Memorialul ”Anca Petre” este gata de start!



La finele acestei săptămâni, mai precis duminică, 2 august, pe baza sportivă a clubului Voința Adunați, va avea loc cea de-a patra ediție a unei competiții fotbalistice intitulate Memorialul „Anca Petre”. Evenimentul, organizat în memoria celui care a fost Anca Petre, un om deosebit al cărui nume este strâns legat de activitatea grupării din Adunați, va reuni la start un număr de patru formații. La această ediție, pe lângă clubul gazdă, și-au anunțat participarea echipele CSO Tricolorul Breaza U19, AS Voința Bezdead și Viitorul Bănești. Conform tragerii la sorți, startul se va da la ora 10.00 cu partida Voința Adunați - CSO Tricolorul Breaza U19, aceasta fiind urmată de AS Voința Bezdead - Viitorul Bănești. Programul acestei zile dedicată fotbalului mai cuprinde și un joc rezervat echipelor de juniori, între o reprezentantă a clubului gazdă și una a grupării AFC Brebu după care va urma mult așteptata finală și firesc, festivitatea de premiere. În calitate de sponsori ai acestei competiții vor fi: Comtur S.R.L., Primăria Adunați, I.I. Moise.

Așadar, o invitație pentru întreaga comunitate fotbalistică din Adunați de a fi prezentă la stadion, de a cinsti memoria unui adevărat prieten al fotbalului, de a fi alături de echipa lor favorită care nu peste mult timp va lua startul într-un nou sezon al Ligii a 5-a prahovene.   

Read More

Un test reușit la Măgureni!



Avântul Măgureni - Voința Adunați 2-4 (2-2)  

Duminică dimineață stadionul din Măgureni a fost gazda unui amical interesant, echipa locală primind vizita formației Voința Adunați. La capătul unui joc agreabil în care antrenorii au rulat toți jucătorii avuți la dispoziție, oaspeții s-au impus cu 4-2. De această dată, partitura elevilor lui Lucian Comănoiu și Vali Urdea a fost bine interpretată, evoluția acestora satisfăcând exigențele spectatorilor din Adunați prezenți pe stadion. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză în care vizitatorii au condus de fiecare dată, prin golurile marcate de Cristi Rada (`25) și Viorel Oprea (`40). Mai mult, în contul oaspeților pot fi trecute și două bare, Negraru și Oprea fiind autorii acestora. În actul secund, cu un joc pe contre, Vali Urdea (`85) și Viorel Oprea (`90) au conturat o victorie meritată a echipei din Adunați care are obligația să continue această evoluție bună și în următoarele teste de verificare. De remarcat faptul că în acest joc, în distribuția formației oaspete, aflată încă într-un proces de reconstrucție, au apărut și câțiva jucători noi care au șanse mari să fie înregimentați în lotul cu care se va ataca viitorul sezon.

Voința Adunați a început acest meci cu: Duță - Tache, Olteanu, Octavian, Nedelcu, Oprea, Piciorea, Vlad, Ghica, Rada, Negraru. În a doua repriză au evoluat: Bunea, Poga, Iordache, Urdea, Peptene și Boroș.

În calitate de club organizator, Voința Adunați va participa la finele săptămânii viitoare la Memorialul “Anca Petre“, turneu aflat la ediția cu numărul 4, alături de grupările CSO Tricolorul Breaza U19, AS Voința Bezdead și Viitorul Bănești.



“Sincer, mă bucur că am reușit să avem o evoluție la nivelul așteptărilor noastre, pentru perioada pe care o traversăm în acest moment, dar este obligatoriu să continuăm pe aceași linie. Sper ca la următoarele teste să arătăm din ce în ce mai bine. Vreau să mulțumesc și domnului primar care a fost lângă noi, care ne sprijină în permanenţă, precum și suporterilor noștri care au fost prezenți la acest joc. Nu pot decât să închei prin a invita duminica viitoare pe toți iubitorii de fotbal din Adunați la o nouă ediție a Memorialului Anca Petre”, a spus Vali Urdea (foto), antrenorul secund al oaspeților.

- Galerie foto -






Read More

Al doilea test pentru Voința Adunați. Deplasare la Măgureni


Echipa lui Lucian Comănoiu și Vali Urdea va bifa duminică dimineața al doilea amical al verii, începând cu ora 11.00, de această dată având în față un adversar mult mai redutabil. Mai precis, Ștefan Olteanu și colegii lui se vor deplasa pe terenul de la Măgureni, unde se vor confrunta cu fotbaliștii echipei locale, Avântul. Cum rezultatul contează mai puțin în această primă perioadă de readaptare la efort, staff-ul tehnic al formației oaspete va avea posibilitatea să vadă la lucru și să evalueze o serie de jucători care doresc să se alăture lotului din Adunați. 

Read More

Lucian Comãnoiu a sunat adunarea!



