duminică, 5 mai 2024

Victorie fără emoții


Viitorul Proviţa de Sus - Viitorul Ţipăreşti 4-0 (0-0)

Partida de la Proviţa de Sus a fost, aşa cum se aştepta, una atractivă, mai ales prin prisma numărului de goluri pe care spectatorii prezenți la acest joc au avut satisfacția să le vadă. Încă din debut amfitrionii au controlat ostilitățile și doar neșansa sau lipsa de concentrare în fața porții a făcut ca tabela să rămână imaculată până la pauză. Campioni la ratări au fost Floștoiu, Duricu și Moise. În partea secundă ineficienţa elevilor lui Vlad Burlacu a luat sfârșit și golurile au început să-și facă apariția. Primul a venit în minutul 55 și a fost opera lui Firestrăeru, acesta fiind urmat pe lista marcatorilor de Dumitru și Drăgan, ultimul trecându-și în cont o dublă. Așadar o victorie mult așteptată după o serie de jocuri în care prestaţia proviţenilor a lăsat de dorit.

► Viitorul: Dumitra - Șandru, Tudor (cpt), Gorgan, Neguţoiu, Badea, Duricu, Firestrăeru, Moise, Floştoiu, Drăgan. Au mai jucat: Tudoran, Drăgoi și Dumitru.

Antrenor: Vlad Burlacu

Următorul meci al jucătorilor din Proviţa de Sus, programat la finalul săptămânii viitoare, se va disputa la Adunați în fața formației locale Voința. Va fi interesant de văzut duelul dintre cele două bănci tehnice, acolo unde se vor afla față în față, doi antrenori care încă nu au pus ghetele în cui și care în acest moment, ambii evoluează sub culorile echipei Tricolorul Breaza.



“A fost un joc la discreția noastră. Am reușit să intrăm în posesia celor trei puncte afișând o altă atitudine față de jocurile anterioare. De această dată a existat mai multă concentrare la finalizare și acest lucru s-a văzut pe tabelã. Suntem în continuare datori față de suporterii nostri și le mulțumim pe această cale că au fost alături de noi”, a spus Vlad Burlacu (foto), antrenorul formației gazdă.