luni, 4 mai 2026

Narcis Ţânţaru, după CS Mănești 2013 - Progresul Drăgănești, scor 0-1


Cu șase etape înainte de final, trupa din Drăgănești continuă să rămână ancorată în disputa la vârf pentru realizarea obiectivelor propuse. Sigur, aceasta este una destul de acerbă iar viitoarele confruntări vor decide echipa care merită să meargă mai departe. Cu un nou antrenor pe banca tehnică, echipa condusă de Nicu Mărgărit s-a impus ieri la Coadă Izvor, cu 1-0, în fața jucătorilor de la CS Mănești, unicul gol al partidei fiind marcat de Cosmin Munteanu. Printre actorii care s-au aflat pe gazon în această partidă s-a numărat și mijlocașul Narcis Ţânţaru, un pion important în angrenajul echipei din Drăgănești. Pe marginea jocului cu echipa din Mănești, acesta a spus: “Am întâlnit o echipă gazdă destul de organizată care a încercat să obțină un rezultat pozitiv, mai ales în condițiile în care situația ei în clasament impunea acest lucru. În opinia mea, pot să spun că jocul nostru a fost destul de bun. Ne-am creat ocazii, am stat bine în plan defensiv dar cel mai important lucru a fost acela că la final am luat cele trei puncte. În continuare, avem un program încărcat, cu meciuri în Cupă și campionat pe care le vom trata cu toată seriozitatea“

După 24 etape, clasamentul la vârf are următoarea configurație:



Pentru cele trei aspirante la un loc sub soare se profilează o nouă etapă importantă, cu jocuri în care punctele sunt puse la mare preț. Mai precis este vorba de Progresul Drăgănești care va primi vizita echipei AFC Brebu, în timp ce în deplasare, CSO Boldești va întâlni pe CS Mănești 2013, același scenariu fiind valabil și pentru ACS Cornu care va da piept cu Avântul Măneciu.