
3. “În primul rând îmi doresc să am parte de sănătate. Îmi doresc să fac cât mai bine meseria pe care mi-am ales-o, cea de antrenor. Vreau să fac câteva schimbări și la clubul din Bănești iar la clubul meu de copii mi-am propus să obținem un nou titlu de campioni. Tuturor le doresc sărbători liniștite alături de familii, de prieteni”

Robert Săvulescu (antrenor A.F.C. Brebu):
1.“Am avut un an mai bun comparativ cu cei din urmă. Acest lucru se datorează și faptului că am un lot de jucători care de câțiva ani joacă împreună. Deci la capitolul omogenitate am stat bine cu toate că au fost și momente când nu am putut alinia același “11”. Vreau să cer scuze fanilor noștri pentru ulimul joc de pe teren propriu, pentru ce s-a întâmplat”
2. “Greu de spus. În opinia mea îl prefer pe George Tucudean sau poate pe Mihai Pintilii”
3. “Să completăm lotul cu trei jucători tineri, să facem în continuare o figură frumoasă și să ne îndeplinim obiectivul, adică să terminăm în primele zece echipe. Tutoror iubitorilor de fotbal din Câmpina, cât și din zonă le doresc sănătate, fericire iar 2018 să le aducă numai bucurii”

Mihai Dinu (antrenor C.S. Cornu):
1.“A fost un an bun în care am avut experiența din Palestina după care a urmat întoarcerea mea la Cornu. A fost o nouă provocare în sensul că am schimbat aproape total lotul de jucători, reușind să aliniez o echipă foarte tânără. Mai mult, am fost “principal” și la Titu, în Liga a III-a, dar mai nou sunt în staful tehnic al selecționatei Prahova, care activează în Cupa Regiunilor”
2. “Toți spun că Budescu ar fi cel mai în formă dar având în vedere că eu mă axez mai mult pe tineri, Dennis Man ar fi alesul meu”
3.”Sper ca în 2018 să obțin licența A și cu siguranță că îmi doresc mult mai mult de la cariera pe care mi-am ales-o. Sănătate le doresc tuturor celor care iubesc fotbalul iar în plan fotbalistic sper ca aceștia să vadă un fotbal mult mai calitativ”  

Florin Stăncioiu (antrenor Tricolorul Breaza):
1. “2017 nu a însemnat ce mi-am dorit pentru că am încercat să fac la Breaza multe lucruri bune dar încă nu am reușit. Din păcate, lumea de aici nu este obișnuită cu acest nivel fotbalistic. Numărul spectatorilor care vin la meciuri este mult mai mic față de perioada când Breaza era în Liga a II-a. Totuși, trebuie să se înțeleagă că în Breaza fotbalul încă există. Până acum nu avem ce reproșa Primăriei din punct de vedere financiar”
2. “Constantin Budescu. Este un fotbalist cu multe calități”
3. “Îmi propun să termin cu Tricolorul Breaza în primele patru - cinci echipe pentru că localitatea noastră chiar merită un fotbal mai bun. Acum, la final de an nu-mi rămâne decât să doresc tuturor celor care iubesc sportul, multă sănătate, fericire și un an cât mai bun”


Alături de aceștia și fotbalcampinean.blogspot.com dorește tuturor iubitorilor de sport câmpineni și nu numai, sărbători fericite, multă sănătate și un 2018 plin numai de bucurii.
Read More

