În fața eventului! Mult a fost, puțin a mai rămas. Cu toții la stadion
După muncă urmează răsplata și cu acest gând vor intra pe gazon băieții
noștri. Au mai rămas de disputat numai două etape dar meciul de sâmbătă are în
mod sigur o semnificație aparte. Mai precis, cu toții sperăm ca cele trei
puncte puse în joc să declanșeze o adevărată fiestă la Drăgănești, acolo unde
echipa lui Nicu Mărgărit se află în fața unei performanțe istorice la nivelul clubului
pe care îl conduce. Este momentul ca pe lângă Cupa cucerită în urmă cu câteva
zile să realizăm eventul. Este momentul ca toată suflarea fotbalistică din zona
noastră să trăiască cu adevărat clipe de bucurie pe care Savu și Co. le merită
cu prisosință. Această confruntare dintre formația noastră situată pe prima
treaptă a clasamentului, cu 71 de puncte, și ACS Gherghița, clasată pe locul 7,
cu 44 de puncte, este programată pentru sâmbătă dimineață, începând cu ora
11.00. Așadar, pentru noi, pentru voi, pentru toți fanii noștri de oriunde ar
fi … Hai Progresul Drăgănești!
Declarații … Declarații … Declarații …
Ionuţ Georgian Toma
(primar Drãgãneşti):
“Avem încredere că vom câștiga și
acest joc, un joc care poate aduce titlul de campioană la Drăgănești. Băieții
au traversat un sezon dificil dar cu un ultim efort vor ieși învingători. Ne
apropiem de o mare performanță, care poate fi considerată un succes istoric
pentru comuna noastră. Sper ca la final, să ne bucurăm împreună cu toți
iubitorii de fotbal din zona noastră care în mod sigur vor fi prezenți în număr
mare la această confruntare“
Nicu
Mãrgãrit (finanţator Progresul Drãgãneşti):
“Un moment istoric, atât pentru
echipă cât și pentru comuna Drăgănești. Se anunță un meci dificil pentru noi,
în care vecinii noștri își doresc să ne încurce. Jucăm cu titlul pe masă și
dorim din tot sufletul să luăm cele trei puncte. Am încredere în băieți și după
un an greu cred că sosit și momentul ca să ne bucurăm. Respectăm fotbalul,
respectăm adversarii dar ne dorim să câștigăm. Să fim sinceri și să spunem că
am demonstrat că suntem echipa de pe
primul loc“
Daniel Toader (director
sportiv Progresul Drãgãneşti):
“Se anunță un meci dificil, cu o echipă bună.
Întotdeauna a fost o rivalitate, fiind echipe vecine, așa cum se întâmplă peste
tot. Îi respectăm dar îi așteptăm încrezători că o să tranșăm și acest joc în
favoarea noastră iar la sfârșit vom primi medaliile și cupa pe care le merităm.
Vreau să mulțumesc și pe această cale iubitorilor de fotbal din Drăgănești care
pe frig, ploaie sau soare au fost lângă noi și ne-au încurajat. În continuare
îi așteptăm la meciurile noastre“