Duminică dimineața, sub comanda antrenorului Lucian Comănoiu, alături de “secundul“ său, Vali Urdea, Voința și-a reluat oficial pregătirile în vederea unui nou sezon care va debuta în a doua jumătate a lunii august. Această primă reunire a lotului a coincis cu un amical desfășurat pe stadionul echipei Juniorul Livadea. La capătul unui joc în care s-a pus mai mult accent pe o readaptare la efort, fotbaliștii gazdă s-au impus cu scorul 5-2, ambele goluri ale oaspeților purtând semnătura lui Lucian Nedelcu. Specific acestei perioade, a fost un bun prilej de a rula și o serie de jucători noi veniți, opt la număr, dintre care menționăm numele lui Luca Tache și Viorel Oprea, ultimii doi bifând o revenire sub culorile grupãrii din Adunați. Pe lângă mai multe absenţe, primul “11“ al oaspeților a avut următoarea configurație: Duță - Tache, Nedelcu, Olteanu, Boroș, Oprea, F. Moise, Piciorea, Ghica, Turek, Anghel.

În continuare, amicalele vor continua după un grafic bine stabilit, primul dintre acestea urmând a se disputa la finele săptămânii viitoare în compania formației Avântul Măgureni.



La finalul jocului, Lucian Comănoiu, “principalul“ formației din Adunați a declarat: A fost un prim test în care am am încercat să văd la lucru o serie de jucători noi veniți, pe care îi voi urmării în continuare. Firesc, în acest moment rezultatul m-a interesat mai puțin. La capitolul sosiri pot să spun că lista rămâne în continuare deschisă“

Read More

Din nou la muncã!


Ca și la alte echipe din fotbalul nostru județean și pentru jucătorii formației Voința Adunați vacanța a luat sfârșit. Sub comanda lui Lucian Comănoiu și Vali Urdea, aceștia vor începe pregătirile la finele săptămânii, mai précis duminică, când vor avea prevăzut în program și primul meci de verificare al verii. Acesta se va desfășura pe stadionul din Livadea împotriva echipei locale Juniorul. Până la debutul noului sezon de Liga a 5-a au mai rămas cinci săptămâni.

Read More

Voința se bucură în continuare de sprijin


Printre cei preocupați de noul start pe care echipa din Adunați îl va lua în noul sezon care se profilează începând cu jumătatea lunii august, se află și Darius Săvulescu, primul edil al cunoscutei localități prahovene. Pe marginea acestui subiect, acesta s-a arătat încrezător și optimist în proiectul fotbalistic început cu câțiva ani în urmă, dedicat în primul rând iubitorilor de fotbal din Adunați.

“Ca de fiecare dată ne dorim să atragem cât mai mulți spectatori la meciuri, ca aceștia să aibă un motiv să iasă din casă, să-și petreacă timpul într-un mod cât mai plăcut la stadion. Obiectivul nostru va rămâne în continuare o clasare în primele zece locuri ale clasamentului. Știu că performanța cere investiții foarte mari dar în cazul nostru acest capitol se limitează atât cât echipa să stea pe linia de plutire. În linii mari s-a discutat și despre structura lotului. Conducerea administrativă și tehnică va rămâne neschimbată însă lotul va suferii unele modificări. Vor fi și câteva plecări dar în același timp există o listă de jucători pe care dorim să-i transferăm. Vrem să lăsăm o imagine frumoasă în campionat, în care respectul trebuie să primeze. Asigur pe toți aceia care iubesc fotbalul că acest proiect va continua și vreau să mulțumesc pe această cale și sponsorului nostru principal, firma COMTUR SRL, care a fost și este alături de echipă“, a spus primul edil din Adunați

Read More

Conducerea clubului Voința Adunați este la datorie



Chiar dacă jucătorii sunt încă în vacanță, conducerea clubului din Adunați lucrează intens în aceste zile pentru a pune la punct toate problemele legate de startul unui nou sezon la nivelul Ligii a 5-a. În continuare, banca tehnică va fi asigurată de același cuplu de antrenori, Lucian Comănoiu și Vali Urdea, ambii prezenți și în partea secundă a campionatului trecut. Evident, un punct important în agenda staff-ului tehnic îl constituie capitolul plecări / sosiri de jucători. Până în prezent, lista de plecări până la această oră conține numele lui Alex Negotei, Marius Deaconu și Alex Stoichi, toți trei jucători U19, împrumutați de la clubul CSO Tricolorul Breaza. În privința noutăților se poate spune că sunt tratative avansate cu o serie de jucători, numele acestora urmând a fi făcute cunoscute în următoarele zile. Reunirea este prevăzută pentru data de 19 iulie și va fi urmată de o serie interesantă de partide de verificare care se vor desfăşura după următorul program:

19 Iulie ► Juniorul Livadea  - Voința Adunați

26 Iulie ► Avântul Măgureni - Voința Adunați

2 August ► Memorialul Petre Anca

9 August ► Voința Adunați - Avântul Măgureni

Read More