La ora bilanțului

Acum, când cortina s-a lăsat peste acest sezon, putem să încercăm să facem un scurt bilanț asupra fotbalului câmpinean, un fotbal care pe an ce trece se zbate din ce în ce mai mult în anonimat. Nu are rost să ne îmbătăm cu apă rece, chiar dacă sunt unele voci care remarcă ascensiunea fotbalului juvenil, dar atât clubul H.M. Junior cât și noul C.S. Câmpina nu au făcut altceva decât să iasă în prim plan la capitolul litigii în fața comisiilor de specialitate din cadrul A.J.F. Prahova și nu numai. Păcat de profesionalismul antrenorilor și rușine celor care se fac vinovați de actuala situație. Dacă juniorii și-au creat acest statut, nici echipele de seniori nu stau mai bine. Dintre A.S. Muntenii și Sportul Câmpina, două grupări care fac fotbal de plăcere, numai ultima ar putea avea notă de trecere datorită unui nucleu de jucători cunoscuți (aflați însă la apusul carierei fotbalistice), cat și a unui conducător care de-a lungul timpului și-a pus amprenta asupra fotbalului câmpinean. Iată și distribuția acestei grupări care în acest moment deține fotoliul de lider în Liga B Prahova, seria Sud.


















Președinte: Mărgărit “Mara” Ciobotaru
Antrenori: Philip Basma și Marius Palancianu.
Organizator competiții: Cezar Sălceanu
Portari: Alin Mihai Negreanu, Ciprian Constantin
Fundași: Philip Basma, Andrei Coman, Radu Coman, Cătălin Neagu, Florin Voinea, Bogdan Biro, Eduard Rădulescu, Răzvan Roșu, Ion Lucian.
Mijlocași: “Ovi” Constantin, Eduard Țigănuș, Luis Voicu, Dragoș Cismaru, Ștefan Sichim, Andrei Crețu, Eduard Olteanu, Alin Popa, Daniel Drăgoi, Marian Piuc.

Atacanți: “Puiu” Jantea, Viorel Pantilie, Mihai Spurcaciu, Ionuț Dincă, Mugurel Negreanu (plecat la finalul turului)
Read More

Help! Help! Salvați fotbalul câmpinean

Pentru pupilii lui Mara (foto), partida de Cupă contra echipei din Băicoi a fost ultima reprezentație dată în acest an, un an care le-a adus un meritat titlul de campioni de toamnă cu șanse mari de a accede pe a doua scenă fotbalistică a județului. A fost în principal meritului lui Mara - care mai are antecedente de acest fel - adică de a lua o echipă de la zero și de a o duce până într-un punct, însă pentru a merge mai sus este nevoie de un sprijin financiar consistent. A fost dacă vreți încă un semnal pentru cei care pot să ajute fotbalul câmpinean dar care în mod voit  nu vor să se implice.

Sportul Câmpina - ei sunt campionii 




Se spune că speranța moare ultima dar la Câmpina … se pare că a murit de mult. Și totuși, dacă vreodată în municipiul nostru cineva vrea și poate susține financiar o echipă, negreșit ar trebui să-i coopteze și pe conducătorii formațiilor Sportul Câmpina și Petrolul Băicoi. Atât, Mara Ciobotaru cât și Daniel Spiridon, ambii cu inima și sufletul pentru Câmpina, au dovedit în timp prin rezultate că implicarea lor în acest fenomen a fost mai mult decât benefică. Să ne aducem aminte de vorbele lui Nicolae Iorga: “Cine uită, nu merită”.


“Mara” Ciobotaru (președinte Sportul Câmpina):
“In privința echipei mele nu am decât cuvinte de laudă. Le mulțumesc jucătorilor și pe această cale pentru efortul pe care l-au depus în acest tur de campionat ținând cont de condițiile vitrege cu care ne confruntăm. Personal, în condițiile date nu mai am nici o satisfacție să promovez. Pentru Câmpina este același lucru. Dacă la finalul campionatului ne vom afla pe primul loc nu ne vom da la o parte dar repet, nu ne dorim acest lucru.”

Daniel Spiridon (președinte Petrolul Băicoi):

“Ce pot să spun? Eu am avut o echipă în Băicoi la Liga A și am vrut să cedez locul municipiului Câmpina. Nu am cerut un leu în schimb, nu am cerut o țigară în schimb. Am locuit în Câmpina 20 de ani și sincer am vrut să fac ceva pentru acest oraș. Din păcate, oficialitățile de aici nu au dorit acest lucru. Acesta este adevărul. Este de apreciat ce fac acum cei de la Sportul Câmpina și A.S. Muntenii care încearcă să ducă fotbalul câmpinean mai departe.”
Read More

Final de coșmar

Sportul Câmpina – Petrolul Băicoi 4 – 5 (3 – 0)  
Ultima apariție în fața propriilor suporteri a coincis cu un meci de Cupă, de această dată împotriva unei formații a cărui nume odată a însemnat ceva în fotbalul prahovean. Cu mulți jucători lipsă din distribuția clasică, Basma, frații Coman, Țigănuș, Alin Negreanu, Sportul a încercat să se impună și în acest ultim episod întâlnind o echipă superioară valoric care activează în Superliga B Prahova. Încă din minutul 10, gazdele și-au asigurat un avantaj liniștitor prin două goluri în care apărarea adversă a fost depășită foarte ușor. Mai întâi, în minutul 5, șutul de efect a lui Pantilie l-a lăsat fără replică pe Niță, iar puțin mai târziu Spurcaciu (foto) a pătruns impetuos și grație unui șut pe jos, tabela a suferit o nouă modificare. În continuare, pe fondul unui joc deschis, ocaziile s-au întețit la ambele porți. Dacă Ivan de la oaspeți a irosit trei mari situații de gol, nici câmpinenii nu s-au lăsat mai prejos, Pantilie de două ori și Spurcaciu ratând de puțin majorarea scorului. Totuși, în minutul 44 s-a făcut 3-0, Spurcaciu profitând de încă o mare greșeală a defensivei din Băicoi. Începutul reprizei secunde a aparținut petroliștilor care în minutul 47 au marcat   prin Hromei dar Spurcaciu a mărit din nou diferența (`55) după o pătrundere lateral dreapta, mingea scuturând plasa porții adverse. Încercând să conserve rezultatul, elevii antrenorului Palancianu au primit un nou gol, minutul 64, o minge respinsă de Biro găsindu-l nemarcat pe Ivan, acesta îndeplinind o simplă formalitate. Pentru câmpineni, filmul s-a rupt în minutul 80, atunci când Ovi Constantin a văzut “roșu” în fața ochilor. Au urmat minutele de coșmar, 87, 89 și 90, atunci când oaspeții au lovit în ordine prin Ivan, din penalty, Ștefan și același Ivan, acesta din urmă fiind considerat unul dintre cei mai buni jucători de pe gazon. Una peste alta, a fost un meci de colecție, plăcut ochiului, specific acestei competiții considerate una a surprizelor, în care ambele formații merită din plin felicitări.
Sportul: Biro – I. Lucian, Voicu, Neagu, Rădulescu, Popa, Jantea (cpt), Crețu, Spurcaciu, O. Constantin, Pantilie.
Au mai jucat : Cismaru și Dinică.
Antrenor: Marius Palancianu
Petrolul: Niță – Buzilă, Burlacu, Georgescu, Costian, G. Mihai, Comnoiu, Pârvu, Ștefan, Mocanu, Ivan (cpt).
Au mai fost folosiți: Hromei și Catrina
Antrenor: Gabriel Negreanu
Arbitri: Eduard Neagu – A. Ionică și Adina Ciobanu

- Galerie foto -








Read More

Mugurel spune “pas” Sportului!

Surprinzător sau nu, după numai un sezon, mariajul dintre Sportul Câmpina și Mugurel Negreanu a luat sfârșit. La 34 de ani, experimentatul fotbalist câmpinean a decis să întrerupă colaborarea cu o echipă aflată în acest moment pe fotoliul de lider, cu mari șanse la promovare în Superliga. Mai mult, această despărțire vine din partea unui atacant a cărui evoluție a însemnat un număr mare de goluri, unele chiar decisive, în contul formației câmpinene. Întrebat despre acest gest, care în mod normal va afecta mai mult sau mai puțin angrenajul Sportului, Mugurel ne-a declarat: ”Am hotărât să nu mai continui și ne-am despărțit pe cale amiabilă. Totodată le-am mulțumit colegilor mei de echipă pentru colaborare. Este opțiunea mea determinată de unele lucruri pe care le-am întâlnit și care nu au fost de bun augur. Eu nu mă pot modela să fiu o astfel de persoană care să ia parte la anumite lucruri. Ce pot să mai spun? A fost o perioadă frumoasă cu un tur de campionat foarte bun. Consider că am ajutat echipa, marcând și destule goluri. Sper ca Sportul să rămână pe primul loc în continuare cu toate că este foarte greu. Mă refer la faptul că există numai 4-5 jucători care țin greul echipei. Evident și ceilalți sunt importanți dar vedeți, atunci când o parte nu pot veni la jocuri din diverse motive, servici, accidentări, încep să apară probleme.“ Legat de viitor, Mugurel a spus că, ”plăcerea pentru fotbal încă mai există și chiar îmi doresc să mai joc la nivelul Ligii A Prahova. Momentan sunt bine, dovadă că în acest tur de campionat nu am mai avut probleme după operația pe care am suferit-o în urmă cu ceva timp”. Așadar, rămâne de văzut câte oferte vor mai sosi pe adresa lui Mugurel Negreanu, în condițiile în care din urmă nu prea mai vine nimic.   
Read More

Întâlnire de gală

Veteranii la ora amintirilor
Aflat pe o linie descendentă, motocrosul românesc este departe de ce a fost odată. Ca și în alte discipline sportive, banii, lipsa de interes și condițiile materiale au făcut ca valoarea competițiior de acest gen să scadă într-un mod dramatic față de ce se întâmpla cu ani în urmă. Privind în trecut, Câmpina a avut un cuvânt greu de spus, aici formându-se un adevărat nucleu de campioni care ani de zile au reprezentat cu cinste numele orașului nostru precum și culorile României în diverse concursuri internaționale. Pentru aceștia, în urmă au rămas numai titlurile și amintirile după o viață dedicată în exclusivitate acestui sport. Recent, Dușan Marianov și Aurel Ionescu, doi oameni care și-au pus amprenta asupra sportului cu motor, au avut inițiativa și au reușit să strângă o parte dintre fostele glorii ale motocrosului românesc. Această întâlnire inedită s-a concretizat la Câmpina, într-o cunoscută locație, prilej cu care, ca la orice revedere, au existat multe momente frumoase, multe nostalgii. Printre participanți, au putut fi remarcați multipli campioni cum ar fi: Ștefan Chițu, Constantin Goran, Mihai Banu, Gheorghe Oproiu, Dan Liviu, Nicolae Murgoci, Cristi Voiculescu, Marinică Ispas, Gabriel Bratu, cu toții activând de-a lungul timpului la A.S. Poiana Câmpina. Alături de aceștia s-au aflat și Paul și Ernest Mullner (Torpedo Zărnești), Florian Pop (I.R.A. Tg. Mureș), Haralambie Pascu și Nicolae Neagoe (Locomotiva Ploiești), Alexandru Enceanu (Steagul Roșu Brașov) și nu în ultimul rând, Paul Filipescu (Tg. Jiu). Despre ultimul, puțini poate își mai aduc aminte de faptul că acesta a fost cascadorul din filmul Nea Mărin Miliardar, care a jucat rolul fiicei lui Nea Mărin, Samantha, în scenele filmate cu motocicletă.
- scena din film -
La finalul acestei întâlniri de gală, Dușan Marianov (foto), președintele clubului “M.C. Britmar Câmpina” a ținut să precizeze: “A fost ceva cu totul inedit și sincer, nu credeam că se poate organiza așa ceva. A fost o revedere între acești oameni de sport care chiar au făcut performanță în motocrosul românesc. În dreptul multora stau titluri de campioni obținute cu multă sudoare și sacrificii. În urmă au rămas foarte multe amintiri pe care le-am savurat cu mare plăcere. Din păcate, toți și-au exprimat regretul că motocrosul românesc nu se mai află la cotele din trecut. Practic, în condițiile actuale, motocrosul câmpinean nu mai reprezintă aproape nimic. Lăsând la o parte problemele de ordin material, nu mai există nici cunoscutul traseu de pe Dealul Muscel. Una peste alta a fost o revedere frumoasă și cu siguranță a fost un început în această direcție”.






Read More

Fotbalul câmpinean își merită soarta

F.C. Petrolul – C.S. Blejoi 3 – 0 (1 – 0)
Chiar dacă vremea a fost potrivnică fotbalului în aceste zile, la Câmpina s-a dovedit încă odată că dragostea pentru fotbal, lucru valabil de altfel și pentru alte discipline sportive, este la cote foarte scăzute, aproape de zero. Astfel, pe “sinteticul” de la “Petrol” s-a desfășurat în această dimineață amicalul dintre cele mai puternice echipe din județ la această oră, F.C. Petrolul, locul 1 în Liga a III-a și C.S. Blejoi, locul 1 în Liga A Prahova. Faptul că numărul spectatorilor locali, prezenți la acest joc a fost egal cu numărul degetelor de la două mâini, chiar dacă exagerarea este un pic forțată, spune totul în condițiile în care “lupii” galbeni au fost însoțiți la acest meci de o galerie destul de consistentă. Un alt aspect supărător a fost acela că suporterii ploieșteni care au luat cu asalt tribuna stadionului de la “Petrol” au avut probleme, ca de altfel și fotbaliștii echipei F.C. Petrolul, cu găsirea acestei locații aflată totuși foarte aproape de centrul municipiului, indicatoare în acest sens lipsind cu desăvârșire. Mai mult, cei care administrează această arenă dată în folosință în anul 2015, acum în prag de iarnă au considerat necesar începerea unor lucrări de modernizare a vestiarelor, acestea fiind total nefuncționale. În aceste condiții, în cazul de față fotbaliștii nu au putut să se schimbe dacât în frig, în autocare, se pune firesc întrebarea care echipă va mai avea curajul să vină la Câmpina, să folosească o astfel de bază sportivă, care printre altele trebuie să producă bani? Despre o instalație de nocturnă, așa cum vedem prin alte țări, comentariile sunt de prisos. Revenind la meciul de astăzi, unul plăcut ochiului, după 90 de minute de joc, victoria a revenit elevilor noului antrenor, Romulus Ciobanu (foto), care s-au impus prin golurile marcate de Saim, Păun și Catană.
Petrolul Ploiești: Avram – Olaru, Antoche, Frâncu, Tudor Saim, Chindriș (cpt), Puchea, Velisar, N. Popescu, Arnăutu, Păun.
Au mai fost folosiți: Nitache, Ticu, Armaselu, Catană, Ciocâlteu, Stănescu, Vintilă, Nitescu
Antrenor: Romulus Ciobanu.
C.S. Blejoi: Gheorghe – Ruptureanu, D. Badea, Filip (cpt), Ghinea, Enciu, Pârvu, I. Dumitru, Rudaru, V. Badea, Vasile.
Au mai jucat: Iordache, Mihăiță, Anghel, Anton, Moise, Cl. Stoica.
Antrenor: Răzvan Vlad.

Au arbitrat: Andrei Moroiță – Marin Marcel (ambii din Ploiești) și Doru Petre (Bucov)
Galerie foto











Read More

Atenție, “lupii” vin la Câmpina!

După o pauză de câțiva ani, F.C. Petrolul revine la Câmpina, de această dată având drept adversar liderul la zi al Ligii A Prahova, echipa C.S. Blejoi. Se anunță un amical de gală, între două grupări fotbalistice care dețin la această oră fotoliul de lider, dar în eșaloane diferite. Va fi un bun prilej pentru iubitorii de fotbal câmpineni (atati câți au mai rămas) de a vedea la lucru o serie de fotbaliști valoroși care vor evolua pe “sinteticul” de la Petrol, sâmbătă dimineață, începând cu ora 11.00.
Read More